Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Nu avem niciun drept să dăm înapoi

Adrian Vasilescu, BNR: Nu avem niciun drept să dăm înapoi

Autor: Adrian Vasilescu

17.09.2014, 00:04 1004

După ce, înainte de criză, o bună parte a populaţiei României se obişnuise să apeleze la bănci, să ia credite şi să-şi rezolve probleme familiale, lucrurile s-au schimbat fundamental începând din toamna anului 2008. Dacă timp de cinci ani, din 2004 până în 2008, nenumărate familii s-au împrumutat de la bănci şi şi-au cumpărat case, bunuri de folosinţă îndelungată sau de consum, acoperindu-şi din veniturile curente şi din banii economisiţi cheltuielile curente, iar pentru cheltuielile mari, destinate cumpărărilor de bunuri de folosinţă îndelungată, se împrumutau de la bănci, epoca luminoasă a creditării bancare e acum trecut. E istorie. Beneficiarii de credite din acei ani sunt acum în situaţia de a returna banii împrumutaţi. De fapt, plătesc… lumina.

În prezent, criza cea mai cumplită pe care o trăieşte societatea românească este criza de bani. În două sensuri:  pe de o parte, companiile şi populaţia au nevoie de bani mulţi, dar au prea puţini; pe de altă parte, nici puţinii bani existenţi în conturi ori în buzunare nu sunt orientaţi către investiţii – capitol aflat în cea mai mare suferinţă. Firmele şi populaţia ajung greu la sursele de finanţare.

Numai o nouă tablă de valori, care să pună într-o altă ecuaţie, mai apropiată de cerinţele eficienţei, proprietatea, munca, producţia, venitul şi consumul, ar putea constitui soluţia optimă. Mai exact, producerea unor surplusuri financiare într-un cadru adecvat de mobilitate a oamenilor, a sistemelor de producţie, a acţiunilor de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor.

Aşa cum notam într-un comentariu recent, România parcurge o fază de tranziţie între criza ce se stinge şi o fază de avânt a unui nou ciclu, care încă nu a început. Istoria pune acum în evidenţă un adevăr ce a mai fost sugerat, dar niciodată nu a fost rostit apăsat: acela că niciun stat european nu va mai putea, de unul singur, să-şi proiecteze dezvoltarea şi să-şi promoveze interesele de o manieră satisfăcătoare pentru lumea globalizată. Vor fi nevoite, absolut toate ţările, să-şi strângă mâinile şi să conlucreze în strânsă unitate.

Ar fi dramatic să gândim, acum, aşa cum am mai făcut-o de atâtea ori: „Las’ să treacă criza şi om mai vedea“… Logica istoriei obligă societatea noastră să regândească imediat rolul României într-o Uniune Europeană ce va fi depăşit criza. Şi într-o lume multipolară, în care Europa va fi condamnată (şi nu scriu cuvântul între ghilimele) la o continuare a adâncirii integrării şi la o dezvoltare durabilă dacă vrea să nu se transforme într-un muzeu al civilizaţiilor. Obligaţia României este aceea de a îndeplini obiective fundamentale legate de integrarea postaderare, de convergenţa nominală şi reală, făcând paşi mari cu dreptul înainte. Numai aşa ţara va câştiga o mai mare credibilitate, va convinge autorităţile europene că adoptă măsuri bune şi că dovedeşte seriozitate în îndeplinirea lor întocmai. Nu avem niciun drept să dăm înapoi. Ori să ezităm.

Un program românesc de dezvoltare durabilă, în patru mari domenii – economie, demografie, energetică şi mediu, până la orizontul anului 2019 şi mai departe, alcătuit din perspectivă tehnică şi nepartinică – ar avea o însemnătate cardinală pentru convergenţa ţării noastre cu ţările din Uniunea Europeană. Şi, desigur, pentru locul României între economiile europene.

Nu ştiu unde va fi acest loc.

Cred că, deocamdată, nu este lucrul cel mai important. Nu un anumit loc are însemnătate acum, ci tendinţa pe care România se va înscrie în anii ce vin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO