Adrian Vasilescu, BNR: De ce ne despărţim cu indiferenţă de inflaţia negativă

17 mai 2017 Autor: Adrian Vasilescu

Mişcarea preţurilor, în 2017, a trecut peste linia zero şi acum urcă. În recentul comunicat al Statisticii în care e măsurată rata anuală a inflaţiei, din aprilie 2017 faţă de aprilie 2016, acul a urcat la plus 0,6 la sută. Şi, potrivit prognozelor, va mai urca în acest an. După doi ani cu inflaţie negativă: minus 0,9 la sută în 2015 şi minus 0,5 la sută în 2014. Aşadar, ne despărţim de inflaţia negativă. Ne despărţim cu indiferenţă, pentru că în aceşti doi ani, în care am cumpărat mai multe mărfuri… cu bani mai puţini, populaţia n-a prea dat atenţie vocilor din spaţiul public care susţineau sus şi tare că în România ar fi deflaţie.

Ce n-au înţeles (ori n-au vrut să înţeleagă) aceste voci? Că, de fapt, inflaţia negativă este un simplu efect statistic. Nu venea din scăderea preţurilor, ci din reducerea TVA. Producătorii nu au fost afectaţi. Unii chiar şi-au tras în preţuri câteva procente. Cum valorile de pe etichete au scăzut, ca efect al reducerii TVA, cei mai mulţi consumatori nici n-au sesizat.

Acum efectul statistic s-a stins. Inflaţia e reală. Şi e modică. Ţara noastră, cu o rată anuală a inflaţiei de plus

0,6 la sută în aprilie 2017, e departe de cea mai rea poziţie din Europa în privinţa creşterii curente a preţurilor. Ocupăm aceeaşi linie cu ţări dintre cele mai dezvoltate. În primul rând, nu mai avem cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Apoi, am scăpat de inflaţia persistentă şi perfidă, ce miza doar pe câteva pătrunderi surprinzătoare; pe câteva "vârfuri de atac".

Acum, când inflaţia ne dă un binemeritat răgaz, e timpul ca societatea românească să recapituleze lecţiile învăţate la această mare şcoală. Ca să nu le uite. Dar şi pe cele neînvăţate, neînţelese bine sau neglijate, deşi trăite până când ne vor intra în cap, le vom înţelege bine şi le vom aplica în viaţa de zi cu zi. Pentru ca istoria să nu ne oblige să le retrăim. 

Din 2000, treptat, inflaţia s-a transformat în dezinflaţie. Apoi, dezinflaţia s-a consolidat. Până în 2008, când am suportat un nou val de inflaţie. Efectul crizei. Şi al umflării TVA în iulie 2010. Pe acest fond, BNR a luat taurul de coarne şi, începând încă din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobânda de politică monetară la un record istoric. O măsură ce a venit în sprijinul dezinflaţiei şi al creşterii economice. Drept urmare, inflaţia şi-a dobândit "viaţa ei proprie", fapt ce i-a permis să-şi consolideze o evoluţie calmă de durată în împrejurări în care economia în general s-a văzut nevoită să suporte şocurile unei crize prelungite.

În primii ani de criză, preţurile se mişcau în dezordine. Salturile erau deseori nefireşti de mari. Fluctuaţiile sezoniere, cu deosebire, perturbau banii şi mărfurile.

Începând din 2010, preţurile au crescut cu o mai mare grabă decât până atunci. Şi au crescut, întâi şi întâi, din cauza adaosului de cinci puncte procentuale la taxa pe valoare adăugată, a accizelor şi a şocurilor la nivelul ofertei. Şi totuşi, populaţia n-a renunţat la mărfurile de bază, îndeosebi la cele alimentare. Cu mai mulţi bani a cumpărat cam aceeaşi cantitate de bunuri de consum. Având deci nevoie de mai mult numerar. N-am scăpat astfel de „obiceiul pământului”: România a continuat să fie o ţară a numerarului. În plus, s-a accentuat tendinţa de a păstra banii „aproape”, la „ciorap” sau în casete la bănci. De reţinut însă că numerarul nu e vrăjitorul din pădure, care să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme în inflaţie.

În anii din urmă, nenumărate corelaţii de manual nu mai seamănă cu ce se întâmplă în realitate. Multe manuale scrise înainte de criză vor fi rescrise după criză. Nici „regula de aur” a lui Milton Friedman nu mai e întru totul de actualitate. În plus, în economia noastră n-am avut niciodată o creştere constantă a masei monetare. Nu a fost posibil. Şi totuşi, Banca Naţională a apelat continuu la reglaje fine şi a avut grijă să nu ajungem la excese. Aşadar, care ar fi corelaţia de manual între masa monetară şi inflaţie? Mai cu seamă că masa monetară din România n-a avut niciodată creşteri excesive. Sigur, mişcări neîncetate au loc şi în interiorul masei monetare. Forma cea mai lichidă, numerarul, are deseori parte de transferuri din zonele mai puţin lichide. Din depozite, bunăoară. Dar BNR nu creează masă monetară. Numai băncile creează masă monetară. BNR creează baza monetară, pe care băncile o transformă în masă monetară. Prin credite. Dar Banca Naţională reglează masa monetară prin dobânzi. Şi prin reglementări ale procesului de creditare. 

De aproape 27 de ani, de la 1 noiembrie 1990, măsurăm inflaţia. Portofoliul de lecţii desprinse, în tot acest timp, dintre cele cu adevărat semnificative, e voluminos. Recapitularea acestor lecţii este fără îndoială folositoare. Nu doar pentru aduceri aminte. Ci pentru că mai avem de învăţat. Căci inflaţia a trecut, acum e vremea dezinflaţiei, dar războiul cu climatul inflaţionist continuă. Societatea românească a cucerit un cap de pod important şi nu are dreptul să-l piardă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.05.2017

 
Cuvinte cheie:
inflatie
, bnr
, adrian vasilescu
, urcare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide