Mediafax.biz Exclusiv

ANCOM a primit o singură ofertă pentru aplicaţii software de 1,85 milioane de euro

19.01.2011, 18:25 19

"Conform procedurilor legale în vigoare, rezultatul licitaţieiar trebui să fie finalizat în prima jumătate a lunii februarie", acomunicat ANCOM pentru MEDIAFAX.

Potrivit ANCOM, infrastructura IT a instituţiei include 800sisteme de calcul, 25 servere şi peste 80 de aplicaţii specifice,dezvoltate cu resurse interne şi/sau externe şi diverse alteaplicaţii comerciale furnizate de terţi producători, respectivAdobe Systems, Corel Corporation, Abbyy, Dameware Development,McAfee, CA Technologies, ATDI şi Rohde&Schwarz).

"Această infrastructură se bazează în proporţie de peste 90% peproduse Microsoft, care, în prezent, funcţionează în versiunilicenţiate neuniform, între anii 2002 şi 2008, ceea ce determinănecesitatea unei soluţii complete, omogene, actuale şi care săpermită oricând aducerea la zi a versiunilor utilizate, fărăcosturi suplimentare", se arată în răspunsul ANCOM.

D.I.M. Soft SRL Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1994 şi seocupă cu distribuţia de echipamente şi aplicaţii software, precumşi cu instalări şi configurări de reţele. De asemenea, firmafurnizează servicii de consultanţă IT şi integrări de sistemeinformatice.

Societatea deţine certificarea Microsoft Gold Partner şiMicrosoft Large Account Reseller.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO