O nouă undă de emoţii s-a făcut simţită în dezbaterea publică:pericolul deflaţiei. Totul a plecat de la comunicatul Statisticii,de luni, privind mişcarea preţurilor în luna iunie 2011. După ce,vreme îndelungată, creşterile inflaţioniste au fost semnificative,ne-am trezit dintr-o dată cu o rată negativă: minus 0,29 la sută.Am auzit exclamaţia: "Deflaţie!"… Ei bine, nu-i deflaţie. E osimplă rată lunară descrescătoare. Ca să fie deflaţie ar fi nevoiede trei rate lunare negative una după alta.
Sigur, deflaţia e periculoasă. Dar nu un astfel de pericol nestă nouă în faţă. Noi abia am scăpat de un alt pericol - inflaţia!- şi intrăm acum într-un nou ciclu de dezinflaţie. Practic,inflaţia continuă să crească, dar creşterea e tot mai înceată. Înaceste împrejurări, Banca Naţională a păstrat dobânda-cheie la 6,25la sută, ca semn al încrederii că nu ne loveşte o inflaţiecrescătoare. Apoi, a lăsat în piaţa interbancară un nivel adecvatal lichidităţii, fapt de natură să faciliteze băncilor condiţii săcrediteze companiile şi să stimuleze totodată creştereaeconomică.
BNR, potrivit regulilor europene, nu mai dă drumul latiparniţă ca să finanţeze deficitului bugetar. Şi nu emite nicimăcar un singur leu fără acoperire, fie prin valuta intrată în ţarăşi cumpărată de banca centrală, fie prin cantităţi suplimentare debunuri şi servicii de fabricaţie românească pentru care existăcerere internă şi externă. Căci orice leu în plus ne-ar aduce numainecazuri. Dar până când restructurarea nu va trece dincolo deporţile companiilor statului, dar şi ale multor companii private,pentru a întoarce producţia cu faţa la piaţă şi a acceleradezinflaţia, nu vom ajunge la încrederea care să reporneascăcreditarea. Şi, deci, nu vom avea nici dobânzi moderate.
În politica monetară nu e încă vremea relaxărilor. Mai alesmonetare. Dacă directorii vor bani, bani şi iar bani pentrucompaniile lor, n-au decât să ofere mai întâi eficienţă, eficienţăşi iar eficienţă. Dacă însă în companii cresc doar câştigurile,fără să fie intensificată munca, în expresia ei normală - produsemai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte - banii nu vorajunge în companii. Iar mai mulţi bani pe piaţă fără mai multămuncă eficientă înseamnă pierdere curată.
Sigur, ar fi bine să ajungă mai multe credite în companii. Darva fi nevoie de mai multă muncă performantă. Şi, mai ales, de maimult spirit întreprinzător, de liberă iniţiativă. Într-un cuvânt:productivitate. Băncile au bani, ca ei să ajungă în companii enevoie de o schimbare de conduită atât în bănci, cât şi în economiareală.
Mai departe, fără un raport adecvat între productivitate şicâştigurile din muncă nu va fi posibilă stabilitatea preţurilor.Adevărul este că, la nivelul întregii noastre societăţi,câştigurile de productivitate în condiţiile reducerii salariilor şidisponibilizărilor de personal au crescut. S-ar putea însă conchidecă, în acest fel, capcana reactivării spiralei salarii-preţuri n-armai fi riscantă? Nicidecum. Pentru că reducerea salariilor şi apersonalului nu e totuna cu restructurarea companiilor. Fiindcă aravea doar efecte nominale, nu şi reale.
Un raport adecvat productivitate-salarii se bazează pecorelaţii şi pe analize ce folosesc indicatori în mărimi reale.Alţii decât indicatorii în mărimi nominale folosiţi destatisticieni. Iată, aşadar, cât de complexe sunt corelaţiile înmaterie şi cât de diferite pot fi metodologiile de calcul folosite.Motiv pentru care se impune o dezbatere largă, la nivelul întregiinoastre societăţi, despre raportul productivitate-câştiguri dinperspectiva impactului asupra creşterii economice. Dezbatere cene-ar ajuta să scăpăm de o iluzie: aceea că am putea asiguracreşterea economică plus cu o creştere economicăinflaţionistă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
