În ultimii patru ani, statul a cheltuit 300 de milioane de euro pentru construcţia sau renovarea de stadioane la standarde europene, însă din păcate nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte modul în care sunt trataţi suporterii, cei care dau bani pe bilete ca să se bucure de spectacolul din teren.
Fotbalul pe care-l joacă echipele româneşti, de la cele de Divizia A până la naţională, este tot mai slab, uneori inexistent, deşi patronii de cluburi se bat cu pumnii în piept că au investit milioane de euro şi nu pierd niciun prilej să apară la TV sau în ziare.
Ca spectator de fotbal, constat cu frustrare că toţi cei implicaţi în acest fenomen, de la conducătorii federaţiei şi patroni, până la antrenori şi jucători, au uitat care e misiunea lor: aceea de a oferi un spectacol de calitate celor care-i plătesc ca să vadă fotbal, fie deplasându-se la stadion şi cumpărând bilete, fie stând în faţa televizoarelor şi făcându-le audienţă.
Acum, în plină criză, când ai vrea să te întorci relaxat de la un meci, să-ţi uiţi problemele cotidiene în cele 90 de minute cât stai pe stadion, te enervezi mai tare după ce pierzi trei ore (una aşteptând să intri pe stadion şi altele două asistând la un show jalnic pe gazon) şi ajungi acasă întrebându-te o dată în plus cu ce ai greşit de te-ai născut în ţara asta în care trebuie să suporţi mereu umilinţa de a sta la coadă, de a fi împins şi chiar înjurat, chiar şi atunci când tu plăteşti.
Primăria Bucureştiului a investit peste 200 de milioane de euro în noua Naţional Arena, iar şantierul stadionului a fost mai vizitat în ultimul an decât orice obiectiv turistic din Bucureşti, încă dinainte de inaugurare. I s-au adus nenumărate laude ("în sfârşit avem un stadion la standarde europene", "poate găzdui 55.000 de spectatori", "e demn de finala Europa League") şi nu neg faptul că arată bine. Dar, după trei meciuri la care am asistat pe acest stadion, pot spune că este cu adevărat civilizat doar la o asistenţă de 10.000 de oameni. Dacă vin însă 48.000 de oameni, ca la Steaua-Rapid, atunci devine un coşmar pentru spectatori.
Doar la Oţelul-Benfica am avut cu adevărat senzaţia că sunt pe un stadion civilizat, însă în tribune au fost doar 7.000 de oameni. La Oţelul-Manchester United, unde au venit circa 28.000 de oameni, deşi am ajuns la stadion cu jumătate de oră înainte de începerea meciului, am aşteptat aproape o oră la coadă şi cred că la ora începerii meciului erau mai mulţi suporteri la porţile stadionului decât în stadion.
Desigur, oficialii nu au de unde să ştie lucrurile astea. Mircea Sandu, preşedintele FRF, intră cu maşina direct în parcarea subterană şi coboară chiar la marginea gazonului, fără să stea la coadă. Pentru VIP-uri, singura bătaie de cap este ce să aleagă din meniul de catering: creveţi sau somon?
Dar un simplu spectator, care plăteşte 30 sau 100 de lei pentru un bilet la peluză sau la tribună, când apucă să intre, deja nu mai are chef de fotbal. Se gândeşte la berile pe care şi le-ar fi putut lua din banii aceia. Abia apucă să vadă o fază.
La pauza meciului, alte cozi: la baie, la standurile cu mâncare şi băuturi. Ca să-ţi iei un pahar de suc trebuie să stai la două cozi: una la casa unde se dau chip-uri şi una la standul propriu zis. Din nou coate, mai mult sau mai puţin discrete, înjurături înfundate şi glume. Lumea e nemulţumită, încruntată. Unii mai destind atmosfera cu glume, pentru că românul e învăţat să facă haz de necaz. Până ajungi să-ţi iei băutura mai trece un sfert de oră şi din repriza a doua. Mai bine rabzi de sete.
La Steaua-Rapid, nervii au început la casa de bilete.
Vineri, la jumătate de oră după ce biletele s-au pus în vânzare, la casa de bilete sunt vreo 10-15 persoane. Majoritatea nervoase. De ce? Pentru că organizatorii vând biletele doar în anumite sectoare, periferice. Pe bună dreptate, cineva se răsteşte la vânzătorul de la casă: "Pentru ce am venit primul dacă tu îmi dai bilet într-o margine a tribunei şi nu la mijloc aşa cum vreau eu. Unde sunt celelalte bilete?" Tânărul de la casă ridică din umeri: "Aşa ni s-au dat".
Încă o dată spectatorul e batjocorit, dar nu are de ales: dacă vrea să vadă meciul ia ce i se dă.
Cu toate astea, 46.000 de spectatori au venit la meci, iar Gigi Becali a încasat peste 100.000 de euro din vânzarea biletelor.
Ajung la stadion cu un sfert de oră înainte de începerea meciului, pentru că e luni şi am fost la serviciu. Din nou cozi, din nou înghesuială, aceleaşi înjurături, aceleaşi glume ca şi data trecută. În minutul 30 ajung la locul meu în tribună, care nu e ocupat. Spre surprinderea mea, oamenii chiar respectă locurile de pe bilete şi stau civilizaţi pe scaun (aşezaţi, nu în picioare cum era pe vremuri pe Ghencea). Terenul se vede perfect din orice colţ al stadionului (un alt plus pentru Naţional Arena). Numai să ai ce vedea.
În cele 60 de minute pe care le-am prins din meci, singura fază cu adevărat interesantă a fost bătaia generală după ce Prepeliţă l-a accidentat pe Coman. Drept dovadă, despre asta s-a discutat cel mai mult după meci, şi la TV şi în ziare.
Plec spre casă cu 5 minute înainte de încheierea meciului. Am văzut destul. Probabil că nu voi mai merge prea curând pe stadion.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
