Mediafax.biz Exclusiv

Konieczny, FP: Doar din contractele directe, Hidroelectrica a pierdut 200 mil. euro în 2009

Konieczny, FP: Doar din contractele directe, Hidroelectrica a pierdut 200 mil. euro în 2009

Autor: Roxana Petrescu

30.03.2011, 18:40 33

"De exemplu, în 2009, numai din contracteledirecte Hidroelectrica a pierdut între 600 şi 850 de milioane delei (143 - 202 milioane de euro) din profit. În primul semestru din2010, câştigurile pierdute s-au cifrat între 100 şi 300 de milioanede lei (24 - 71 mil. euro). Acestea sunt numai pierderi dincontractele directe. În afară de acestea, sunt pierderi similare înceea ce priveşte costurile de producţie", a spus reprezentantul FPcare deţine 20% din acţiunileHidroelectrica.

Producătorul de energie deţinut de stat aîncheiat la începutul anilor 2000 o serie de contracte directe petermen lung cu mai mulţi furnizori, aşa cum este cazul EnergyHolding, la preţuri mai mici comparativ cu cele pe care le-ar fiputut obţine dacă şi-ar fi vândut electricitatea pe bursa deenergie OPCOM.

Constantin Trihenea, directorul general alHidroelectrica, a declarat recent că pentru anul acesta preţulpentru contractele directe, din care cea mai mare parte au fostprelungite până în 2018, deşi unele urmau să expire în 2013, estede 127 de lei pe MWh. Ultimele tranzacţii pe OPCOM s-au realizat laun preţ de 183,4 lei pe MWh, cu peste 44% mai mult faţă de ceea ceîncasează Hidroelectrica.

Reprezentanţii Hidroelectrica nu au răspunssolicitării ZF până la închiderea ediţiei, pentru a ofericomentarii, dar potrivit unor declaraţii recente, oficialiiproducătorului de energie au spus că OPCOM nu poate fi luat dreptpunct de referinţă în contextul în care pe acea platformă setranzacţionează numai 9-10% din energia din România, fiind o piaţăde completare.

Reprezentanţii Hidroelectrica au mai explicatcu alte ocazii că plasarea unor cantităţi mari de energie hidro pepiaţa liberă i-ar scoate din schemă pe producătorii termo care aucosturi mai mari. Totodată, singurul segment unde Hidroelectricavinde sub costuri este cel reglementat, adică spre populaţie,astfel încât preţul pe coş să poate fi menţinut la un nivel decirca 157 de lei pe MWh. Reprezentanţii Hidroelectrica au mai spuscu diferite ocazii că firma echilibrează întreaga piaţa de energie,păstrând un preţ rezonabil pentru populaţie şi dând posibilitateaformării unui coş de energie pentru piaţa liberă în combinaţie cuenergia termo scumpă.

Altfel, preţurile pe piaţa liberă, adică acolounde vânzătorii negociază direct cu cumpărătorii, ar ajunge să fiemai mari decât cele din piaţa reglementată, lucru care ar duce lamigrarea clienţilor în segmentul protejat şi la distrugerea pieţeilibere.

Hidroelectrica avea încheiate în 2010 circa 17contrac te directe, cu firme precum Enegy Holding, Energy FinancingTeam, Alpiq Romenergie.

"O companie ca Hidroelectrica ar trebui săaibă o marjă de profit de cel puţin 20- 30%", spune Konieczny. Înultimii zece ani de zile, marja profitului net al Hidroelectrica sasituat între 0,3% şi 7%, maximul fiind atins anul trecut cândcompania, potrivit celor mai recente informaţii, a înregistrat omarjă de aproape 15%.

De fiecare dată, reprezentanţii Hidroelectricaau motivat încheierea de con tracte pe termen lung prin necesitatea obţinerii unor instrumente de negociere cu băncile. "Scuzaîncheierii de contracte directe pe termen lung de cătreHidroelectrica pentru a putea negocia cu băncile în scopulobţinerii de împrumuturi reprezintă o lipsă de respect faţă de ceicu care reprezentanţii companiei vorbesc. Cărei bănci nu i-arplăcea ca firma pe care o împrumută să aibă încasări mai mari?",spune Konieczny.

Acesta este un nou atac pe care FP îl lanseazăasupra managementului Hidroelectrica în contextul în care anultrecut Konieczny a declarat într-o prezentare că nu înţelege de cecosturile companiei sunt mai mari com parativ cu cele ale unorunităţi similare din Rusia sau Brazilia. În replică, fostuldirector de la acea vreme, Mihai David, i-a acuzat pereprezentanţii Fondului de amatorism reproşându-le faptul că nu artrebui să lanseze astfel de opinii mai ales în contextul în care auacces la toate informaţiile companiei în calitate de acţionarminoritar.

Nuclearelectrica poate maimult

"La Nuclearelectrica lucrurile stau diferit.Compania nu câştigă atât cât ar trebui pentru că vinde 70% din ceeace produce pe piaţa reglementată, restul fiind comercializat lapreţul pieţei. Şi aici marja ar trebui să fie de 20-30%, darcompania ar trebui să vândă mai mult pe piaţa liberă. Din acestemotive, cele două companii sunt subevaluate, sunt la 50% faţăcompanii similare din alte ţări", explicăKonieczny.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor,maximul de profitabilitate atins de Nuclearelectrica în perioada2000-2009 a fost de 10%, performanţă înregistrată numai în doi ani,în 2006, respectiv în 2007.

Management privat

În opinia lui Konieczny, una dintre măsurilecare ar trebui adoptate rapid ar fi instalarea unui managementprivat în companiile de stat. Ideea nu este una nouă, ea fiindpromovată chiar şi de către foşti miniştri ai economiei. Cu toateacestea însă, în continuare numirile la conducerea companiilor destat se fac exculsiv pe criterii politice.

"Dacă managementul privat nu se va întâmpla încompaniile de stat rapid, acestea nu au şanse de supravieţuire.Oamenii din conducere nu sunt motivaţi, dar specialişti există. Nusunt motivaţi prin salarii şi nici prin libertatea decizională.Orice decizie vine de la Ministerul Economiei, iar acest lucru nueste bun. Am întâlnit exemple în care oamenii puteau să-şi creascăproducţia şi veniturile, dar nu au făcut-o pentru că astfelcosturile lor nu se mai încadrau în bugetul stabilit", explicămanagerul FP.

Konieczny nu militează însă pentru vânzareaacestor companii, cel puţin nu cu investitori strategici pentru căstatul ar obţine un preţ mic acum, dar spune că bursa de valorieste o soluţie pentru atragerea de fonduri. Potrivit acestuia,Hidroelectrica şi Nuclearelectrica nu mai au şanse ca anul acestasă intre în ringul bursier, dar pentru anul viitor acesta devine unplan fezabil.

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, giganţiinaturali

În ceea ce priveşte înfiinţarea celor doigiganţi energetici prin care statul român încearcă să reorganizezesistemul de producţie a energiei din România, Konieczny spune căacesta nu este un plan fezabil. De altfel, FP a încercat, fărăsucces, să blocheze acest proces în instanţă. Unul dintre proceseleîn care Fondul ar putea avea însă câştig de cauză este cel intentatîmpotriva Romgaz, unde statul a decis ca firma să facă o donaţie de400 de milioane de lei la buget.

El crede în schimb că cele două companii marienergetice pot fi făcute în mod natural în jurul Nuclearelectricaşi Hidroelectrica. "Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt celedouă companii care au capacitatea de a face la rândul lor achiziţii, ar putea deveni cumpărători. Practic, s-ar ajunge la aceeaşistructură care se doreşte acum, dar într-un modnatural".

Cum poate face statul singur reactoarele 3 şi4

Nuclearelectrica, operatorul centraleinucleare de la Cernavodă, se chinuie însă acum să atragăinvestitori în proiectul de 4 miliarde de euro al reactoarelor 3 şi4.

Deşi este unul dintre cele mai interesanteproiecte de energie la nivel european, care deja are avizulComisiei Europene, patru din cei şase investitori străini implicaţiîn compania de proiect, EnergoNuclear, au decis să se retragă.Astfel, statul român, prin Nuclearelectrica, a ajuns să controlezecirca 85% din EnergoNuclear, în timp ce ultimii investitori străinirămaşi, Enel (Italia) şi ArcelorMittal România, deţin câte 9,15%,respectiv 6,2% din acţiuni.

"Nuclearelectrica ar trebui să deţină înproporţie de 100% EnergoNuclear. După acest pas, Nuclearelectricaar trebui listată, ar trebui să vândă noi acţiuni. Din acest procesar putea fi strânse sume între 800 de milioane de euro şi unmiliard de euro. Noi suntem interesaţi de proiectul reactoarelor 3şi 4 şi astfel am putea investi prin achiziţia de acţiuni. Maideparte şi pentru Enel şi pentru Arcelor ar fi mult mai uşor săparticipe la acest proiect cumpărând acţiunile emise deNuclearelectrica.

În plus, ar deveni deodată acţionari la ocompanie cu două reactoare nucleare care intentionează să maiconstruiască încă două. Statul ar putea să atragă finanţări de labănci şi ar putea să facă acest proiect de unul singur", a maiprecizat Konieczny.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO