Autostrăzile atrag investitori, autostrăzile vor creşte exporturile, autostrăzile vor susţine economia şi nu în ultimul rând, tot autostrăzile vor aduce salarii mari. Dar este oare aşa? S-a pus oare problema până acum că până acum investitorii străini au venit în România pentru centrele universitare şi personalul existent şi format înainte de Revoluţie?
Nici în anii 90, nici în anii 2000 şi nici acum nu infrastructura dezvoltată a României a stat la baza deciziei investitorilor de a veni aici. Ci forţa de muncă existentă.
Principala problemă a companiilor în prezent nu o reprezintă infrastructura, aşa cum am crede la prima vedere, ci angajaţii deja existenţi într-un anumit domeniu.
Continental, Renault, Ford şi chiar până şi o companie de transport şi logistică precum Gefco sunt doar câteva companii care au investit în pregătirea personală a angajaţilor.
De ce? Pentru că nu avem universităţi suficient de dotate şi specializate care să ţină pasul cu cerinţele europene. Chiar şi aşa, marii investitori nu s-au dus şi nu se duc acolo unde sunt autostrăzi, ci se duc acolo unde există centre universitare sau, mai bine, unde au existat sau încă există mari uzine. Exemplele sunt multe – Timişoara, Sibiu, Braşov, Craiova sau Mioveni. Ford nu s-a dus la Craiova pentru autostradă sau pentru infrastructura Olteniei. Nu s-a dus nici măcar pentru halele de producţie sau pentru teren, care oricum este prost amplasat de-a lungul unei artere aglomerate. S-a dus pentru că acolo erau muncitori care aveau experienţă în producţia auto. Dacă la Dacia în 1999 se produceau unele dintre cele mai ieftine dar şi mai nefiabile automobile din lume, în acelaşi an la Craiova oltenii produceau Daewoo Leganza, un automobil de clasă medie cu „influenţe” premium şi dotări peste medie.
Ford exportă cel mai mult prin portul Constanţa. Urmând această idee, cum că autostrada aduce investitori, teoretic Ford ar fi fost mult mai atras de Călăraşi, Slobozia sau chiar Constanţa. Dar nu. Americanii s-au dus la Craiova. La fel şi Renault. În 1999 nu a cumpărat o uzină veche ce producea una dintre cele mai slabe maşini din lume, a cumpărat forţa de muncă de acolo. Dacia a atras atenţia Renault prin forţa de muncă existentă la Mioveni şi potenţialul brandului, devenit în ultimii 15 ani cel mai „valoros activ al Renault”, iar una din trei maşini produse de grupul francez are la bază platforma modelului Logan de la Mioveni.
În Ardeal unde vedem cele mai mari centre de producţie de componente? Tocmai la Braşov, unde abia s-a construit de curând o centură şi unde există momentan nicio autostradă. Dar la Braşov am avut uzină de tractoare, uzină de camioane (care încă există, dar care produce volume extrem de mici), exista Rulmentul şi exista IAR Ghimbav, adică exista dinainte o „infrastructură” de ingineri.
Dar cât costă o universitate? Spre exemplu, în anul universitar 2012-2013 Universitatea din Bucureşti a avut un buget de peste 77 mil. euro, pentru 20 de facultăţi şi aproape 32.000 de studenţi. Academia de Studii Economic are pe de altă parte 22.000 de studenţi anual şi buget anual de 50 mil. euro. Universitatea Politehnică, tot din Bucureşti, are 15 facultăţi şi un buget anual de 87 mil. euro. În Cluj-Napoca Universitatea Babeş Bolyai are 40.000 de studenţi şi buget de 85 mil. euro.
Ce buget au universităţile recunoscute la nivel mondial? Spre exemplu Harvard, cea mai „performantă” universitate din lume, are un buget anual de cheltuieli de 4,2 miliarde de dolari, din care numai salariile personalului reprezintă peste 2 miliarde de dolari. Şi celebra universitate are circa 21.000 de studenţi.
Oxford, o altă universitate foarte cunoscută. cu aproximativ 22.000 de studenţi, din care 116 din România, are un buget de circa 4 miliarde de lire sterline.
Diferenţele de buget le vedem şi în ceea ce priveşte performanţele. Potrivit celui mai recent top realizat de Center for World University Rankings, Harvard, Stanford şi Massachusetts Institute of Technology, celebrul MIT, sunt pe primele trei locuri, în timp ce Cambridge şi Oxford ocupă locurile patru şi cinci. În acest top România are un singur „participant” – Universitatea Bucureşti, clasată pe un modest loc 957. Grav este că Universitatea din Sofia este pe locul 826, în timp ce Universitatea din Belgrad se clasează pe locul 809, iar Ungaria are nu mai puţin de şase universităţi în acest top, în condiţiile unei populaţii la jumătate. Polonia este deja foarte departe cu nouă universităţi în top, în timp ce economii dezvoltate precum Franţa, Italia sau Germania au fiecare în jur de 50 de universităţi în top, motiv pentru care cele mai mari inovaţii în domeniul auto le regăsim în aceste ţări.
Dar problema nu este doar în învăţământul superior. Ci porneşte de jos, din clasa întâi. La o analiză şi mai atentă vedem că avem cele mai mici investiţii în elevi din Europa, de numai 500 de euro pe an pe elev, din clasa întâi şi până în a XII-a. Polonia oferă dublu, iar Norvegia de cinci ori.
Raportat la Produsul Intern Brut, media europeană este de 5,3%, în timp ce România oferă abia 3,4%. Danemarca, Belgia sau Marea Britanie oferă 7,8%, 6,2% respectiv 6,4%, fără a mai lua în calcul diferenţele uriaşe între PIB-ul economiei locale şi cel al ţărilor vest-europene.
Chiar şi aşa, educaţia primeşte în acest an 4,5 miliarde de euro, în creştere cu aproape 2% faţă de anul anterior, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Ce efect au aceste investiţii reduse? Rata de promovare a Bacalaureatului din acest an a fost de numai 59%, chiar şi aşa, mai bună decât cea de 55% de anul trecut. Ce se întâmplă cu cei care nu au trecut? Pleacă să muncească la negru sau pe salariul minim pe economie în Vest sau îngroaşă rândurile şomerilor în ţară. Indiferent, „impactul” lor asupra economiei româneşti este fie unul negativ, fie unul redus.
De ce avem nevoie de universităţi performante mai mult ca de autostrăzi? O statistică furnizată de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, arată că doar 13% din populaţia României din categoria 15-74 de ani au absolvit studii superioare, ceea ce ne plasează pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere, media UE fiind de 24% din locutiori cu facultate. În state precum Marea Britanie, Suedia sau Belgia, mai mult de 30% din populaţie au studii superioare, iar acest lucru se reflectă şi în capacitatea economiei de a plăti salarii de câteva ori mai mari decât în România. În traducere, vom avea autostrăzi, dar pe ele vom transporta în principal produse ieftine fabricate cu ajutorul personalului necalificat. Muncitori calificaţi înseamnă multă valoare adăugată, venituri mari şi contribuţii mari.
Şi cifrele nu mint - în anul universitar 2012-2013 mai erau circa 464.000 de studenţi, adică jumătate din volumul din 2007-2008 sau 2008-2009. În acelaşi timp, dacă ne uităm pe bugetul învăţământului în 2014 acesta reprezintă numai 3% din PIB, faţă de 5,7% în 2008.
Din păcate dacă autostrăzi noi mai vedem şi există proiecte şi planuri concrete în acest sens, nu vedem vreun proiect pentru susţinerea mai puternică a învăţământului. Poate că statul în loc să arunce aproape 400 de milioane de euro pe Transalpina, drum foarte frumos până la urmă, dar nefuncţional şi nesigur în prezent, poate ar fi trebuit să investească în centrele universitare. De asemenea am văzut cum o autostradă precum Câmpia-Turzii – Gilău cu un trafic foarte redus şi care nu leagă practic nimic de nimeni a înghiţit mai bine de un miliard de euro, cu un cost de 25 mil. euro per kilometru fiind de departe cea mai scumpă autostradă din Europa. Poate americanii ar fi fost mai interesaţi dacă bugetul imens destinat celor 50 km ar fi fost redirecţionat către îmbunătăţirea universităţii din Craiova, unde tot o companie americană, Ford, produce automobile de ultimă generaţie.
Masterplanul autostrăzilor înseamnă investiţii de miliarde şi zeci de miliarde de euro în drumuri pe care încă nu ştim ce vom transporta. Şi mai grav, investim în drumuri greu şi scump de întreţinut deoarece vedem în fiecare iarnă cum la cea mai uşoară ninsoare încep să se inchidă celebrele autostrăzi.
Oare nu ar trebui să avem un masterplan pentru învăţământ? Oare un masterplan care să ducă Politehnica în topul universităţilor tehnice din Europa de ce nu există? Oare nu ar fi mai productiv ca în loc să oferim extrem de generos zeci şi sute de milioane de euro sub forma ajutoarelor de stat, nu mai bine s-ar folosi măcar o parte din sumă în sistemul de învăţământ?
Mulţi spun că perioada comunistă a lăsat moştenire coloşi industriali buni numai de tăiat şi vândut la fier vechi. Poate este adevărat, poate nu. Dar aceeaşi perioadă a mai lăsat şi universităţi, şi ingineri şi specialişti. O parte dintre aceştia au ajuns tot la „fier vechi” nefiind valorificaţi la potenţialul lor, în timp ce mulţi dintre cei „performanţi” au plecat în afară. Un inginer cu salariu de 1.000 de euro înseamnă pentru economie mult mai mult decât un muncitor necalificat angajat temporar sau unul plătit cu salariul minim pe economie.
Vedem la televizor circul politicienilor făcut în cartierele sociale sau în oraşele sărace. Ar trebui să realizăm faptul că un om sărac, neinstruit este mult mult mai uşor de manipulat. Iar o pungă de zahăr sau un pui congelat poate modifica sau stimula votul înr-o direcţie sau alta. Un inginer sau un doctor nu poate fi „stimulat” în ziua votului cu punga de făină, ci numai cu planuri şi soluţii concrete şi cu cifre exacte.
În loc să susţinem „din tot sufletul” tot felul de măsuri ce nu au acoperire în economia reală, mai bine am susţine, din acelaşi „suflet”, sistemul de învăţământ pentru a deveni exportatori de „creiere” şi tehnologie, nu de maşini low-cost şi „căpşunari” fară Bacalaureat.
