Opinie Sorin Pâslaru, Redactor şef ZF

Băncile austriece nu culeg decât ce au semănat în 2009 şi 2010

10 iul 2014 Autor: Sorin Pâslaru

Deşi situaţia macroeconomică pare stabilă, iar oamenii sunt mai mult atenţi la lacrimile brazilienilor de la Campionatul Mondial decât la ce poate fi în neregulă eventual în economia românească, o undă de şoc subterană care poate avea efecte imprevizibile în perioada următoare traversează în aceste momente sistemul bancar.

Băncile austriece, care au o expunere de 25 miliarde de euro pe România, scad în bloc la bursa de la Viena, în frunte cu Erste, care deţine BCR, în urma creşterii provizioanelor pentru credite neperformante în România şi a unor taxe noi impuse în Ungaria. Destabilizarea vine după ce una dintre cele mai mari bănci din Austria, Hypo, naţionalizată deja ca urmare a crizei din 2009, a trebuit să fie din nou ajutată de statul austriac.

Giganţii financiari americani şi europeni au luat deja la ţintă austriecii, reducând preţurile-ţintă ale acţiunilor cu o treime, ceea ce este enorm pe pieţele financiare.

Dintr-odată, canalul austriac devine o sursă de slăbiciune pentru economie, în condiţiile în care pasul doi va fi abţinerea de la finanţări şi de la a prelua risc românesc în general.

Problema este însă că implicarea capitalului austriac în România este atât de puternică şi în atâtea domenii-cheie – bănci, asigurări, petrol, cărămizi, construcţii, lemn, clădiri de birouri, agricultură –, încât instabilitatea poziţiei austriece pe piaţa locală devine chiar un subiect al relaţiilor de stat între România şi Austria.

Dar nu poţi acţiona pe un teritoriu doar pentru a extrage profituri, eventual prin impunerea unor preţuri când eşti în situaţia de a monopoliza exploatarea unei resurse naturale, fără să contribui la dezvoltarea în integralitate a teritoriului respectiv.

Relaţia austriecilor cu România este atât de complicată în acest moment, în­cât nu mai lipseşte mult până când şefii băncilor austriece prezente local, aflate în faţa unui val de insolvenţe, să ceară şefilor companiilor petroliere să o lase mai uşor cu preţurile pentru a nu sufoca în continuare consumatorii deja alienaţi. Pentru că după 2009, din două direcţii au fost loviţi consumatorii români – creşterea dobânzilor bancare  şi dublarea preţurilor la energie, incluzând aici combustibilul, electricitatea şi gazul.

Cu 8,5 milioane de locuitori şi un PIB de 310 miliarde de euro în 2013, întrebarea este dacă Austria are anvergura necesară şi puterea financiară pentru a-şi asuma dezvoltarea unei economii cum este cea a României, cu un PIB de 140 de miliarde de euro şi 20 de milioane de locuitori.

Pentru că aici, aşa cum se pre­zintă situaţia astăzi, nu mai este vorba decât de o decizie politică de a lua în mâini soarta unei ţări cum este Româ­nia, un­de deţii punctele-cheie din eco­no­mie şi nu ai cum în noile condiţii să afirmi: „Eu sunt doar un proprietar de com­pa­nii care exploatează resurse natu­rale şi de bănci, voi descurcaţi-vă ca economie“.

Cedarea de către România a punctelor nodale ale economiei retează posibilitatea de a avea pârghii de redresare. Redresarea nu poate să vină decât de acolo de unde vine şi proprietatea, adică din exterior, prin angajamente pe termen lung pe care numai proprietarii şi nu creditorii şi le pot asuma. Să nu creadă proprietarii că dacă nu dau fân cailor, vor mai putea trage căruţa mâine. Pentru că exact în această situaţie am ajuns.

Că nu am ştiut noi să administrăm, să listăm pe bursă campionii naţionali cum au făcut polonezii, de acum laptele este vărsat. Iar acum vine o mare întrebare strategică: dacă cei care au controlul au şi voinţa, dar şi capacitatea de a interveni. Dar ce putere are econo­mia Austriei în situaţia în care, să presu­punem că ar fi de acord să participe la dezvoltarea României prin angajamente de finanţare pe termen lung, prin transfer de tehnologie şi cunoştinţe pentru a reduce decalajele istorice?

Datele arată că din păcate, deşi are o economie sănătoasă ca structură, competitivă, una dintre cele mai mici datorii publice din PIB şi cel mai redus şomaj din UE, puterea sa este în mod disproporţionat amplificată de sistemul bancar, care nu se sprijină decât pe o economie dublă faţă de cea a României (310 mld. euro PIB, faţă de 140 mld. euro România), exporturi duble

(125 mld. euro în 2013, faţă de 50 mld. euro România) şi venituri la buget triple faţă de România (150 mld. euro Austria, 53 mld. euro România în 2013).

Astfel, sistemul bancar austriac are un nivel al activelor de aproape 1.100 mld. euro (!), de peste trei ori PIB-ul Austriei. O diferenţă uriaşă faţă de cele 80 de miliarde de euro active ban­care din România, adică 60% din PIB.

Extinderea băncilor austriece mult peste economia reală le-a şi dat posibilitatea să se extindă în est şi să şi cumpere. Însă aşa cum arăta criza din 2009, gonflarea activului bancar la un nivel mult prea mare faţă de economia reală este o sursă de slăbiciune.

Paradoxal, băncile austriece caută acum în România creştere din companii locale, din antreprenori autohtoni. Dar de unde să îi iei, când aceste companii au fost date peste cap de reducerea drastică a consumului populaţiei, tocmai din pricina dobânzilor bancare împovă­rătoare şi a cheltuielilor cu energia peste limita suportabilă, benzina ajungând astăzi în România mai scumpă decât în Austria, deşi salariul mediu aici este de 350 de euro pe lună, faţă de 2.000 de euro în Austria. Şi constată băncile străine că s-a înjumătăţit numărul companiilor locale cu peste un milion de euro cifră de afaceri în diverse judeţe şi că nu au cui da credite, pur şi simplu. Şi că împrumuturile altor mii de companii nu se rambursează la timp şi trebuie să le provizioneze şi să îşi asume pierderi.

Au ajuns să vadă în bilanţuri cât de gravă este situaţia în economie, cu toate datele macro aparent bune. Acum nu îşi mai amintesc că în 2009 şi în 2010 au presat  pe toate căile pentru a-şi menţine dobânzile la un nivel abuziv, nelegat în niciun fel de dobânzile de referinţă, dând lecţii tuturor, inclusiv profesorilor universitari de finanţe, despre legitimitatea modului de  construcţie a dobânzilor la credite.

Ar trebui să îşi dea seama că în prezent nu culeg decât ceea ce au semă­nat. Nu poţi să laşi un teritoriu în para­gină, din care doar să extragi fără să în­gri­jeşti creşterea durabilă. Amară lecţie.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2014

 
Cuvinte cheie:
Banci austriece
, economie
, sistem bancar
, economia romaneasca
, austria
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide