Info

(P) Parteneriatul public-privat, mecanism pentru dezvoltare economică, consolidarea inovării şi a competitivităţii în România

(P) Parteneriatul public-privat, mecanism pentru...

Autor: Publicitate

05.07.2016, 07:00 419

În anul 2015, la nivelul Uniunii Europene, 49 de proiecte realizate în parteneriat public-privat au ajuns la încheierea exerciţiului financiar, aducând beneficiarilor o valoare adăugată în cuantum de 15,6 miliarde de euro, în sectoare precum transporturi, educaţie sau sănătate.

Deşi în scădere faţă de anul 2014, „Parteneriatele public-privat rămân instrumente complementare complexe, de anvergură, care angajează resurse multiple, fiind o soluţie eficientă de implementare a unor proiecte de interes public, a căror dezvoltare şi modernizare nu ar fi posibilă fără contribuţia experienţei şi capacităţilor investiţionale private”, declara, într-un interviu, Daniela Nemoianu, Partener executiv KPMG şi membru al Consiliului Investitorilor Străini.

Parteneriatele public-privat, respectiv cooperarea dintre autorităţile publice şi mediul de afaceri, reprezintă o soluţie adoptată de majoritatea ţărilor, pentru dezvoltarea infrastructurii, construcţia de spitale, şcoli şi nu numai.

Condiţiile esenţiale pentru stimularea proiectelor în sistem de parteneriat public-privat sunt:

·        O politică sustenabilă şi stabilă, împreună cu un cadru legal şi instituţional pentru PPP;

·        o viziune strategică şi o susţinere politică fermă, în special atunci când PPP pot implica reforma proceselor şi pieţelor existente, împreună cu angajamente pe termen lung;

·        un client competent, din punct de vedere tehnic, pentru sectorul public, care este în egală măsură conştient de abilităţile tehnice necesare şi capabil să acceseze aceste resurse, atât din sectorul public, cât şi din cel privat;

·        o guvernanţă şi un management de proiect eficiente din partea sectorului public, pentru a avea garanţia că proiectele selectate sunt potrivite pentru structurile contractate în cadrul PPP, pregătite cu atenţie înainte de lansarea procedurii competitive şi că etapele de pregătire, achiziţie şi contractare sunt bine gestionate.

În opinia Preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, În România, parteneriatele public-privat reprezintă cheia dezvoltării economice şi a consolidării inovării şi a competitivităţii industriei în sectoare cu un potenţial ridicat de creştere economică. În plus, pot fi cel mai puternic sprijin pentru crearea de locuri de muncă.

Are nevoie România de o reformă mai amplă a sectorului public din perspectiva PPP? Care sunt modelele de urmat? Cadrul legislativ actual este suficient de bine definit şi, în acelaşi timp, stimulativ?

Încercăm să răspundem acestor întrebări, joi, 7 iulie 2016, începând cu ora 9:30, în cadrul dezbaterii „Parteneriatul public–privat, în contextul noii legislaţii privind achiziţiile publice”, eveniment organizat prin intermediul Comitetului Naţional al International Chamber of Commerce, la Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Pentru mai multe detalii, accesaţi pagina evenimentului http://ccir.ro/event/parteneriatul-public-privat-in-contextul-noii-legislatii-privind-achizitiile-publice/

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO