Info

(P) Dr. Raluca Pascu: “Stomatologia este locul în care medicina, tehnologia de vârf şi măiestria doctorului te fac să zâmbeşti fericit”

(P) Dr. Raluca Pascu: “Stomatologia este locul în care...

Autor: Publicitate

26.02.2018, 08:00 1179

De ceva vreme, stomatologia a încetat să fie o simplă ramură a medicinei care se ocupă de sănătatea dinţilor, iar românii nu se mai duc la cabinetul stomatologic doar atunci când îi doare o măsea. Schimbările culturale din ultimele două decenii, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de igienă, apariţia unui surplus de bani care poate fi cheltuit pe altceva decât pentru satisfacerea nevoilor de la baza piramidei lui Maslow, i-au făcut pe români să redefinească motivele pentru care trec pragul clinicilor de stomatologie, precum şi cerinţele şi aşteptările pe care le au de la stomatologi.

“Din ce în ce mai puţini pacienţi vin la clinică doar pentru că îi doare un dinte sau pentru că li s-a umflat o măsea şi vor să scape, pur şi simplu, de durere. Din contră, din ce în ce mai mulţi oameni vin la noi pentru că vor să se simtă în general bine. Cineva doreşte să-şi corecteze aliniamentul dinţilor şi corectarea din punct de vedere estetic a expresiei feţei, altcineva ar vrea ca dinţii să fie un pic mai mari şi de un alb strălucitor. Succesul tratamentului înseamnă îmbunătăţirea stării de bine şi noi, la iDentity Clinic, facem exact acest lucru: ne facem pacienţii fericiţi, îi aducem în zona stării de bine”, spune dr. Raluca Pascu, medicul coordonator al clinicii stomatologice iDentity Clinic, situată în zona de nord a Bucureştiului.

Psihologii consideră că expresia feţei reprezintă 55% din comunicarea non-verbală a unei persoane, aşa că este de înţeles de ce toată lumea doreşte să poată afişa un zâmbet sănătos şi strălucitor. “Tratamentele de estetică dentară şi estetică facială sunt din ce în ce mai căutate. Noi avem echipe complexe de specialişti în design dentar şi facial care, împreună cu medicii specialişti, creează scheme de tratament ce pot duce la rezultate spectaculoase. Albirea dentară, faţetele dentare (din material ceramic sau compozit), refacerea protetică din porţelan a dinţilor frontali sau montarea de coroane total ceramice, fără suport metalic, nu mai sunt tratamente rezervate doar celor bogaţi şi faimoşi. Noi, la iDentity Clinic, efectuăm cu succes toate aceste tratamente, iar rezultatul este un zâmbet încrezător din partea pacienţilor noştri” declară dr. Pascu.

Stomatologia a evoluat exponenţial şi între cabinetele de acum 10-15 ani şi ceea ce vedem azi în cabinet nu prea mai există vreo legătură. Şi în România, cabinetele de stomatologie au intrat într-o adevărată cursă a înarmării tehnologice. “Investim enorm în tehnologie, facem eforturi financiare mari pentru a ne dota cu tehnologie de top, cu instrumentar şi materiale de ultimă generaţie. Recent am achiziţionat un scanner 3D pentru amprente dentare folosit la tratamente complexe, inclusiv cele de restaurare protetică în aceeaşi zi. De asemenea, cabinetele sunt dotate cu lasere pentru ţesuturi moi, care ne permit intervenţii de mare precizie, fiziodispensere pentru efectuarea unora dintre cele mai revoluţionare tratamente în implantologie, inclusiv realizarea unei danturi noi şi complete în doar 24 de ore. Toate intervenţiile pe canal se efectuează sub microscop. Nu în cele din urmă, în ceea ce priveşte cabinetul de radiologie, folosim aparate cu emisii reduse, dotate cu softuri puternice de prelucrare 2D/3D a imaginilor şi care pot fi descărcate imediat, direct în cabinetul doctorului stomatolog. Stomatologia este locul în care medicina, tehnologia de vârf şi măiestria doctorului te fac să zâmbeşti fericit” adaugă dr. Raluca Pascu, doctorul coordonator al iDentity Clinic.

În cabinetele stomatologice de top din România se găseşte exact aceeaşi tehnologie şi expertiză medicală ca în oricare cabinet stomatologic de top din Europa. Dr. Raluca Pascu: “Nu ne deosebim cu nimic de confraţii noştri din Occident, nici din punctul de vedere al dotării sau al tehnologiilor pe care le folosim şi nici al expertizei medicale. Pasul următor, pe care plănuim să-l facem, este să deschidem o clinică iDentity într-unul din cele mai dezvoltate oraşe din Europa. Sunt sigură că o să reuşim şi acolo.” 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO