Media & Advertising

"The Artist", Oscar pentru cel mai bun film

"The Artist", Oscar pentru cel mai bun film

Autor: Laura Mitran

27.02.2012, 09:57 246

Filmul "The Artist" de Michel Hazanavicius a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film, duminică, la cea de-a 84-a gală de decernare a acestor distincţii, ce a avut loc la Los Angeles, eveniment transmis în direct de HBO România.

Pelicula, turnată în alb negru, spune povestea unui actor din epoca filmului mut, George Valentin (Jean Dujardin), îngrijorat că va fi dat uitării odată cu apariţia filmelor cu sonor şi care se îndrăgosteşte de tânăra dansatoare pe cale de afirmare Peppy Miller (Bérénice Bejo). O coproducţie Franţa/ Belgia, "The Artist" aduce un omagiu filmelor mute hollywoodiene.

Alături de "The Artist", au mai fost nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film peliculele "The Tree of Life", "Hugo", "Moneyball", "The Descendants", "Midnight in Paris", "The Help", "War Horse" şi "Extremely Loud and Incredebly Close".

Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar a avut loc duminică seară, la Hollywood & Highland Center din Los Angeles (fostul Kodak Theatre).

Sezonul marilor premii cinematografice, încheiat cu decernarea Oscarurilor, a fost dominat de "The Artist", care a primit, printre altele, un premiu pentru interpretare la Festivalul de la Cannes din 2011 (Jean Dujardin), trei Globuri de Aur, şapte BAFTA, un Goya, numeroase trofee decernate de asociaţiile de profesionişti din domeniu, dar şi şase premii César.

Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film a revenit filmului britanic "Discursul regelui/ The King's Speech".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO