După câte s-au întâmplat în tumultuosul an 2012, cu o iarnă cu zăpada la uşă, cu secetă, cu o revărsare peste tot a tot ce s-a strâns în canalul politicii şi cu o fugă a tuturor de România urât mirositoare, îţi este şi frică să te gândeşti la cum ar putea fi 2013. Vorba lui Hagi "să fie bine, ca să nu fie rău". Dar în economie mai scurmăm după motive de ceva optimist. Dacă am lua anul 2012 cu toate relele lui şi am presupune că nu poate fi la fel şi în 2013, atunci am putea să sperăm la ceva optimist.
1. Criza din Europa s-a mai atenuat, iar sistemul financiar s-a îndepărtat de colaps. În Germania au loc alegeri, iar cancelarul Angela Merkel nu va mai bate cu pumnul în masă cerând austeritatea. Ea vrea să câştige alegerile şi are nevoie de o economie internă, dar şi a Europei care să-şi revină. Italia şi Spania sunt în convalescenţă, dar acasă, nu la spital. Aşa că sunt ceva şanse ca exporturile României, unde Germania, Italia, Spania sunt pieţe puternice de desfacere, să revină pe plus după un 2012 stagnant. E puţin probabil să sperăm la creşteri de 20-25%, dar un 5% tot ar fi realist şi ar mişca industria internă. Multe grupuri financiare şi-au retras o parte din banii din ţările de la periferia Europei, dar n-au ce să facă cu ei acasă, unde dobânzile sunt aproape de zero sau mai rău, ca în Elveţia, unde trebuie să plăteşti tu ca să ţii banii la bancă. Până la urmă tot vor încerca să revină în ţările emergente. Nu vor mai turna bani cu găleata, dar câteva zeci de milioane se mai găsesc. Grecia va sta sigur în picioare până la alegerile din octombrie din Germania, pentru că dacă ar ieşi din euro, nemţii ar fi cei mai afectaţi până la urmă. Vor deveni mult prea scumpi pentru cele mai multe ţări din Europa, şi atunci adio exporturi şi creştere economică internă.
2. Viaţa politică internă s-a mai domolit şi cei care au preluat puterea (USL- PSD şi PNL) nu vor dori s-o piardă, declanşând un nou război cu Băsescu. Aşa că noii lideri - Antonescu, Ponta, Dragnea, Fenechiu, Şova, Vosganian, Chiţoiu etc. - vor fi mai liniştiţi şi mai puţin vocali în declaraţii. De acum se bat cu realitatea din economie, cu câteva milioane de oameni care cer bani în plus, salarii mai mari şi ceva locuri de muncă.
3. Premierul Ponta are un an la dispoziţie să arate că poate împinge economia înainte prin câteva măsuri de reformă a unei administraţii anchilozate şi stabilirea unor priorităţi economice. Vrea energie, vrea IT, vrea infrastructură, vrea agricultură, vrea să nu mai stea câmpurile şi terenurile statului degeaba, vrea privatizare, vrea restructurarea întreprinderilor de stat. De Ponta depind aceste lucruri, ori le face anul acesta, ori ne mai întâlnim după alegerile prezidenţiale de la finalul lui 2014, când realitatea tot îl va ajunge din urmă. Premierul Boc a stat şi a aşteptat trei ani de zile să se întâmple aceste lucruri fără să mişte ceva, justificând totul prin necesitatea austerităţii. Şi a pierdut, la fel ca PDL. Dacă Ponta va face la fel, va pierde mai repede decât se aşteaptă. Dacă intern Ponta îşi poate aroga poziţia de învingător, pe plan extern imaginea lui este proastă şi va dori neapărat s-o îmbunătăţească. Aşa că va dori să arate ca un reformator. Dar va trebui să aibă şi ceva în spate, ca să arate ce a făcut, înainte ca lumea să-l creadă că va face.
4. Guvernul va fi tocat cu fondurile europene în primul rând de cei care au investit în noua putere. Dacă lucrurile se vor bloca la fel ca înainte şi nu vor mişca niciun deget pentru a aduce câteva miliarde de euro ai lor vor fi primii care se vor răscula. Din 2012 trebuie să mai intre câteva sute de milioane şi s-or mai găsi câteva sute de milioane pe lângă. Ungureanu spera în 2012 la şase miliarde de euro, că aşa i-a trasat sarcina preşedintele Băsescu. Dacă premierul Ponta îşi trasează singur sarcina să aducă măcar 1,5 miliarde de euro cu totul, atunci ar mai reveni zâmbetul în economie. În cinci ani a luat cu totul două miliarde de euro din 20 şi e puţin probabil să înregistreze vreo minune peste noapte, să plouă cu miliardele de euro. Dacă va reuşi vreodată să aducă patru-şase miliarde de euro într-un an din fonduri europene din 2014 încolo, îşi poate face singur statuie.
5. Investitorii străini vor redeschide puţin ochii spre România. Întâi vor fi cei de portofoliu, adică cei care cumpără titluri de stat, care au o dobândă mai mare (6%) faţă de 0,25-1,5% în ţările dezvoltate. Vor urma cei care mai trimit ceva bani la bursă, având în vedere că "mood-ul" pare să fie bun în întreaga lume. O fi piaţa de capital din România o cenuşăreasă pentru noi toţi, dar tot mai înghite câteva zeci de milioane de euro pe an. Dacă Ponta va scoate la vânzare câteva pachete de acţiuni, la Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica, Aeroportul Otopeni, Hidroelectrica şi cine ştie poate pe listă s-ar mai afla Petrom, Portul Constanţa, Electricele, atunci România va reintra pe fluxurile internaţionale. Guvernul nu poate să vândă totul deodată, dar măcar să arate investitorilor o acţiune, ceva real, nu o eternă intenţie ca Boc.
6. Investiţiile străine directe, orice milion de euro va mişca ceva. Din păcate la investiţiile străine directe va fi mai greu. Ca să ai creştere trebuie să fi însămânţat ceva în anii anteriori, şi acolo a fost pământ sterp. Din vârful buzelor toată lumea voia să atragă investiţii străine, dar nu mişca apoi un deget. Dacă vin bine, dacă nu, nu. Aşa că investiţiile străine au atins în 2011 şi 2012 cele mai reduse niveluri din ultimul deceniu, de numai 1-1,6 miliarde de euro pe an. Dacă în perioada guvernării Ponta va atrage prin privatizare, prin deschiderea unor pieţe, prin parteneriate public- privat, prin proiecte de dezvoltare ale statului, prin parcuri industriale şi de IT nu 9 miliarde de euro cât a fost în 2007 sau 2008, ci 3-4 miliarde de euro pe an, economia va urca cu câteva procente. Numai să atragă şi să nu rămână totul la o eternă intenţie, să se plimbe oficialii Guvernului numai cu foi la conferinţe. Ponta va trebui să dea răspunsul la câteva proiecte care sunt pe lista de aşteptare - gazele de şist, Roşia Montană, autostrăzile Piteşti-Craiova sau Piteşti-Sibiu.
7. După sperietura din 2012, când a avut loc o creştere la un moment dat de aproape 8%, cursul leu-euro pare să fie mai liniştit în acest an. Probabil că tendinţa va fi de a intra mai multă valută faţă de un 2012 când mai mult a ieşit, aşa că BNR se va lupta mai mult să evite aprecierea. Dacă cursul se va mişca între 4,4 şi 4,55, va fi bine, iar în buzunarele oamenilor care trebuie să plătească rate la bancă şi în conturile companiilor vor rămâne puţin mai mulţi lei. Care fie vor merge în economisire, fie în consum.
8. Consumul va rămâne în teritoriul pozitiv. Majorările salariale de la stat din iunie şi decembrie introduc în economie 700-800 milioane de euro în 2013, faţă de anul anterior. Iar acest lucru se va vedea, chiar dacă creşterea consumului nu va fi spectaculoasă. Dacă cursul va fi stabil, vor mai rămâne şi de aici bani după plata ratelor. Temperarea tumultului politic şi economic din Europa va ajuta ţările unde sunt românii la muncă, în special în Spania şi Italia. 2012 a fost un an prost pentru cei care munceau în aceste zone, dar poate 2013 va fi puţin mai bun, iar acest "puţin" ar putea să însemne o sută - două sute de euro în plus pe an de persoană. Pentru politicienii noştri şi cei care se învârt în jurul lor, unde fără 50.000 de euro nici nu se scoală din pat dimineaţa, suma în plus trimisă de muncitorii români e bacşişul pe care îl lasă la un lăutar într-o seară. Dar dacă înmulţim cu cei 3 milioane de români care lucrează afară, înseamnă vreo jumătate de miliard de euro în plus, care intră în economia românească.
9. Au început din nou să se facă tranzacţii de companii, iar băncile au început să scoată creditele neperformante la vânzare după patru ani în care le-au ascuns pe unde au putut. Asta înseamnă o deblocare a pieţei, atât bancară, imobiliară cât şi industrială. "Şacalii" de portofolii se învârt destul de bine în ultimul timp pe lângă sistemul bancar românesc şi tot vor prinde ceva. Iar după ce vor prinde o bucată vor mai investi ceva bani în ea pentru a o face să meargă (vezi cazul Labormed). În a doua parte a anului, când se părea că s-a mai bifat un an prost pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, s-au înregistrat câteva tranzacţii semnificative atât pe partea industrială, cât şi pe cea logistică. Acest lucru ar putea să anunţe o piaţă de achiziţii mult mai bună în 2013 având în vedere că s-au stabilit câteva repere de preţ. După patru ani de criză, antreprenorii români nu mai visează la cai verzi pe pereţi, sunt secaţi de energie şi finanţare, aşa că vor privi cu mai mare atenţie la ofertele de pe masă. Dacă mai sunt. La polul opus sunt antreprenori care au bani, fie în ţară, fie prin conturile din Elveţia sau Austria, şi care au o dorinţă mai mare de a reintra în piaţă şi a aschiziţiona terenuri, clădiri de birouri, active industriale şi de ce nu afaceri întregi. Pentru că ştiu că dacă nu intră ei acum vor reveni în piaţă investitorii străini şi vor lua tot.
10. Agricultura şi piaţa de construcţii. Nu poate fi mai rău ca seceta din 2012 sau declinul construcţiilor din 2008 încoace. Dacă guvernul Ponta vine cu un proiect ANL ca acum un deceniu, calat pe noile realităţi s-ar putea să dea de lucru la câteva mii de oameni şi să deblocheze o piaţă care trage economia mult în jos. Dacă Guvernul şi în special autorităţile locale s-ar uita la locurile centrale care stau în paragină şi le-ar scoate în administrare, tot s-ar mişca ceva. Numai să vrea.
La începutul lui 2012 am sperat la mai bine, ca în 2011 când economia urcase neaşteptat cu 2,5%. Am închis sângerosul an 2012, când am pierdut mult şi din cauza războaielor politice interne, şi din cauza crizei din Europa, şi din cauza secetei din agricultură cu o creştere economică zero. Nu poate fi 2013 la fel, asta e singura motivaţie reală de până acum. Restul zece trebuie să vină pe parcurs. Între timp să nu uităm că atunci când este război în stradă trebuie să investeşti. Când va fi linişte şi pace totul va fi prea scump.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
