Media & Advertising

Revista Business Magazin s-a relansat la a opta aniversare, la gala The Network Party – cel mai important eveniment de business networking din România. GALERIE FOTO

Cărţile de poveţe au fost adunate într-o urnă de unde au fost extraşi câştigătorii pentru IPad-uri şi excursii

Gala The Network Party

Autor: Razvan Muresan

04.10.2012, 00:05 431


Business Magazin a premiat şefii de promoţie ai generaţiilor de tineri manageri

Revista Business Ma­gazin a premiat şapte dintre tinerii manageri cu vârsta sub 40 de ani pe care a pariat an de an. Dintre tinerii manageri prezentaţi în prima ediţie a catalogului "100 Tinei manageri de top", cea din 2006, o evoluţie excepţională a avut-o Răsvan Radu, CEO al UniCreditŢiriac Bank.

Răsvan Radu a lucrat la BCR, CEC şi Raiffeisen Bank România, a fost numit CEO al UniCredit România în 2005, iar din 2007 este CEO al UniCredit Ţiriac Bank.

Raul Ciurtin, proprietarul Alba­lact, este pariul câştigător al anului 2007. El a transformat Albalact, o fabrică fali­mentară, într-o companie care se luptă cu multinaţionale. Cifra de afaceri a companiei a crescut în ultimii cinci ani de peste două ori şi jumătate şi a urcat două poziţii în topul procesatorilor, ajungând pe locul al treilea.

Din generaţia 2008, Iulian Stan­ciu a ieşit cel mai mult în evidenţă. Vânzarea eMag, în acţionariatul căruia a intrat în urmă cu trei ani şi jumătate, dar şi cumpărarea in­tegrală a Flanco şi a Network One Distribution au făcut din Iulian Stanciu unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din businessul românesc.

Mihai Marinescu, directorul general al Coca-Cola Îmbuteliere, Republica Moldova, este tânărul manager din 2009 premiat la gala The Network Party, pentru cei 12 ani de carieră petrecuţi în funcţii de conducere la Coca-Cola HBC, la Heineken şi apoi din nou la îmbuteliatorul Coca-Cola.

Cătălin Olteanu-Heel, directorul FM Logistic, şi-a crescut afacerile cu procente de două cifre în fiecare an şi a câştigat noi clienţi, dovedind o dată în plus că logistica este unul dintre motoarele economiei.

În 2011, Business Magazin a mizat pe Kinga Daradics, una dintre puţinele femei dintr-un domeniu preferat mai ales de bărbaţi: energia.

Daradics conduce al patrulea mare jucător din piaţa petrolieră locală, Mol, cu o reţea de 130 de puncte de alimentare şi o cifră de afaceri de peste 740 de milioane de euro.

În fine, tânărul manager din 2012 premiat de redactorii Business Magazin este Orlando Szasz, pre­şedinte al consiliului director al companiei Renania. Compania a fost fondată în 1995 la Târgu-Mureş de cei doi fraţi Szasz, pe vremea când Orlando era încă pe băncile Facultăţii de Stomatologie.

Au mai fost acordate patru premii intitulate "Bine aţi venit în redacţie", oa­menilor de afaceri care semnează permanent în revistă.

Câştigătorii au fost: Iuliana Stan, directorul general al Human Synergistics, Roxana Bălcescu, coproprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel, Bogdan Cioc, consultant în cadrul SAP România şi Adriana Sohodoleanu, antreprenor şi proprietar al biscuit.ro.

Cititorii vor putea afla cele mai interesante poveţe ale participanţilor la eveniment în urmă­toarea ediţie a revistei. Cu ocazia petre­cerii aniversare, Business Magazin s-a relansat printr-un număr special. Noua publicaţie va avea un design grafic inovator, o calitate superioară a hârtiei, conţinut proaspăt, secţiuni noi, iar analizele economice integrate în contextul european şi global cu care şi-a obişnuit cititorii vor pune accent pe retail, finanţe-bănci şi energie, precum şi pe IT, auto şi politică. Conţinutul este completat de informaţii din lifestyle, dezvoltare personală, cultură şi tehnologie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO