Mediafax.biz Exclusiv

Cum îşi vor împărţi constructorii autostrăzile de două miliarde de euro promise de autorităţi

Cum îşi vor împărţi constructorii autostrăzile de două miliarde de euro promise de autorităţi

Autor: Andreea Neferu

24.02.2011, 10:53 42

S-au finalizatdoar 12 kilometri de autostradă şi numai un singur tronson deautostradă a fost licitat şi câştigat.

Aşadar, dacă în 2010 marii constructori,atât români, cât şi străini, s-au plâns că nu au avut parte decontracte prea mari, anul acesta îi aşteaptă proiecte de aproapedouă miliarde de euro.

Cum îşi vor împărţi însăconstructorii proiectele de autostrăzi?

Constructorii români au făcutlegea

Anul trecut, constructorii româniau dominat topul celor mai mari contracte de infrastructurăatribuite de CNADNR, reuşind fie pe cont propriu, fie prin asocieresă îşi adjudece cele mai importante proiecte. Întrebarea care sepune acum este dacă şi în 2011 vor ieşi românii în avantaj, avândîn vedere că se anunţă proiecte mult mai mari şi mai dificile decâtcele din anii precedenţi, dar şi că aceste autostrăzi suntfinanţate în proporţie de 85% din bani europeni? "De ce nu?Bineînţeles, depinde de condiţiile care sunt puse în caietele desarcini, dar consider că şi companiile româneşti sunt în stare deastfel de proiecte.

Probabil se vor face parteneriateîntre companii româneşti şi străine, pentru că din punct de vederetehnic putem accepta faptul că există companii străine care au oputere mai mare decât a noastră prin calitatea utilajelor şi prinexpertiză", consideră Răzvan Niculescu-Aron, primvicepreş edinte alPatronatului Societăţilor din Construcţii (PSC). Pe de altă parteînsă, avantajul constructorilor români, pe lângă cunoaşterea şiînţelegerea situaţiei locale, este faptul că pot executa lucrărilela un cost mai redus, având în vedere că tot sistemul logistic dinafară este mai scump decât cel autohton, scrie revista BUSINESSMagazin.

"Sunt multe societăţi româneştide construcţii care au baze în toată ţara", mai spuneNiculescu-Aron.

Deocamdată, licitaţiile pentruautostrăzi sunt în curs de derulare, câştigătorii nu au fostanunţaţi încă, însă autorităţile susţin că interesul a fost foartemare.

"Licitaţiile au atras interesulfirmelor de construcţii şi proiectare atât din România, cât şi dinstrăinătate, numărul intenţiilor de participare fiind de patru orimai mare decât în cazul procedurilor derulate până în prezent deCNADNR", au arătat reprezentanţii CNADNR.

Atât de mare, încât instituţia aprelungit cu încă două săptămâni termenul de depunere a ofertelorpentru cele patru tronsoane de autostrăzi scoase la licitaţierecent, în condiţiile în care potenţialii ofertanţi au cerut oserie de clarificări privind documentaţia de atribuire.

Traco, unul dintre mariicâştigători

CNADNR a argumentat amânareatermenului de depunere a ofertelor prin faptul că nu a avutposibilitatea să răspundă solicitărilor în termenul stabilit.Astfel, deschiderea ofertelor va avea loc pe 1 martie pentrutronsoanele Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj şi pe 2 martie pentruLugoj-Deva (lotul 1) şi Orăştie-Sibiu.

Dacă tot românii vor fi cei careîşi vor adjudeca marile contracte, rămâne de văzut. Cert este căanul trecut, unul dintre marii câştigători de contracte deinfrastructură a fost grupul Straco, controlat de oamenii deafaceri Alexandru şi Traian Horpos, numele companiei figurând înpatru dintre cele mai mari zece contracte atribuite deCNADNR.

De altfel, Straco apare dreptcâştigător, alături de austriecii de la Strabag, şi în cel mai mareproiect atribuit în 2010 de CNADNR, cel de construire a autostrăziiDeva - Orăştie, cu o valoare de circa 180 de milioane de euro fărăTVA. Ce-i drept, în afară de acest contract, licitaţiile din anulprecedent nu au depăşit 100 de milioane de euro, dar din rândulcâştigătorilor nu au lipsit nume precum Romstrade, controlat deNelu Iordache, Delta ACM 93, deţinută de familiile Diaconu şiCristescu, sau UMB Spedition, firma lui DorinelUmbrărescu.

Tot Straco Grup a fost alescâştigător şi pentru întreţinerea autostrăzii Bucureşti - Piteştişi a centurii Piteşti, alături de Delta ACM 93 şi Romstrade, dar şipentru lărgirea la patru benzi a drumului naţional 73, alături deGenesis International, companie controlată tot de Straco. Firmaşi-a adjudecat şi contractul de întreţinere multianuală aautostrăzii Bucureşti - Cernavodă, împreună cu Romstrade. StracoGrup a fost înfiinţat în anul 2003, iar în anii anteriori a fostimplicat în mai multe contracte de reabilitare a străzilor atât cuPrimăria Sectorului 3, cât şi cu Primăria Bucureşti.

Străinii încep să câştigeteren

Numele constructorilor străini nulipsesc în totalitate din rândul celor mai mari contracte atribuiteanul trecut de CNADNR, însă aceştia nu s-au remarcat atât demult.

Austriecii de la Strabag alăturide Delta ACM şi C&I Euroconstruct au câştigat anul trecutreabilitarea drumului naţional 67B Scoarţa - Piteşti, pe o distanţăde circa 188 de kilometri. Valoarea acestui contract s-a ridicat lacirca 87 de milioane de euro.

Un contract ceva mai mic a fostcâştigat de ungurii de la Nemzetkozi Vegyepszer, în consorţiu cufirma românească Diferit SRL, pentru centura Cluj Est, însăvaloarea contractului nu depăşeşte 18 milioane de euro.

Sub zece milioane a fost şicontractul atribuit germanilor de la Bilfinger BergerBaugesellschaft pentru reabilitarea podului peste Dunăre de laGiurgeni, inclus în drumul naţional 2A, potrivit informaţiilortransmise de CNADNR.

Nu numai CNADNR a anunţatinvestiţii masive în drumurile mari, ci şi Ministerul DezvoltăriiRegionale şi Turismului, care a publicat recent un anunţ deintenţie pentru ceea ce este considerată a fi cea mai marelicitaţie din istoria României, de 3,3 miliarde de euro, pentrurealizarea Programului Naţional de Infrastructură, ce va cuprinde,pe lângă construirea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şilocale, şi modernizarea satului românesc. În momentul în care sevor publica şi anunţurile de participare, cel mai probabil căaceastă licitaţie va atrage multe firme în ciuda faptului călucrările se vor desfăşura, cel puţin până în 2013, pe baniiconstructorilor.

Una dintre firmele româneşti careşi-au anunţat intenţia de a participa şi la acest proiect alMDRT-ului este PA & CO International, deţinută de omul deafaceri Costel Căşuneanu, considerat unul dintre regii asfaltuluidin România.

"Ne interesează şi aceastăvariantă, chiar dacă investiţiile se fac, iniţial, pe baniiconstructorilor. PA & CO International participă la toatelicitaţiile publice în domeniul său de activitate. În general,compania noastră se prezintă săptămânal, în medie, la cel puţindouă licitaţii.

Analizăm toate anunţurile făcutepublice prin intermediul SEAP şi participăm acolo unde întrunimcondiţiile, în încercarea de a ne conserva poziţia pe piaţă",explică Căşuneanu.

Omul de afaceri din Bacău nu vafi singurul care va participa, iar licitaţia va scoate la suprafaţătoate consorţiile şi strategiile constructorilor care activează înRomânia. În lipsă de orice altceva, proiectele publice vor fi gurade oxigen de care piaţa construcţiilor, care a scăzut cumulat cucirca 40% în anii 2009 şi 2010, are nevoie pentru a-şi reveni dincriză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO