PIB-ul e numai în aparenţă un indicator pur cantitativ. Dovadă că un anumit nivel numeric al creşterii economice, chiar înalt, nu este niciodată de ajuns pentru a aduce automat un plus de bunăstare. Partea de dincolo de cifre, calitatea, implică un proces complex şi depinde fundamental de maniera societăţii noastre de a face economii, de a cheltui, de prejudecăţi, de incitările sau frânele în ceea ce priveşte investiţiile.
Bunăoară, dezbaterea legată de noul Cod fiscal, lege promulgată recent de Preşedintele României, a scos în evidenţă tocmai importanţa laturii calitative a unui act normativ esenţial. Fiindcă politica fiscală stăvileşte, dirijează, restituie – într-un mod mai mult sau mai puţin util, mai mult sau mai puţin rapid, după cât de sus ori de jos este nivelul ei calitativ – banii pe care-i încasează bugetul în partea de venituri.
Întreprinzătorii, la rândul lor, vor folosi ori nu orice posibilitate pe care o scoate în calea lor viaţa economică, pentru a-şi valorifica banii, după cât de bună sau de rea le este strategia. Cum să urmăreşti necontenit conjunctura, ca să intervii potrivit unor direcţii preferenţiale, dacă nu ştii să-ţi alegi bine direcţia de acţiune?!
La urma-urmei, ceea ce defineşte superioritatea unei politici economice este capacitatea de a asigura mijloacele necesare creării unei strategii de stimulare a investiţiilor, a creativităţii şi competitivităţii. Aici, societatea, cultura şi politica au un cuvânt de spus. Şi istoria, de asemenea. Pentru că lecţiile istoriei, când sunt bine înţelese şi bine învăţate, au un rol educativ crucial.
Apropo de bunăstare. Câştigurile din muncă, în România, sunt între cele mai mici din Uniunea Europeană. Creşterea lor, atât pentru personalul bugetar, cât şi pentru salariaţii din companiile private, este o cerinţă stringentă. Ar fi însă împotriva logicii economice speranţa că, acum, în toamna lui 2015 sau în 2016, se poate ajunge repede la creşteri consistente ale salariului mediu real fără un reglaj optim al încasărilor şi al costurilor, al muncii în general, în condiţii de performanţă. Dar mai întâi va fi nevoie să fie depăşită neîncrederea în capacitatea companiilor româneşti de a se afirma prin eficienţă şi competenţă. Cum? Numai şi numai promovând o competiţie acerbă în economie. Desigur, pentru resurse, pentru maşini şi tehnologii din cea mai înaltă clasă, pentru un management performant. Rezultatul fiind bani scoşi din eficienţă economică. O astfel de schimbare e însă o marfă scumpă. Dar societatea românească e prea săracă să nu plătească preţul.
Societatea noastră, care tânjeşte după bunăstare, are nevoie de o nouă ecuaţie economică, mai apropiată de cerinţele eficienţei. De eficienţă au nevoie atât economia, în general, cât şi munca, venitul, consumul, producţia în special. Desigur, într-un cadru de mobilitate a oamenilor, a activităţilor de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor. Nu văd însă vreo şansă ca această ţintă să fie atinsă fără ca societatea românească să-şi consolideze un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru calitate. Un astfel de climat nu va putea să fie consolidat înainte de a fi trasate câteva linii de forţă, între care întărirea disciplinei financiare. Iată prim-planul tabloului economic. Paradigma anului 2015 şi a anilor viitori.
Dacă vrem bunăstare, în anii viitori, vom fi nevoiţi să forţăm o creştere economică sănătoasă. Cu alte cuvinte, să încercăm să obţinem nu doar producţii mai mari, ci şi, în consecinţă, un plus de consum. Dar standardul de viaţă mai are un drum lung până la intrarea în normalitate. Până acolo, deci, unde va începe să fie… aşa cum trebuie să fie.
Măsurile esenţiale, care să asigure plusuri de competitivitate şi eficienţă, nu vor putea fi luate însă imediat. Şi-atunci? Într-o primă etapă, ar putea fi ambalate trei motoare: disciplina financiară, disciplina salarială şi disciplina consumului. Abia într-o a doua etapă ar putea fi pusă în funcţiune pompa de oxigen pentru bunăstare. A disciplina finanţele, câştigurile din muncă şi consumul nu are însă nicio legătură cu austeritatea, care înseamnă să strângi cureaua, să tai cheltuieli bugetare, să reduci salarii şi pensii.
