Media & Advertising

Cinematograf multiplex cu opt săli la Suceava

Cinematograf multiplex cu opt săli la Suceava

Autor: Tibi Bujdei

22.05.2015, 16:35 3416

Potrivit unui comunicat al Iulius Mall Suceava, cinematograful va ocupa o suprafaţă de aproximativ 2.500 de metri pătraţi, va avea opt săli complet digitalizate şi va oferi spectatorilor posibilitatea de a viziona cele mai noi block-bustere hollywoodiene, disponibile şi în format 3D, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursa citată menţionează că cinematograful din Iulius Mall Suceava va oferi săli spaţioase, cu fotolii confortabile, de mari dimensiuni, dispuse în amfiteatru, ce conferă unghiuri perfecte de vizibilitate, dar şi proiectoare şi sisteme de sonorizare profesionale, pentru o calitate de neegalat a sunetului şi a imaginilor.

"Ne bucură faptul că, prin colaborarea cu Cinema City, le vom oferi bucovinenilor experienţa cinematografică pe care şi-o doresc. Având alături un partener de încredere – parte din Cineworld Group, al doilea mare lanţ de cinematografe din Europa – avem certitudinea că noul multiplex din Iulius Mall Suceava va fi unul de top, dotat cu tehnologii de ultimă generaţie şi pe care clienţii noştri îl vor îndrăgi”, a declarat Eduard Marcu, Shopping Center Manager Iulius Mall Suceava.

Un alt centru comercial din municipiu, Suceava Shopping City, a obţinut la începutul lunii mai certificatul de urbanism pentru amenajarea unui cinematograf multiplex pe 1.200 de metri pătraţi, cu cinci săli, care ar urma să fie inaugurat în luna octombrie, acest cinematograf urmând să fie operat de Cinegrand.

Şi Primăria Suceava finalizează în a doua jumătate a acestui an lucrările la fostul Cinema Modern care va deveni Centrul Cultural Bucovina, unde va funcţiona şi un cinematograf cu dotări 3D şi 4K.

În anul 2008, cu câteva luni înainte de inaugurarea Iulius Mall Suceava, presa locală anunţa că Iulius Group a semnat cu Cinema City contractul pentru deschiderea în cadrul mall-ului sucevean a zece săli de cinema.

"Conform contractului semnat cu Cinema City, unul dintre cei mai mari operatori de profil din Europa, compania va deschide în Iulius Mall Suceava zece săli de cinema cu o capacitate totală de 1150 locuri”, scria presa locală la acea dată.

Iulius Mall Suceava a fost deschis publicului în 2008, în urma unei investiţii de peste 60 de milioane euro, iar cei aproximativ 50.000 de metri pătraţi închiriabili găzduiesc peste 150 de magazine.

Cinema City este cel mai mare operator de cinematografe din România şi face parte din Cineworld Group, lanţul de cinematografe clasat pe locul al doilea în Europa. Compania are multiplexuri în 13 oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara. În total, Cinema City operează 18 multiplexuri, cu 168 de săli şi 32.449 de locuri.

Cineworld Group este prezent în nouă ţări, deţinând 205 multiplexuri cu 1.890 săli, printre care se numără 23 de săli IMAX şi 9 săli 4DX.

Primul cinematograf al grupului a fost deschis în 1930 în Haifa, Israel, compania extinzându-se în Europa Centrală în 1997 şi intrând în România în 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO