La început de an, piaţa valutară este relativ calmă. Şi totuşi, piaţa comentariilor şi analizelor legate de piaţa valutară e agitată. Explodează nervi, se ţes poveşti, toate pe fondul unor mişcări ale cursului leu-euro despre care e încă prea devreme să tragem vreo concluzie.
Încotro va merge cursul? E cert că nu va merge într-acolo unde vrea Banca Naţională, cum spunea apăsat nu mai departe de luni după-amiază un cunoscut analist.
Da, Banca Naţională poate influenţa direcţia cursului. O poate influenţa, dar n-o poate determina. Cu o rezervă valutară consistentă, însumând 32,2 miliarde de euro, intervenţiile pentru evitarea unor mişcări dezordonate ale cursului leului, în sus ori în jos, şi-au dovedit ani la rând eficacitatea. Mai cu seamă în condiţiile în care, cum am văzut, astfel de intervenţii se produc numai atunci când ele sunt inevitabile. Uneori, BNR nici nu se atinge de valută, limitându-se să zornăie zecile de miliarde de euro din rezervă.
Banca Naţională stabileşte doar „regulile jocului“, fără să iasă din limitele impuse de legile ţării. Şi fără să se amestece în chestiuni ce au în vedere eficienţa participanţilor la tranzacţiile valutare. Pentru că pe piaţa valutară i se imprimă cursului direcţia de mers.
Dar să vedem cum a început anul. Luni, 5 ianuarie, s-a produs o schimbare de prag. De-a lungul lunii decembrie 2014 moneda noastră s-a tot depreciat, plecând de la 4,4282 lei pentru 1 euro şi ajungând la 4,4821 la 31 decembrie. Şi iată, pe 5 ianuarie 2015 a fost depăşit pragul psihologic de 4,49 lei pentru 1 euro. Marţi, 6 ianuarie 2015, BNR a comunicat un curs al monedei naţionale prea puţin diferit faţă de cel din ziua precedentă. Deprecierea de marţi este practic nesemnificativă: de la 4,4973 la 4,4982. În schimb, este extrem de semnificativ faptul că, de-a lungul întregului an ce a trecut, leul a urcat şi a coborât, desenând un spectaculos zig-zag pe piaţa valutară. Fără îndoială că amatorii de speculaţii s-au aflat în tot acest timp în faţa unor dificultăţi cu care ei deja s-au obişnuit: continua întrerupere de ritm, cursa leu-euro fiind astfel spectaculoasă. Deşi teoria spune că inflaţia şi cursul se mişcă împreună, asta se întâmplă mai ales pe termen lung. Pe termen scurt însă, regula nu e totdeauna respectată. Aşa că, în esenţă, piaţa valutară se dovedeşte în continuare a fi un aparat care ia pulsul economiei. BNR, ca jucător pe piaţa valutară, cu un statut special, are un rol important: acela de a se îngriji ca pulsul economiei să fie măsurat corect. Lăsând însă piaţa să-şi joace propriul său rol. Iată însă că nervii au explodat imediat ce leul a fluctuat în jos, la începutul acestui an. S-a spus: „Piaţa valutară dă ceasul înapoi“. În sensul că leul s-ar întoarce la valorile de acum nouă luni. Şi în jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai că nu a fost dat înapoi niciun ceas. Nu ne întoarcem nici în 2014, nici în anii precedenţi. Piaţa valutară merge înainte.
Adevărul este că luni, 5 ianuarie, când leul s-a depreciat dincolo de pragul de 4,49, numeroase voci din spaţiul public s-au grăbit să ne transmită îngrijorarea lor şi să ne îndemne să privim înapoi, cu nouă luni în urmă, pentru că asta s-ar fi întâmplat pe piaţa valutară: ceasul a fost dat cu nouă luni înapoi. Pe această axă, cu variaţiuni nesemnificative, s-au îngrămădit mai multe răspunsuri, prea multe chiar, la o întrebare normală: „De ce se depreciază leul?“. „Întoarcerea înapoi“ fiind pusă, în unele răspunsuri, pe presupunerea că rata de schimb leu-euro ar putea suporta o corecţie, că s-ar fi deschis supapa prin care este evacuat aburul sub presiune ce s-a adunat treptat, în 2014, în economie.
Bine ar fi fost să se întrebe de ce leul s-a depreciat în prima parte a anului 2014, din ianuarie până în martie, uneori dincolo de pragul de 4,49, până la 4,51. Şi să vadă, între alte cauze, influenţa evenimentelor din Turcia. Şi apoi să se fi întrebat de ce, în condiţiile crizei ucrainene, leul a avut perioade lungi de apreciere, până la niveluri de 4,39 sau 4,41. Şi de ce, în decembrie 2014, s-a produs o depreciere de la 4,42 la 4,48. Fără întrebări corecte nu pot să vină răspunsuri corecte.
