Mediafax.biz Exclusiv

Urdăreanu pregăteşte listarea UTI pe o bursă central-europeană în următorii 2-3 ani

Autor: Iancu Liviu

21.01.2011, 12:36 38

"Ne propunem listarea în 2013-2014. Am făcut deja paşiimportanţi în pregătirea pentru listare, printre care reorganizareajuridică, dezvoltarea funcţiei financiar contabile şicompatibilizarea cu cele mai bune practici, implementarea unuisistem de reporting adecvat, investiţia a şapte milioane de euro însistemul ERP Oracle, rebranding, corporate governance şi altele", adeclarat agenţiei MEDIAFAX Tiberiu Urdăreanu, care deţine 60% dinUTI Holdings, compania care deţine UTI Grup, restul fiind înposesia fondului de investiţii AIG Investment Fund (25%) şi aangajaţilor (15%).

Urdăreanu a adăugat că examinează câteva variante de burseregionale, central europene.

Omul de afaceri a mai spus că listarea va presupune o ofertăpublică iniţială pentru 30-40% din acţiunile companiei.

"Nu excludem listarea la bursa din Bucureşti, dar există câtevamotive să examinam şi alte variante: lipsa unui apetit de a investiîn companii industriale în favoarea instituţiilor financiare şi amonopolurilor, lichiditate redusă şi lipsa unui cadru stimulativpentru investiţiile bursiere", a afirmat Urdăreanu.

El a adăugat că a început deja discuţiile cu mai mulţiconsultanţi în vederea listării, fondurile obţinute urmând să fieinvestite în majoritate în dezvoltarea afacerilor şi în dezvoltareainternaţională.

Urdăreanu estimează valoarea grupului UTI la 250 milioane deeuro.

Afacerile grupului UTI, cu activităţi în securitate, IT,managementul traficului şi construcţii, au crescut anul trecut cu16%, până la 146 milioane de euro, datorită unor contracte nousemnate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO