Mediafax.biz Exclusiv

Cu contracte de o jumătate de miliard de euro în 18 luni, fraţii Horpos de la Straco intră în liga regilor asfaltului

Cu contracte de o jumătate de miliard de euro în 18 luni, fraţii Horpos de la Straco intră în liga regilor asfaltului

Autor: Andreea Neferu

11.07.2011, 18:22 679

Contractele câştigate de Straco în ultima perioadă arată că firma fraţilor Horpos urmează modelul altor constructori români care au reuşit în ultimii ani să înre gistreze creşteri spectaculoase ale cifrelor de afaceri, în condiţiile în care afa cerile cu statul în domeniul infra struc turii s-au dovedit a fi extrem de bănoase.

Dacă până acum în categoria regilor asfaltului intrau nume precum Costel Căşuneanu de la PA&CO Interna tional, Dorinel Umbrărescu de la Spedition UMB sau Dan Beşciu de la Euroconstruct Trading '98 sau Nelu Iordache de la Romstrade, Straco vine puternic din urmă şi a ajuns să câştige licitaţii cu o valoare cumulată de o jumătate de miliard de euro, potrivit estimărilor ZF realizate pe baza informaţiilor publice şi a celor de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Astfel, firma, înfiinţată în 2003, a avut o evoluţie ascendentă, având în vedere că a reuşit să crească de la o cifră de afaceri de 578.000 de euro în 2003 la aproape 50 de milioane de euro anul trecut, adică de peste 85 de ori, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei şi de la Ministerul Finanţelor.

Straco Grup este deţinută de Alexandru Horpos, 40 de ani (37,5%), Traian Horpos, 33 de ani (27,5%), Vlad Ionel Vameşu, 38 de ani (20%) şi Ioana Daniela Neacşu, 31 de ani (15%).

Informaţii despre acţionarii companiei sunt puţine, aceştia refuzând de-a lungul timpului să răspundă solicitărilor ZF. Ce se ştie însă este că Straco Grup se numără printre cei mai activi constructori din Bucureşti, fiind, de-a lungul tim pului, im plicat în mai multe contracte de reabilitare a străzilor atât cu Primăria sectorului 3 (Liviu Negoiţă - primar PDL), cât şi cu Primăria Bucureşti (în special în mandatul lui Adriean Vi dea nu - PDL), însă în ultima perioadă a câştigat o serie de proiecte de infrastructură "mare".

Construiesc autostrada Deva-Orăştie

Cea mai mare parte a contractelor de infrastructură primite de Straco în ultimul an şi jumătate sunt câştigate în consorţiu, atât cu firme străine, cât şi româneşti, iar cea mai importantă lucrare din punct de vedere valoric este construcţia autostrăzii Deva-Orăştie, pe care au câştigat-o alături de austriecii de la Strabag la finalul lui 2010.

Tronsonul, cu o lungime de 32,8 km şi o valoare de 180 mil. euro fără TVA, face parte din Cori dorul IV paneuropean şi este practic prima autostradă pe care firma Straco Grup o construieşte, lu crările fiind demarate în luna aprilie.

Anul acesta, Straco a mai câştigat un tronson de autostradă de 20 km, situat tot pe Coridorul IV, dar de data aceasta alături de italienii de la Studio Corona, pentru 91,8 milioane de euro.

Straco s-a situat anul trecut pe locul 38 în topul companiilor care au făcut cele mai mari afaceri cu statul, în condiţiile în care a semnat două contracte, fără a se asocia cu alte companii, în valoare totală de 161 mil. lei (38,3 mil. euro), potrivit informaţiilor ZF.

Evoluţia ascendentă a Straco Grup i-a permis chiar să achiziţioneze în plină criză, în 2009, firma Genesis Interna tional din Bucureşti, companie alături de care lucra la lărgirea la patru benzi a unei porţiuni de 10 km din centura de sud a Capitalei. Nici la acea vreme reprezentanţii companiei Straco Grup nu au oferit multe detalii despre achiziţie.

Alături de Genesis, Straco a participat la o serie de licitaţii, care însă nu s-au dovedit a fi mereu câştigătoare. Spre exemplu, cele două companii au pierdut la începutul lunii iunie un proiect de peste 20 mil. euro, după ce CNADNR a reziliat contractul pentru modernizarea DN 76 Şoimuş-Baia de Criş, care era con struit în consorţiu cu Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara şi SCT Bucureşti.

Afaceri mai mari cu 30% anul trecut

Straco Grup a reuşit anul trecut să-şi majoreze cifra de afaceri cu aproape 30%, la circa 50 mil. euro, potrivit informaţiilor de pe site-ul com paniei, în condiţiile în care piaţa construcţiilor a consemnat un regres de aproximativ 20%. Compania ar putea să îşi crească şi mai puternic businessul în 2011, dar şi în anii următori, în condiţiile în care contractele cele mai mari, şi anume cele de auto străzi, au fost câştigate în ultimele luni ale lui 2010, respectiv în primul semestru al lui 2011.

În 2009, când compania a avut un business de 38,7 mil. euro, potrivit Registrului Comerţului, Straco Grup nici măcar nu a intrat în topul celor mai mari zece constructori români, având afaceri la jumătate faţă de ocupantul poziţiei zece, firma Delta ACM 93, controlată de Florea Diaconu. Anul 2011 ar putea schim ba însă ierarhia, având în vedere că Straco Grup a câştigat în ultima perioadă contract după contract, fie că vorbim de construcţii de autostrăzi, fie de reabilitări de drumuri naţionale. Şi numărul de angajaţi a crescut pe măsură în ultimii ani: dacă Straco a pornit la drum în urmă cu opt ani cu patru angajaţi, anul trecut a avut 457 de salariaţi, în creştere cu 50% faţă de anul 2009.

Reprezentanţii Straco Grup nu au putut fi contactaţi ieri până la în chiderea ediţiei pentru a comenta pe marginea contractelor câştigate în ultimul an şi jumătate. De altfel, Ziarul Financiar a încercat în ultimele săptămâni să ia legătura cu reprezentanţii Straco Grup, însă trei dintre acţionarii firmei, Alexandru şi Traian Horpos, precum şi Vlad Vameşu, se aflau în concediu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO