Info

(P) 10 lucruri pe care trebuie să le verificaţi înainte de a cumpăra online o vacanţă

(P) 10 lucruri pe care trebuie să le verificaţi...

Autor: Publicitate

09.08.2017, 16:03 411

Bucureşti, 09 august. Creşterea din ultimii ani a pieţei online în România a dus la apariţia a numeroase afaceri-fantomă peste noapte - mulţioameni “creativi” au văzut o oportunitate în lipsa contactului direct cu clientul şi au acţionat în consecinţă. Excluzând faptul că multe firme au sedii în apartamente şi garsoniere, în prezent sunt înregistrate peste 100.000 de firme care fac afaceri fără niciun angajat. Conform analiştilor de la KeysFin, cea mai profitabilă firmă fără angajaţi a obţinut în 2016 un profit net de 17.3 milioane de lei. Domeniul turismului online nu este nici el ferit de necazuri. Fără o investigare atentă a agenţiei de travel, clienţii se pot trezi că au dat mii de euro pe o vacanţă care de fapt nu există – fără posibilitatea de a recupera vreodată banii. Aşadar, cum vă puteţi asigura că agenţia pe care aţi ales-o este de încredere? Experţii eSky vă dezvăluie detaliile cu ajutorul cărora pot fi identificate companiile de risc.

Ne dorim ca oamenii să fie permanent informaţi cu privire la tot ce înseamnă industria de travel în România, dar şi la riscurile la care se expun optând pentru companii obscure. Ne-am propus să aducem mai multă transparenţă în ceea ce priveşte activitatea agenţiilor online de turism româneşti – raţiunea a venit din dorinţa de a contribui la stabilizarea situaţiei în turismul online, astfel încât încrederea utilizatorilor să nu fie afectată de cazurile din alte industrii online”, a declarat Carla Boangiu, Country Manager eSky România. Aşadar, iată ce vă recomandă specialiştii eSky să verificaţi înainte de a începe colaborarea cu orice agenţie de turism online:

1. Acreditarea IATA

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) este organismul care reglementează tot ceea ce înseamnă transportul aerian de pasageri. Acreditarea unei agenţii de turism de către IATA se face doar după o verificare riguroasă a evoluţiei acesteia şi doar cu garanţii financiare considerabile. Astfel, pasagerului îi este recomandat să opteze pentru o agenţie online garantată IATA pentru a avea siguranţa că biletele de avion sunt rezervate şi achitate de către agenţie înaintea călătoriei sale şi că nu va avea surprize la aeroport. Cel mai probabil, veţi putea observa logo-ul IATA în footer-ul paginii principale a site-ului agenţiei.

2. Apartenenţa la ANAT şi prezenţa altor documente obligatorii

Apartenenţa la ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) reprezintă un plus de siguranţă şi protecţie pentru turişti, dar şi garanţia că o agenţie de turism funcţionează respectând prevederile legale şi standardele din industrie. De asemenea, orice agenţie de travel online are obligaţia să prezinte pe site licenţa de turism, certificatul de înregistrare fiscală şi poliţa de asigurare în cazul insolvabilităţii actualizată, lipsa acestor documente fiind un prim indiciu că ceva poate fi în neregulă cu site-ul.

3. Prezenţa susţinută în mediul online

O agenţie de turism online nu poate supravieţui fără o prezenţă bine stabilită şi susţinută în mediul online - locul în care aceasta funcţionează şi interacţionează cu clienţii. Site-ul simplist, fără conţinut elaborat sau cu o grafică ce lasă de dorit, sau foarte greoi, absenţa din social media sau pagina de Facebook fără postări recente, lipsa unui răspuns la mesaje (rapiditatea răspunsului apare pe pagina principală de Facebook) – toate acestea sunt semne care ar trebui să vă ridice suspiciuni. De exemplu, eSky investeşte masiv în optimizarea site-ului agenţiei fiind unul dintre cele mai rapide, iar rata de răspuns pe pagina de Facebook eSky este 95%, cu o viteză medie de 15-20 minute.

4. Programul departamentului de Customer Service

În mod normal, agenţiile de turism sunt obligate să ofere asistenţă prelungită, tocmai pentru că pot apărea situaţii neprevăzute în orice moment, inclusiv seara şi în weekend. Dacă observaţi că agenţia în cauză oferă servicii de call center doar până la ora 16:00-17:00, reorientaţi-vă către alte opţiuni, pentru a preveni eventuale neplăceri şi a nu fi obligaţi să vă descurcaţi singuri în cazul unui eveniment neaşteptat.

5. Vechimea companiei pe piaţă

Alegeţi întotdeauna o agenţie care deja şi-a dovedit expertiza în domeniu şi care a rezistat probei timpului. Dacă firma în cauză este prezentă doar de câteva luni pe piaţă, evitaţi să vă asumaţi riscuri şi optaţi pentru o agenţie care are o imagine consolidată în industrie (puteţi verifica inclusiv păreri pe forumuri, articole în presă etc). Ca şi termen de comparaţie, eSky este activă pe piaţa din România încă din 2009, în 2015 fiind şi cea mai profitabilă agenţie de travel online. Este un plus, de asemenea, dacă respectiva companie face parte dintr-un grup internaţional, cu sedii în mai multe ţări.

6. Preţurile suspect de mici faţă de norma pieţei

În general, companiile de încredere se focusează mai mult pe calitatea serviciilor, nu pe a oferi preţuri mici. În mod frecvent, agenţiile de turism au acces la tarife negociate si la reduceri prin prisma volumelor de vânzare, dar când diferenţa este suspect de mare comparativ cu furnizorul de servicii sau cu norma pieţei, acest lucru ar trebui să ridice semne de întrebare. Nu de puţine ori, goana după chilipiruri a rezultat în clienţi prejudiciaţi şi vacanţe pierdute.

7. Certificări de securitate a tranzacţiilor

În momentul în care accesaţi site-ul, este important să vedeţi dacă în linkul acestuia apare “http” sau “https” la început. “Https” înseamnă că site-ul are certificare de securitate şi că datele dvs. personale vor fi prelucrate în siguranţă. În plus, conform noilor norme de securitate online, pentru prelucrarea informaţiilor legate de carduri bancare, e necesar ca agenţia să fie în conformitate cu normele de securitate a datelor PCI/DSS. Acestea nu permit stocarea datelor de carduri decât pentru tranzacţia în curs. Dintre principalii competitori pe zona de online travel, eSky este singura agenţie care respectă standardele PCI/DSS.

8. Prezenţa unui sediu în România şi a unui departament Customer Care cu servicii în limba română.

O companie înregistrată într-o altă ţară va funcţiona conform reglementărilor respectivei tări, astfel că legea română nu vă va putea proteja în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, existând astfel riscul să nu puteţi să vă recuperaţi banii pe serviciile achiziţionate sau să o faceţi cu foarte mari dificultăţi.

9. Primirea documentelor de călătorie în cel mai scurt timp posibil

În general, serviciile turistice sunt achitate fie parţial, fie integral în momentul rezervării, urmând ca utilizatorul să primească în format electronic documentele de călătorie într-un termen rezonabil – de obicei 24-48 de ore. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, este necesar să reverificaţi pagina pe care aţi efectuat tranzacţia şi să contactaţi imediat agenţia pentru a comunica situaţia.

10. Identificarea rezervării direct la furnizorul de servicii

În momentul achiziţionării biletelor, indiferent dacă ne referim la zbor sau la camere de hotel, trebuie să primiţi un număr de rezervare. Este obligatoriu ca acesta să poată fi verificat şi confirmat de către furnizorul de servicii, fie pe site-ul acestuia, fie prin contact direct (telefonic, mail).

 

eSky se află în top 3 pe piaţa de travel online din România. Activă încă din 2009, aceasta face parte dintr-un grup extins, având sediul principal în Polonia. În prezent, compania operează în 18 ţări din Europa şi America de Sud, urmând să se extindă şi în alte regiuni în următorul an. Până în momentul de faţă, eSky a gestionat peste 5.1 milioane de clienţi, site-ul fiind optimizat să afişeze rezultate de la  817 companii aeriene şi de la aproximativ 992.000 de hoteluri de peste tot din lume. eSky oferă servicii diverse de travel, de la bilete de avion, hoteluri, până la asigurări de călătorie şi închirieri de maşini. Agenţia, acreditată IATA şi membra ANAT din 2011, a înregistrat creşteri de până la 30% de la an la an, poziţionându-se prin dezvoltarea constantă şi stabilitate ca un partener de încredere pe piaţa de turism românească. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO