Pe bună dreptate 2014 este anul alegerii noilor lideri europeni. Avem preşedintele Consiliului – Donald Tusk, avem preşedintele Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, avem preşedintele Parlamentului European – Martin Schulz. În câteva săptămâni vom avea instalată şi noua Comisie Europeană.
Dacă analizăm din punct de vedere european, România şi-a desemnat echipa instituţională de la Bruxelles: 32 de eurodeputaţi europeni, aleşi pentru un mandat de 5 ani în urma alegerilor din 25 mai 2014, şi comisarul european desemnat. Este un proces repetitiv, ciclic, pe care l-am savurat mediatic şi la intrarea României în UE (2007), dar şi cu ocazia precedentelor alegeri europene (2009).
Ceea ce nu a reuşit România să consolideze la nivelul Bruxelles-ului european este reprezentarea sectorului privat. Trebuie să privim larg integrarea europeană a ţării noastre, nu doar ca pe o formă de inter-institutionalizare. Proceduri similare trebuie să se desfăşoare şi la nivel de federaţii europene sectoriale. De exempu, dacă este să luăm un sector foarte drag nouă, agricultura, ne întrebăm ce facem pe palierul producătorilor agricoli sau al fermierilor? Am salutat rebranşarea din 2013 a asociaţiei româneşti Pro Agro la federaţia europeană COPA-COGECA, dar mai sunt acum elementele necesare integării reale:
- participarea la grupurile de lucru sectoriale, în care opinia producătorilor români trebuie prezentată în mod sustenabil;
- implicarea “în viteza de Bruxelles″ a producătorilor agricoli din România în dinamica legislativă europeană (vezi povestea cu micul românesc sau cea a sacrificării porcului de Crăciun);
- depunerea candidaturii membrilor din România pentru funcţii de conducere în organizaţia europeană (aşa cum la nivelul Parlamentului European, vicepreşedintele Comisiei de Agricultură este un român);
- deschiderea unui birou de reprezentare permanent la Bruxelles, aşa cum au şi alte ţări care consideră cu adevărat agricultura strategică pentru dezvoltarea ţării.
Iar agricultura este un caz fericit, în care avem o structură românească activă pe axul România-Bruxelles. Din cele aproximativ 3.000 de federaţii industriale europene, prezente cu secretariat permanent la Bruxelels, dacă avem “însurubare românească” în vreo 300 de cazuri, iar în maxim 30 de cazuri avem alocată resursă necesară (financiară şi umană) pentru a activa la nivelul unui stat ce se vrea a fi a 7-a putere europeană.
Privind însă spre viitor, sper ca anul 2015 să fie anul în care sectorul privat din România îşi alege (în premieră) feţele pentru a-l reprezenta la Bruxelles!
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. De câteva luni a preluat conducerea Institutului EurActiv din Bruxelles.
