Opinii

17, 18, 19 – România la apel

17, 18, 19 – România la apel

Autor: Dan Luca

03.07.2016, 12:28 496
Dupa şocul referendumului, Marea Britanie a intrat într-o perioadă de political vacuum, iar Uniunea Europeană e zguduită din temelii. Chiar şi după activarea faimosului articol 50 prin care Marea Britanie va cere ieşirea din Uniunea Europeană, vom avea o perioadă de doi ani de negocieri. Însă discuţiile pot duce la derogari şi excepţii.
 
Concret, pe anumite paliere legislative pot exista perioade de tranziţie. Este un procedeu asemănător cu negocierile de aderare ale unei ţări la UE, în care au fost perioade tranzitorii în implementarea acquis communautaire sectorial. Cred că britanicii şi oficialii de la Bruxelles citesc acum “în oglindă” cărţile profesorului Vasile Puşcaş referitoare la aderarea unei ţări la UE.

La nivelul Comisiei Europene, în fiecare Direcţie Generală se analizează impactul sectorial al desprinderii Marii Britanii de UE. S-a stabilit chiar Negociatorul Şef care va coordona procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Este vorba de diplomatul belgian Didier Seeuws, un apropiat al fostului prim-ministru belgian Guy Verhofstadt. Ca o sugestie, poate nu este rău ca şi România sã stabiliască un responsabil la nivelul Guvernului pentru a coordona activitatea românescă pe palierul Brexit.

Brexit-ul a mai adăugat de fapt o criză pe lângã cele ale imigraţiei, terorismului jihadist, şomajului sau a problemelor din Ucraina. Discuţia referitoare la viitorul Uniunii Europene prinde din nou contur. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a fost picatura care a umplut paharul şi aşa destul de plin după alegerile europene din 2014 sau chiar dupã proiectul avortat al Constituţiei Europene din 2005. Primul Summit European pe tema viitorului UE se va derula pe 16 septembrie 2016 la Bratislava. Pentru România e momentul consolidãrii. Este proiectul ″17, 18, 19″, pe care trebuie sã-l avem în vedere : 2017 – 10 ani de când România este în UE, 2018 – 100 de ani de la formarea Statului Român şi 2019 – anul Preşedintiei UE a României. E mult de lucru şi e important să mobilizãm în acest proiect întreaga resursa româneascã.

Dr. Dan LUCA este Senior Director la EurActiv Bruxelles şi profesor asociat la VUB Bruxelles şi SNSPA Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO