IstoriaFondului Proprietatea este scurtă, dar foarte intensă.Vizibilitatea de care a avut parte încă de la înfiinţare,interesele complicate care l-au înconjurat întotdeauna, multaşteptata luilistareşi mai alesvaloarea companiilor din care este compus l-au transformat dintr-uninstrument de despăgubire în cea mai mare afacere din Româniaultimilor ani.
Anul acesta, Joseph Benhard Mark Mobius va împlini 75de ani. În august. Nu are mai mult de 1.60 înălţime, îi tremurăuşor mâinile şi da, îşi arată vârsta. Interviul cu BUSINESS Magazinnu a fost destul de lung cât să îl întreb cât mai merge cubicicleta, dacă îşi scrie singur blogul sau dacă are în plan să seretragă de la conducerea Franklin Templeton. Nicidecum nu am pututvorbi despre alte stele economice care stau să răsară dintreactualele ţări sărace. Clar este că, după 40 de ani de carieră cainvestitor în pieţele emergente, întrebarea "Unde va investi MarkMobius în continuare?" este pe buzele tuturor celor care vor săplaseze bani în altă parte decât la Londra, New York sauAmsterdam.
Un fel de busolă pentru investiţiile în ţările încurs de dezvoltare sau, cum l-a numit presa din întreaga lume, un"Magellan al investiţiilor", "globetrotter", "Indiana Jones alţărilor emergente" sau un "Yull Brynner al Wall Street-ului" - ceadin urmă poreclă fiind dată de jurnaliştii americani careconsiderau că apariţia pleşuvă a lui Mobius trece greu neobservatăprin cartierele financiare ale lumii. Cartiere prin care MarkMobius se plimbă arătând investitorilor orice fel de active vor săvadă: la sfârşitul lui 2010, Franklin Templeton avea înadministrare active în valoare de 670,7 miliarde de dolari dinîntreaga lume în curs de dezvoltare şi nu numai.
Poreclele aplicate lui Mobius nu sunt exagerate. Pânăla urmă, ce altceva putea deveni un om care îşi are rădăcinile înfamilia unor doctori şi matematicieni din Leipzig, fiind copilulunui tată german şi a unei mame portoricane, născut în Long Island,New York, educat în actorie şi psihologie la Boston University, cuun doctorat în economie şi ştiinţe politice la MIT, specializat înpsihologie la Universitatea din New Mexico şi care locuieşte dinanii '60 în Hong Kong? Când a descoperit că secretul de înmulţire abanilor stă în pieţele unde nu mergi de obicei în vacanţă, şi-aschimbat naţionalitatea americană cu cea germană, primind astfel unpaşaport care îi permitea să treacă de controlul vamal din ţări caIran sau Cuba, unde americanii nu prea au ce să caute. A ajuns celmai cunoscut investitor din ţările emergente, care petrece în avionpeste 250 de zile pe an, vizitând companii din aproape toatecolţurile lumii, şi care scrie pe blogul său că "după ce amcălătorit peste 30 de milioane de mile cu avionul, sunt mândru destatutul meu de nomad cu normă întreagă".
"Ştiţi, aici vorbim despre bani. Şi, când vine vorbadespre bani, oamenilor nu le place să se schimbe nimic." Când spuneaceastă propoziţie, Mark Mobius râde cu poftă. Un râs surprinzătorde vivace venind de la un om de 75 de ani care îşi arată vârstadoar la exterior, dar deloc în discurs. Se plânge mult de Româniaşi de justiţia de aici. Lucru de asemenea surprinzător venind de laun om care de nişte zeci de ani şi-a folosit paşaportul mai mult caoricine altcineva pentru a călători şi a investi în ţările în cursde dezvoltare. Cât de greu şi dificil poate fi în România, undenici criminalitatea, dar nici ritmul economic nu se pot compara cumulte ţări din Asia sau America Latină? "Întotdeaua investitorii seuită la viitorul unei ţări; (...) prezentul e un material carepoate fi modelat" ("Mobius on Emerging Markets", 1996).
Pentru Mark Mobius, pământul nu este nimic altcevadecât o mare piaţă de investiţii. Îl străbate de-a lungul şi de-alatul de zeci de ani, căutând acele businessuri care se pottransforma cât de repede în giganţi economici. Începutul acestui anl-a prins vizitând o mină din Kazahstan de unde a zburat directspre o plantaţie de ceai din China, după ce sfârşitul anului trecutl-a dus prin Slovenia, Ungaria, Malaiezia, din nou China, Japoniasau Rusia. În tot acest timp, Mobius s-a gândit şi la România, undeo echipă a sa de aproape 50 de persoane lucra contra cronometrupentru listarea Fondului Proprietatea.
Condusă de Grzegorz Konieczny, un polonez de 42 deani care lucrează în Franklin Templeton din 1995, echipa de laBucureşti a avut la dispoziţie 90 de zile pentru a întocmiprospectul pentru Fondul Proprietatea şi a rezolva toate problemelecare stăteau în calea listării la Bursa din Bucureşti, şi ainvestitorilor externi, în care stă marea speranţă odată culansarea în piaţă a Fondului din 25 ianuarie.
Realizarea unui prospect în 90 de zile nu este oraritate aşa de mare în ţări europene mature sau în Statele Unite,povesteşte Dana Mirela Ionescu, CEO la Raiffeissen CapitalInvestment şi şefa consorţiului de brokeri care s-a ocupat delistarea Fondului (compus din Raiffeisen Capital Investment, BRDGroupe Société Générale şi ING Bank NV Amsterdam SucursalaBucureşti).
"În alte ţări, o firmă care face un IPO are ladispoziţie tot câteva luni pentru prospect. Diferenţa este făcutăde faptul că, acolo, o firmă care face un IPO are deja toateevaluările făcute, lucrează deja de câţiva ani cu consultanţi careau restructurat anumite departamente şi este pregătită pentru adeveni publică. Or, în cazul Fondul Proprietatea, în 5 ani nu s-aîntâmplat nimic şi în 3 luni s-a întâmplat totul, de la evaluăriinclusiv ale unor companii care nu sunt listate şi în a cărorcameră de date nu s-a intrat niciodată, la implementareatranzacţiilor prin conturi globale, scrierea prospectului, totul",povesteşte brokerul. Îşi aminteşte că, atunci când RCI a câştigatconducerea consorţiului de brokeri pentru Fond, a avut ladispoziţie doar 59 de zile pentru a face cea mai mare parte dinproiect. E şi acum uimită că din calendarul făcut atunci nu s-amodificat nicio zi, niciun termen şi totul a mers bine: "Numai noiam avut încredere că va ieşi la timp, toată lumea ne spunea că«lasă, mai vedem noi dacă veţi depune chiar pe 3 decembrieprospectul la CNVM». A fost un maraton în ritm desprint".
Dana Mirela Ionescu are acum 36 de ani şi s-a întorsîn România din Statele Unite în 2004, având în plan să iasă dinbusiness şi să investească pe bursă. În Statele Unite lucrase cabancher de investiţii la Goldman Sachs, apoi ca asociat la fondulde investiţii Oaktree Capital Management, având în administrare unportofoliu de 500 de milioane de dolari şi investind în special înpieţele emergente. Povesteşte că în 2001-2003, focalizarea era peAsia, iar "pieţele mele erau Hong Kong, Taiwan, Coreea, dar măuitam şi la India, Cehia sau Polonia, unde am şi investit puţin;ţineam un ochi şi pe Europa de Est, dar oportunităţile erau multmai mari în Asia, care este încă un punct fierbinte pentruinvestitori, alături de Africa de Sud şi Australia".
Când a venit însă în România, nu a putut să stea preamult timp pe margine: "Problema cu libertatea e că toată lumea şi-odoreşte, dar puţină lume ştie ce să facă cu ea". S-a angajat la RCIchiar în perioada în care se punea pe hârtie oficială proiectulFondului Proprietatea. De atunci, s-a implicat în toate listărilecare au atras mai mulţi investitori pe bursa locală, adică cei treiT: Transelectrica, Transgaz şi Terraplast. Recordul ei local depână acum în materie de întocmire de prospect a fost de 9 luni, laTransgaz - care a fost şi cea mai de succes listare din România,suprasubscrisă de 28 de ori.
În 2005, când Dana Mirela Ionescu se familiariza cumediul de business din România, Fondul Proprietatea era doar o altăvariantă de despăgubire a foştilor proprietari. După variateîncercări ale statului român de rezolvare a dosarelor foştilorproprietari, Fondul a fost primit cu neîncredere şi pe bunădreptate, dacă e să luăm în calcul cei 5 ani care au trecut dela
înfiinţarea lui până la listarea la Bursă. Istoricul celor 5 aniînseamnă pentru cei mai mulţi dintre cei care trebuia despăgubiţiprin acest Fond multe procese, zeci de drumuri între primării,evaluatori sau avocaţi, fără certitudinea că o despăgubire se vaconcretiza vreodată. Cei mai mulţi minoritari au renunţat peparcurs şi au vândut acţiunile celor care au vrut să le cumpere, dela mici speculatori până la brokeri care adunau cât mai multeacţiuni pentru a le vinde (sau nu) fondurilor deinvestiţii.
În 2006, Nicolae Ivan, unul dintre directoriiFondului Proprietatea, declara pentru BUSINESS Magazin că "listareae aproape, maxim doi ani"; în 2007, Stere Farmache, directorul BVB,califica Fondul ca fiind "al şaselea SIF, care are toate şansele sărepete istoria de succes pe care au făcut-o cele cinci societăţi deinvestiţii financiare pe bursă"; şi încă de pe atunci se vorbea deinteresul investitorilor români şi străini, după cum spunea DanPaul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor: "Mulţi investitoristrăini se interesează de acest Fond, când va fi listat, fiinduimiţi când aud ce capital social are". Criticile legate de FondulProprietatea nu s-au oprit atunci când listarea sa a intrat înlinie dreaptă şi în continuare este criticat din mai multe motive -că CEDO nu îl recunoaşte ca instrument de despăgubire a foştilorproprietari, că valoarea acţiunilor va fluctua şi asta nu vapermite ca aceştia să îşi recupereze contravaloarea bunurilorconfiscate, că a devenit dintr-un instrument de despăgubire ocompanie care se va supune regulilor pieţei şi ar putea da chiar şifaliment şi mai ales că este un fond unde sunt amestecate acţiunifoarte valoroase cu acţiuni de la companii cu pierderi, acţiuni dela companii listate cu acţiuni nelistate.
Chiar dacă în urmă cu patru-cinci ani nu existaudecât date sporadice despre Fondul Proprietatea, capitalul socialal acestuia fiind la mult mai puţin de jumătate faţă de cât esteacum, Dana Mirela Ionescu îşi aminteşte că toată lumea o întrebaîncă de pe atunci ce se va întâmpla cu Fondul Proprietatea, dacă seva lista şi cum, iar întrebările au continuat în ultimii ani şi maiales anul trecut: "Investitorii ne-au tot sunat să ne întrebe cândvenim pe la ei să le povestim despre Fond; sunt foarte mulţiinteresaţi şi interesul s-a păstrat şi după ce au citit raportul derisc".
Când vine vorba de raportul de risc, Narcisa Oprea -partener în cadrul casei de avocatură Schoenherr şi asociaţii, carea consiliat juridic brokerul Fondului pentru întocmireaprospectului - zâmbeşte instantaneu: "Fondul e prima listare dinRomânia unde este atât de extins prezentată zona de riscuri şi nupentru că Fondul Proprietatea prezintă în sine riscuri, ci pentrucă are o serie de particularităţi importante: statul este acţionar,multe companii din portofoliu au statul ca acţionar majoritar,performanţele depind de deciziile statului cu privire la strategiaacelor companii şi nu numai".
"Ce poate face statul ca acţionar la o companie înRomânia a fost cea mai mare surpriză şi pentru noi", spune gânditorGrzegorz Konieczny, managerul de fond, referindu-se la cazulRomgaz, prin care compania de stat a donat din profitul anuluitrecut aproape 100 de milioane de euro la buget. "Termenul înprocesul nostru contra statului este la sfârşitul lunii ianuarie.Avem două planuri cu acest proces: 1. să îl câştigăm şi 2. ca cinea făcut asta o dată să se mai gândească atunci când va vrea să ofacă din nou. Mesajul nostru este că acum suntem aici, suntemimplicaţi şi nu putem lăsa ca astfel de lucruri să se întâmple."Narcisa Oprea crede că e foarte important ca Franklin Templeton sămeargă până la capăt cu acest proces, pentru a se crea un precedentpe plan local. Iar dacă justiţia din România nu le va da dreptate,oficialii Franklin Templeton vor să caute dreptatea la instanţelecu care se înţeleg mai bine: "Este evident că ne este mai uşor sădiscutăm cu oficialii UE sau FMI despre acest caz decât cu guvernuldin România", spune răspicat Mark Mobius.
Până la pronunţarea sentinţei în cazul Romgaz sau agiganţilor din energie (un alt proiect despre care oficialiiFraklin Templeton spun că se vor adresa instanţelor internaţionaleîn cazul concretizării lui), Konieczny şi echipa lui se mulţumesccu paşi mici pe care îi pot face în România: "Avem nişte victoriimărunte deocamdată: în multe dintre companiile cu capital de stat,AGA se stabilea peste noapte. Nu exista o pregătire, un plan cu cese va discuta, nu aveai timp să analizezi. Am schimbat asta şi amreuşit să convingem companiile unde suntem acţionari să urmezelegea şi să ne trimită din timp convocarea la AGA, cu tot ceea ceprevede aceasta. Sună ca un detaliu, dar eu cred că e o victorie căam reuşit să îi facem pe manageri să se gândească cu 30 de zileînainte la ce se va discuta".
Managerul Fondului Proprietatea crede că regulileinterne ale companiilor cu capital de stat se vor schimba peparcurs, pentru a duce în final la schimbări care să permită şicreşterea valorii acestor companii. După cum spune Konieczny, temavalorii companiilor din Fond şi cum poate fi crescută valoarea loreste între primele cinci întrebări despre Fond pe care le aupotenţialii investitori: "Nu pot da o estimare, dar încercăm sămăsurăm această problemă de mult timp în alte pieţe emergente. Încele mai multe cazuri, companiile de stat care nu sunt conduseeficient nu pot creşte şi nu fac profit. {i nu vorbim de cifremici: eu cred că dacă am transfera activele unei companii dinRomânia în altă parte, afacerile şi profitul ar putea creşte încele mai multe cazuri de peste 10 ori. Sunt nişte cifre imense".Grzegorz Konieczny consideră că soluţiile sunt în primul rândlegate de schimbarea unor lucruri precum instituirea corporategovernance, "numirea unor manageri pe salarii bune pentru a obţinerezultate bune", restructurarea lor şi apoi aducerea lor pe piaţăprin IPO-uri: "Aducând cât mai multe companii pe bursă, se creeazălichiditate, piaţa creşte semnificativ, apoi pachetele majoritarepot fi vândute prin privatizare - e o strategie pe termen scurtspre mediu care ar putea da roade. Aşa s-a întâmplat în Poloniaprocesul de privatizare". După părerea managerului de fond, ce estefoarte important în cazul unor IPO sau privatizări este că scoatemanagementul firmelor de stat din modul lor de lucru uzual: faptulcă au de-a face cu regulatori, că sunt obligaţi să pregăteascădocumentaţia de listare şi că fac faţă evaluărilor e un exerciţiufoarte bun pentru ei: "De asemenea, în procesul de privatizare seva ţine cont de acordarea de acţiuni managementului, motivându-iastfel; asta s-a întâmplat în multe companii din zonă şi am fostuimit să constat cât de mult s-au schimbat lucrurile. Valoareacompaniilor a crescut de zece ori, câteodată de 20 de ori şi demulte ori directorii au fost uimiţi să constate că pot câştiga lafel de mulţi sau chiar mai mulţi bani făcând pur şi simplumanagement".
Creşterea valorii companiilor şi investiţiile însectorul energetic local au fost primele pe lista cu lucruri defăcut încă de la venirea Franklin Templeton la Fondul Proprietatea.Mark Mobius explică însă că
între cele două e o legătură mult mai strânsă: "Principalul motivpentru care vrem să ne concentrăm în România în sectorul energeticeste că asta are Fondul. Trebuie să protejăm ce avem. Aşadar,primul obiectiv al nostru în România este să păzim ce avem, dinpăcate, pentru că noi ar trebui să avem alte priorităţi: să găsimnoi companii, să reorganizăm companiile din portofoliu, să lecreştem. În schimb, va trebui să consumăm mult timp în a păzicompaniile de stat. Aşa că uitaţi de creştere, noi trebuie întâi săne protejăm şi apoi să creştem. În România, trebuie să pui un zidîn jurul a ceea ce ai. E o provocare foarte foartemare".
Este şi principalul motiv pentru care Mobius plaseazăRomânia pe cea mai joasă treaptă în ceea ce priveşte statusul săude piaţă în curs de dezvoltare: "Pe o scară de la 1 la 10 (unde 1este stat emergent şi 10 economie matură), România e în mod foarte,foarte, foarte clar pe cea mai joasă treaptă. Problema cheie aicieste sistemul legal, corporate governance şi tratamentul la caresunt supuşi acţionarii minoritari". Sunt şi puncte tari aleRomâniei, consideră Mark Mobius, printre care faptul că e ţară UE,că investitorii o cunosc ("mulţi datorită potenţialului turistic,deşi multora a trebuit să le explic şi unde şi ce este România") şică "a făcut nişte paşi spre dezvoltare, dar mai are încă drum lungde parcurs".
Din aceste motive, la întrebarea "unde aţi investiacum", managerul Frank Templeton enumeră fără suflare: "India,China, Thailanda, Brazilia şi Rusia. În această ordine". Şiexplică: "Corporate governance e foarte ok în China, India şiThailanda. Rusia şi Brazilia au încă probleme la acest capitol.Saltul acestor pieţe emergente şi nu numai a fost incredibil înultimii 20 de ani, făcând tot ce le-a stat în putinţă pentru aatrage investitorii. Mulţi bani merg pe aceste pieţe, care suntinteresante pentru fondurile de investiţii specializate în pieţelede frontieră şi care au crescut de la 1 miliard de dolari anultrecut la 10 miliarde astăzi; e păcat că România nu îşi ia parteadin aceşti bani, mai ales în perioadele când pieţelecresc".
Mobius spune că ar avea în plan să investească maimult local, dincolo de firmele în care Franklin Templeton şifondurile asociate au investit aici din 1997, când GrzegorzKonieczny venea prima oară la Bucureşti pentru a căuta companiiinteresante în care să plaseze banii investitorilor: "Da, avemplanuri să cumpărăm companii în România. Deşi, sincer, mi-e camfrică. Nu este cu mult mai greu aici decât în alte ţări emergente,dar fiecare ţară are specificul ei şi specificul României este căare probleme cu justiţia. În România, dacă legislaţia ar fi corectăcu investitorii şi dacă justiţia ar fi o instituţie în care oameniide afaceri să aibă încredere, s-ar rezolva cea mai mare parte aproblemei legată de atragerea investiţiilor străine". Cu atât maimult, spune Mobius, cu cât oportunităţile chiar sunt mai ieftineacum, pe final de criză economică.
Criza e o oportunitate. Au spus-o în ultimii doi aniatât de mulţi oameni de afaceri încât şi-a pierdut cumva dinsubstanţă. În cărţile scrise de Mark Mobius şi în interviurile luidin anii '90, pot fi înţelese însă mult mai uşor modurile cum uninvestitor poate profita de o criză economică.
"Vreau ca aceste ţări să se scufunde, ca să fie ieftine."Propoziţia aceasta a fost rostită de Mark Mobius în urmă cu peste12 ani şi cu ea l-a citat The Economist. Atunci era vorba de Mexicşi de modul cum ţara a intrat în colaps din cauza datoriilorexterne. Mobius explica atunci că strategia lui de investiţii nueste una de caritate. E o formă dură de dragoste, un mod de a facebine unei ţări nu prin a-i da ceva direct, ci prin a o învăţa cumsă facă bani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
