Fonduri UE

Un minister pentru fonduri UE condus de Marian Sârbu sau Leonard Orban, în discuţia Băsescu-Boc

Leonard Orban

Autor: Mediafax

07.07.2011, 16:25 320

Înfiinţarea unui minister de Afaceri Europene, condus de liderulUNPR Marian Sârbu sau de consilierul prezidenţial Leonard Orban,fost comisar european, şi care să gestioneze inclusiv proiectelefinanţate din fonduri UE, a fost discutată de preşedintele Băsescucu premierul Boc, susţin surse politice.

"Varianta înfiinţării unui astfel de minister, care săgestioneze proiectele finanţate din fonduri UE, a fost analizată îndiscuţia preşedintelui cu premierul. Este însă o procedură dedurată, fiind necesar şi avizul Parlamentului", au declaratagenţiei Mediafax sursele citate.

Potrivit acestora, printre persoanele care ar putea fi instalatela conducerea noului minister s-ar afla liderul UNPR Marian Sârbuşi consilierul prezidenţial Leonard Orban, fost comisar european alRomâniei.

Marian Sârbu s-a aflat joi la Palatul Victoria, în timpulîntâlnirii dintre şeful statului şi premier.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO