2015 va fi un an economic bun, cu plus în faţă, dar banal pentru că creşterea economică va fi între 1,5% şi 3%, sub nivelul de 5% cât are nevoie România pentru a da sentimentul şi încrederea tuturor că se mişcă ceva în această ţară, că merită preţul plătit pentru Uniunea Europeană şi NATO şi că nu trăim şi acum din ceea ce a construit Ceauşescu.
În 2012 scriam: "În 2002 nu ştiaţi unde puteţi ajunge. În 2012 ştiţi cât de mult puteţi pierde. Înapoi la muncă, adică la investiţii, tovarăşi capitalişti!".
Ce va fi în 2015?
1. Macro - stăm bine, cu o inflaţie chiar prea mică, de sub 2-3%, care nu dă o gură de oxigen economiei; cursul valutar este stabil la 4,45 lei/euro, care se va mişca într-o marjă de fluctuaţie de plus/minus 5%; dobânzile la euro nu vor creşte, decât dacă banca vă majorează marja, pentru că Euribor este sub 1% şi va sta cel puţin încă un an acolo; dobânzile la lei vor scădea uşor dacă BNR va mai reduce dobânda de referinţă (cine ştie, poate ajunge chiar la 2% pe an de la 2,75% în acest moment).
2. Economia va creşte cu 1-2%, cel puţin, din inerţie. Dacă guvernul va mişca ceva în domeniul construcţiilor (fostul premier Adrian Năstase poate da consultanţă cu programul ANL de acum un deceniu), infrastructurii, economia mai poate câştiga cel puţin un procent, adică să se ducă cu un plus de 3% şi cu cel puţin 50.000 de locuri de muncă noi în acest sector. Tot nu înţeleg cum premierul Ponta, la fel ca şi Emil Boc, ratează cea mai simplă modalitate de creştere economică şi de vizibilitate în ochii populaţiei, construcţiile şi infrastructura rutieră şi cea de apă-canal în zona rurală.
3. Sistemul bancar - din păcate va merge în continuare prost, ceea ce va afecta finanţarea economiei la nivel micro. Pentru că nu au luat laxativ la timp, multe credite neperformante sunt încă în stomacul băncilor. Din păcate, nimeni nu a găsit un model de business pentru bancheri care să le cureţe de la sine şi creditele neperformante şi să le aducă noi credite bune în acelaşi timp. Oricum i-am lua, clienţii sunt aceiaşi, nu au răsărit peste noapte alţii noi care să le aducă bancherilor o cerere sănătoasă de noi credite. Dacă vor să crească, băncile trebuie să facă business şi cu cei din insolvenţă. Din păcate pentru economia românească şi pentru clienţi, numărul de bănci se va restrânge, ceea ce înseamnă că alternativele se limitează. Mai mult decât atât, România nu are o alternativă la finanţarea bancară. Piaţa de capital este mică şi prea puţini au încredere în ea, iar alte pieţe de unde poţi ridica bani sunt numai "cămătarii".
4. Bursa - va aduce în continuare o creştere pentru investitori, mai mult decât dacă ai depune banii la bancă. Anul trecut, indicele BET a crescut cu 9%, dublu decât o dobândă bancară. Bursa de la Bucureşti nu poate rămâne imună evoluţiilor de afară, aşa că dacă nu se va întâmplă nimic cu America, Europa, China etc, este de aşteptat ca şi în acest an câştigurile aduse de acţiuni să se îndrepte spre minim 10%. Bursa de la Bucureşti este subevaluată comparativ cu pieţele din regiune - Polonia are un PER de 19, Austria are un PER de 72, Ungaria are 132, iar România are 6. PER este un indicator care arată în câţi ani îţi recuperezi investiţia la câştigul actual al companiei. În SUA PER-ul este cuprins între 19 şi 24, în funcţie de indicator.
5. Investiţiile - au şanse mari să crească cu cel puţin 10%, atât cele străine, cât şi cele interne - atât la nivelul statului cât şi la nivelul companiilor private. Acest plus de 10% pare mare, dar nu este nimic faţă de cât poate înghite economia românească, din care jumătate este "la ţară". Cu toate că nu-i intră în atribuţii, proaspătul preşedinte, Klaus Iohannis, are obligaţia de a aduce investitori. Dacă cei chinezi sunt în parohia premierului Ponta, cei europeni, în special cei din Germania, cad în sarcina noului preşedinte. Dacă tot sunt atât de multe fabrici de componente auto, poate Iohannis va aduce în România un mare producător auto să facă maşini. Ungaria a atras Mercedes, noi de ce n-am visa la BMW? Dar dincolo de investiţiile străine, rămân investiţiile interne, atât cele ale statului cât şi cele ale firmelor private. Criza a tăiat multe proiecte de investiţii în cazul companiilor private, care preferă să-şi ţină cashul în bancă, pentru că revenirea economică nu este atât de susţinută. Guvernul Ponta a venit în toamna anului trecut cu scutirea pe profitul reinvestit, dar economiei îi trebuie mult mai mult. Şi nu numai ajutoare de stat.
6. Industria va continua să crească cu peste 10%, să câştige teren şi multe proiecte începute în ultimii doi ani vor începe să-şi arate valoarea, începând cu acest an. Industria românească este mai performantă decât pe vremea lui Ceauşescu, dar nu mai este aşa mare, aşa de grea şi aşa de vizibilă. Din acest motiv, oamenii cred că nu se mai produce nimic în ţara asta sau că totul aparţine străinilor. Poate că este adevărat faptul că cele mai multe investiţii în industrie sunt ale companiilor străine, dar sunt şi companii româneşti care sunt furnizori pentru multinaţionale, atât în ţară cât şi în străinătate. Pe măsură ce capătă experienţă în derularea contractelor, în "achiziţia de know-how" companiile româneşti vor începe să vină şi cu produse proprii, care au o valoare adăugată mai mare. Cu toate că nu este un fenomen de masă, sunt companii româneşti de 5, 10 sau 100 de salariaţi, care recrutează ingineri, specialişti şi personal calificat din multinaţionale. Iar ca să-i recrutezi, trebuie să oferi mai mulţi bani.
7 Salariile - vor creşte pe medie cu 4-5%, dar nu pentru toată lumea. Trebuie să ne obişnuim cu acest lucru. Sunt sectoare şi domenii care caută personal şi oferă creşteri salariale care depăşesc 10-20%. Dar sunt alte sectoare unde piaţa se restrânge, unde jucătorii se consolidează - fie se cumpără între ei, fie unii chiar ies din piaţă şi unde viaţa va fi mai dură pentru angajaţi: sunt reduceri de personal, chiar de salarii şi nu există alternative. Cel mai bun exemplu este sectorul bancar.
8. Consumul - va câştiga câteva procente, dar la fel ca la salarii, unii retaileri, antreprenori vor deschide cupa de şampanie iar ceilalţi îi vor blestema pe marii retaileri străini că le-au distrus afacerea, că omoară capitalul românesc etc. Pentru consumatorii români, această piaţă de retaileri străini a fost lucrul cel mai bun care li s-a întâmplat, pentru că a pus presiune pe preţ, a adus ofertele şi promoţiile şi a deschis alternative viabile la celebrele buticuri de cartier, unde preţurile sunt mai mari cu 20-50%. Consumul va creşte uşor şi pe baza majorării salariului minim brut pe economie. De la 1 ianuarie, salariul minim brut a crescut la 975 de lei, de la 900 de lei, iar la jumătatea anului trebuie să ajungă la 1.050 de lei. Acest marş de creştere este unul dintre lucrurile bune pe care le-a făcut premierul Ponta. La jumătatea anului 2012, salariul minim brut era de 700 de lei pe lună, cu 40% mai mic decât în prezent. Într-o economie low-cost din punct de vedere al salariilor, puţin concurenţială - 1 milion de oameni din 4,4 milioane sunt plătiţi cu salariul minim brut pe economie - creşterea salariului prin lege e singura şansă a angajaţilor de a "beneficia" de prosperitatea companiilor. Poate guvernul ar trebui să se gândească şi la ceea ce se întâmplă în provincie, acolo unde angajatorii "se înţeleg" să nu crească salariile.
9. "Costul intrării în legalitate" - este ceva la care mulţi trebuie să se gândească. Lucrurile nu mai sunt ca înainte, iar legalitatea de a face totul "by the book" costă. O puteţi include acum în preţ, în bugetul companiei sau vă va costa mult mai mult peste ani. Acest cost ar fi putut să fie absorbit mai uşor dacă economia şi afacerile creşteau exponenţial. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, iar acest cost ustură. Şi băncile ar trebui să se gândească la acest lucru, pentru că acest cost, care poate să însemne 10-20% din cheltuielile unei companii, se va descărca pe situaţia financiară şi va duce la înrăutăţirea indicatorilor de performanţă ale firmelor.
10. Rusia - Ce se întâmplă din punct de vedere economic cu vecinul de la Răsărit are capacitatea de a schimba tot peisajul nostru. Dacă Rusia dă default la datoria externă (în 1998 a dat default la datoria internă), atât a statului cât şi a companiilor private, România nu va putea rămâne imună. În 1998, când Rusia a dat default, cursul dolarului la Bucureşti a crescut în 3 luni, de la 8.000 de lei la 11.500 de lei. Investiţiile s-au oprit, salariile nu au mai crescut, consumul s-a prăbuşit, iar România a intrat pe lista statelor cu risc de intrare în incapacitate de plată. Sigur că în 2015 nu este ca în 1998, România are o poziţie economică internă şi valutară mult mai stabilă, dar tare nu aş vrea să văd ce ar putea să se întâmple. Problemele din Grecia sunt frecţie la un picior de lemn faţă de drama actuală a economiei ruseşti. În locul BNR şi a băncilor nu aş dormi liniştit gândindu-mă că cursul ar putea urca la 5 lei pentru un euro dacă se clatină Rusia. În termeni relativi, o creştere de 10% nu înseamnă mult. În termeni psihologici, va fi un dezastru.
Revenim la muncă pentru 2015 gândindu-mă că trebuie să mai plătim din datorii, că trebuie să punem nişte bani deoparte, că economia va merge bine dar nu va oferi multe alternative de joburi mai bine plătite, multe pieţe vor deveni mai competitive dar se vor restrânge.
