Creşterea economică neîntreruptă din ultimii cinci ani şi accelerarea ritmului în 2016, precum şi individualizarea ca „elev cuminte din prima bancă” printre ţările din Europa Centrală şi de Est au făcut din România o destinaţie la modă pentru investiţii în regiune.
Companii multinaţionale şi fonduri gigant de investiţii au pus pe listă active româneşti, iar în 2016 şi în 2017 am putea vedea tranzacţii de mare anvergură. La forumurile de investiţii internaţionale, avocaţii de business, analiştii şi reprezentanţii locali ai fondurilor de investiţii sunt astăzi printre cei mai chestionaţi din Europa de Est.
Creşterea economică de 6% în trimestrul II 2016 a atras atenţia tuturor, dar şi păstrarea echilibrului macroeconomic în condiţiile în care tot Occidentul „dansează” pe deficite bugetare de 4-5% din PIB şi creşteri anemice de 1-2%.
Achiziţia Albalact de către Lactalis, cea mai mare companie de lactate din Europa, a repus România pe harta marilor tranzacţii, iar semne că se pregătesc mari deal-uri în perioada următoare vin de peste tot. Inclusiv din reaşezarea companiilor de consultanţă în fuziuni şi achiziţii în bănci sau în cadrul firmelor de consultanţă Big Four.
Marile companii cu capital local sunt astăzi pe radarul a zeci de investitori gata să parieze sute de milioane de euro pe România. Un test va fi vânzarea Profi, reţeaua locală de retail deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors care s-a dezvoltat exponenţial în ultimii cinci ani.
Profi a fost luat în ţintă de multinaţionale, dar şi de fonduri de investiţii precum CVC Capital sau alte fonduri de private equity americane cu active în administrare de zeci de miliarde de dolari.
În lume sunt mii de miliarde de dolari şi euro care caută plasamente rentabile, în condiţiile în care băncile centrale din SUA şi Europa vor menţine dobânzile jos încă mulţi ani de acum încolo.
Marile parcuri logistice şi industriale care constituie obiectul unor tranzacţii de zeci de milioane de euro în ultimii ani sunt privite ca o sursă de bune randamente pentru fondurile de investiţii în căutare de oportunităţi, ca şi clădirile de birouri care se ridică în 2016 în aproape tot Bucureştiul.
Toţi aceşti investitori consideră că România este abia la început, iar valoarea investiţiilor lor se poate dubla peste 5-10 ani.
Faptul că activele româneşti sunt interesante pentru fonduri de investiţii, care intră atunci când simt că urmează perioade de stabilitate şi creştere economică neîntreruptă, este un atu pentru cei care se gândesc astăzi să-şi vândă afacerea.
Un fond calculează simplu: dacă plătesc azi de zece ori EBITDA (profit operaţional) pe companie, în 5-10 ani îmi dublez banii dacă majorez EBITDA relativ la cifra de afaceri de la 10-20% astăzi la 30-40% în viitor şi în acelaşi timp cresc cu 50-80% cifra de afaceri a companiei.
Pe de-o parte, sunt rezervele interne de creştere – adică ce se poate obţine din reorganizarea fluxurilor de producţie, din investiţii în IT&C, din tăierea unor cheltuieli redundante sau pur şi simplu din restructurare.
Pe de altă parte, există rezervele externe de creştere, iar aici este vorba chiar de mediul macroeconomic favorabil, de creşterea consumului pentru retaileri, de exemplu, de potenţial de piaţă pentru reţelele private de sănătate, dar şi de recuperarea în general a decalajelor pe care România o are de făcut în următorii 20 de ani pentru a ajunge la nivelul Occidentului.
Este limpede că rezervele interne de creştere, deşi sunt importante, contează mai puţin în decizia de achiziţie, în condiţiile în care ne batem cu firmele poloneze, ungureşti sau din Cehia.
Poate fi un atu aici chiar productivitatea mai redusă în general a companiilor locale faţă de multinaţionale. La o cifră de afaceri anuală de circa 130 mld. euro în 2015, egală cu cea a companiilor cu capital privat românesc, investitorii străini angajează doar 1,2 mil. oameni, pe când companiile cu capital privat românesc au 2,4 mil. angajaţi. Deci productivitatea medie este la companiile multinaţionale de circa 100.000 euro pe an pe angajat, pe când la firmele româneşti este de 50.000 de euro/an pe angajat.
Numai din dublarea productivităţii profitabilitatea companiei poate creşte substanţial. Însă, sunt companii în România cu capital străin precum jucătorii din telecom cu o productivitate de 300.000-400.000 de euro pe an pe angajat, deci rezerva de profitabilitate poate fi şi mai mare.
Antreprenorii români trebuie să fie conştienţi de rezervele de creştere din interiorul şi exteriorul organizaţiilor lor şi să ceară mai mult astăzi pentru companiile lor dacă se hotărăsc să le vândă.
În 2005, nimeni nu se gândea că BCR va fi evaluată la 6 mld. euro, de 6 ori capitalul propriu. Însă, cele şase bănci care au participat atunci la procesul de privatizare au calculat pentru viitor.
România poate deveni un magnet pentru investitori în următorii 10 ani, când va da drumul la singurul lucru care-i lipseşte astăzi pentru a fi cu adevărat „tigrul” Europei de Est: o reţea de autostrăzi de la est la vest şi de la nord la sud, care să pună la treabă resursele de forţă de muncă, geografice şi naturale.
Cu un PIB de 200 mld. euro pe care-l va atinge în următorii 3-4 ani, România va bate tot în zonă, în afară de Polonia. Nu vindeţi fără bani mulţi.
