După cum se ştie, problemele sistemului nostru de achiziţii publice au dus acum ceva vreme la oprirea finanţărilor de la Uniunea Europeană. Printre neregulile citate se numără caietele de sarcini cu dedicaţie, încredinţările pe ochi frumoşi, majorarea dincolo de valoarea contractelor iniţiale prin acte adiţionale etc. Recentul raport MCV al Comisiei Europene punctează şi el situaţia îngrijorătoare din domeniu, citând durata lungă de instrumentare a dosarelor de investigaţie, absenţa unui sistem sancţionatoriu intimidant şi lipsa unei reglementări complete a anulării contractelor pe motiv de conflicte de interese.
Chiar dacă despre România se spune că ar fi altfel, nu ar trebui să ne resemnăm în faţa acestei situaţii. Ţări spre care privim acum cu invidie au fost sau sunt şi ele în situaţii mai mult ori mai puţin similare şi ne pot oferi de-a gata o experienţă utilă din care, dacă vrem, putem învăţa.
Pentru cei mulţi dintre noi, numele lui Abraham Lincoln a rămas asociat în istorie cu războiul civil care a oprit secesiunea statelor din Sudul Statelor Unite şi a dus la abolirea sclaviei pe teritoriul american. Există însă şi o moştenire mai puţin ştiută a ilustrului preşedinte american, care ne poate servi ca sursă de inspiraţie pentru îmbunătăţirea cadrului juridic al cheltuirii fondurilor publice.
Războiul civil american, ca multe alte episoade de turbulenţe sociale, a fost nu doar prilej de suferinţă pentru mulţi, ci şi o ocazie de îmbogăţire pentru cei lipsiţi de scrupule. Contractori veroşi nu s-au dat în lături de la a furniza, fie că era vorba despre armata nordistă sau cea confederată din Sud, armament defect, provizii inutilizabile sau animale de povară bolnave ori prea bătrâne pentru a mai fi de vreo utilitate. Congresul SUA a reacţionat la această situaţie prin adoptarea aşa-numitei False Claim Act (numită şi „Legea Lincoln”), intrată în vigoare în 1863. Acum, după mai multe modificări, legislaţia îi sancţionează în esenţă pe beneficiarii de sume necuvenite provenite din fonduri federale cu o amendă de 11.000 de dolari pentru fiecare încălcare în parte şi îi obligă la restituirea unei sume egale cu triplul pagubelor cauzate bugetului federal.
Partea cea mai interesantă a legii este însă cea legată de procedura pentru depunerea cererilor de restituire către buget a sumelor necuvenite. Şi anume faptul că cererile se pot depune direct în faţa unei instanţe judecătoreşti de către orice persoană interesată (inclusiv o persoană particulară). Detaliile tehnice ar putea fi excesive pentru o prezentare de principiu, aşa încât le vom evita. Este însă de reţinut că, după primirea reclamaţiei de către instanţa de judecată, guvernul SUA are opţiunea de a prelua instrumentarea dosarului ori de a lăsa pe reclamant să continue singur procedurile. În situaţia în care guvernul doreşte să renunţe la judecată, acest lucru nu se poate face decât cu aprobarea instanţei şi cu acordul procurorului general al SUA. Persoana care iniţiază procedura are dreptul, în funcţie de mai multe criterii, la un procent care de regulă este de circa un sfert din suma recuperată de către bugetul federal.
Din perspectiva unui sistem de drept cum este cel românesc, abordarea este revoluţionară: se permite persoanelor private care deţin informaţii cu privire la încasarea în mod necuvenit a unor sume de la buget să aibă calitatea de reclamant în justiţie, în numele statului, pentru recuperarea sumelor achitate fără drept de la buget.
Printre victimele acestor proceduri se numără companii din domeniul medical, furnizori ai trupelor SUA din Irak, firme de construcţii, iar de zilele acestea chiar şi ciclistul Lance Armstrong, care se expune riscului de a plăti o sumă ce ar putea merge până la 100 milioane de dolari. Succesul False Claim Act este indiscutabil: potrivit unei raportări a Departamentului de Justiţie al SUA, suma recuperată de buget între anii 1986 – 2009 a fost de 24 miliarde de dolari, dintre care circa 2,4 miliarde numai în anul fiscal încetând la 30 septembrie 2009. Pentru anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2012 suma recuperată a depăşit toate recordurile anuale anterioare, ajungând la aproape 5 miliarde de dolari, dintre care circa 3,3 miliarde de dolari provin din proceduri iniţiate de persoane private.
În condiţiile în care cadrul legislativ din România nu a reuşit să asigure încrederea în corectitudinea procedurilor de cheltuire a banului public, iată că Abraham Lincoln ne poate oferi o soluţie. Desigur, ceea ce rămâne de văzut este dacă Lincoln poate fi un model de urmat şi în Balcani...
Cornel Popa, Avocat asociat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
