Opinii

Alo, primarii din Vaslui, din Bârlad, din Tecuci, Galaţi, Oneşti, Adjud, Roman, Paşcani, Botoşani sau Dorohoi, se aude, nu îi convingeţi voi pe nemţii de la EKR-Elektrokontakt să vină în oraşul vostru dacă nu au găsit forţă de muncă disponibilă la Târgu-Jiu?

Alo, primarii din Vaslui, din Bârlad, din Tecuci,...

Autor: Sorin Pâslaru

02.09.2016, 00:07 10592

Dovada că România intră într-un nou ciclu de creştere economică - şi poate că de data asta va fi sustenabilă şi nu va mai crea dezechilibrele ante­rioare - este numărul de 36 de proiecte de investiţii  depuse pentru ajutoare de stat la Ministerul Finanţelor.

Este cea mai bună veste a ultimilor cinci ani faptul că 36 de companii, organizaţii locale sau internaţionale, pariază pe viitorul României, indiferent dacă vor primi sau nu ajutoare de la stat.

Ministerul Finanţelor a primit 36 de proiecte de investiţii în valoare totală de 1,2 mld. euro, care solicită ajutoare de stat de 400 mil. de euro pentru a fi puse în practică.

De ce oare trebuie Ministerul de Finanţe să ajungă să decidă unde şi ce proiecte de investiţii să se facă în România şi nu Ministerul Economiei – este o treabă care ar trebui discutată. Dar să trecem.

Deocamdată, Ministerul Finanţelor a selectat şase proiecte în valoare totală de 600 mil. de euro, pentru care va plăti ajutoare de stat de 150 mil. de euro: Robert Bosch (Germania)  /electronice/ Cluj; Clariant (Germania) /zahăr/ Craiova; Arctic (Turcia) /electrocasnice/ Găeşti; Alu Menziken (Germania) /aluminiu/ Satu Mare; Pirelli (China) /anvelope/ Slatina; Safe Med (Iranda-România) /spital/ Oto­peni.

Ziarul Financiar a propus ca statul, prin Ministerul de Finanţe, să plătească toată suma de ajutor de stat până la 400 mil. de euro pentru ca toate cele 36 de proiecte să fie puse în practică.

Chiar dacă va fi sau nu acceptată această propunere, pentru care şi-a manifestat deja spijinul Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, punerea pe tapet a 36 de proiecte de investiţii de care economia românească are nevoie ca de aer este un câştig în sine.

De fapt, cei care ar trebui să se bată cel mai mult pentru aceste proiecte şi ajutoare de stat oferite firmelor ca să investească şi să ofere locuri de muncă sunt primarii şi autorităţile locale din zonele respective.

Croco SRL, de exemplu, firmă de producţie alimentară (sticksuri) din Oneşti, vrea să investească peste 10 mil. euro într-o nouă capacitate de producţie în oraşul din Moldova.

Ştie primarul din Oneşti că de acceptul acestui proiect depind încă 300 de locuri de muncă într-un oraş măcinat de închideri de mari întreprinderi în ultimii 25 de ani?

Sau ce a făcut primarul din Adjud, un alt „star” al investiţiilor în Moldova, să sprijine proiectul Vrancart SA, unul dintre cei mai mari producători de hârtie şi carton din România pentru extinderea capacităţii de producţie cu un ajutor de stat în valoare de 19 mil.  euro?

Primarii din oraşele Moldovei ar trebui să stea primii la coadă la Finanţe pentru ajutoare de stat alocate investitorilor din oraşele lor. Să vezi aşa o coadă de primari din Vaslui, din Bârlad, din Tecuci, Galaţi, Oneşti, Adjud, Roman, Paşcani, Botoşani sau Dorohoi, fiecare în spate cu vreo cinci investitori români şi cinci străini care asaltează Ministerul Finanţelor, Minis­terul Economiei şi Guvernul cu cererile lor de finanţare pentru investiţii.

Nu să se vaite tot timpul că nu primesc bani de la centru pentru echilibrarea bugetelor primăriilor care să meargă apoi în nesfârşite renovări de spaţii verzi.

Au fost şi vor fi multiple discuţii privind valoarea acestor ajutoare de stat şi modul cum sunt ele distri­buite. Însă realitatea eco­nomică arată că fără un „incen­tive”, fără un factor de impuls, capitalul nu poate fi convins să se aşeze într-o zonă sau alta.

Firme cum este Croco în Oneşti sau Vrancart în Vrancea, Teraplast în Bistriţa, Pehart Tec în Alba sau AdePlast în Oradea sunt „comori” locale pentru regiunile respective.

Iar orice investiţie a lor -  extensivă în noi capacităţi de producţie sau intensivă în produse mai sofisticate ori chiar cercetare/dezvoltare -  trebuie sprijinită cu orice preţ pentru că numai omul de afaceri care a născut o companie sau a dezvoltat-o „simte” piaţa şi ştie că poate răspunde cu produsele sale unei cereri existente sau potenţiale.

Croco, AdePlast, Vrancart sau orice altă firmă cu capital privat românesc care are planuri de extindere şi de dezvoltare sunt de fapt pentru aceste Oneşti, Oradea sau Adjud precum Sfinxul în Bucegi sau Coloana Infinitului a lui Brâncuşi pentru Târgu-Jiu – comori locale.

O la fel de mare atenţie trebuie acordată investitorilor străini, care pun în mişcare resursele locale – geografice, naturale, imobiliare, financiare şi umane – şi creează valoare adăugată, deci sursă şi resursă de trai local.

Cu deosebirea că know-how-ul investitorilor străini, deja asimilat în struc­tura companiilor, este pentru aceştia un scut care le permite să admi­nis­treze într-un mod mult mai simplu orice decizie de business.

Inclusiv pe aceea de a se reloca într-o altă regiune sau în altă ţară, cum a hotărât în această vară compania ger­mană EKR-Elektrokontakt, care pur şi simplu nu a găsit forţă de muncă locală la Târgu-Jiu şi a decis să nu mai facă o fabrică care angaja 800 de oameni.

Alo, primarii din Vaslui, din Bârlad, din Tecuci, Galaţi, Oneşti, Adjud, Roman, Paşcani, Botoşani sau Dorohoi, se aude, nu îi convingeţi voi pe nemţii de la EKR-Elektrokontakt să vină în oraşul vostru?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO