Care sunt cauzele pentru care economia se află în situaţia deplorabilă de acum? Comunismul. Managementul, ortodoxia sau cultura?

"Dacă avem ceva de învăţat din istoria dezvoltării economice, este că totul poate fi schimbat prin cultură" (1). Mai explicit, unele ţări s-au dezvoltat mai rapid decât altele întrucât cultura lor a constituit un factor promotor al dezvoltării economice.

Reputatul istoric al economiei citat mai sus nu este singurul care vede în cultură factorul determinant în dezvoltarea economică. Adam Smith, Joseph Schumpeter, Max Weber sunt alţi mari economişti care au văzut în cultură un factor important al dezvoltării economice. În lucrarea ,,Capitalismul bun, capitalismul rau’’ (2) autorii afirmă că factorul cultural reprezintă trăsătura definitorie a succesului antreprenorial. Şi Daniel Daianu crede că valorile (cultura) influenţează comportamentul individual şi corporatist (3).

Cultura poate fi  definită ca un sistem de valori care include cunoştinţele, credinţa, tradiţiile, morala, normele care ghidează comportamentul individului în toate aspectele vieţii, inclusiv în domeniul economic. Ambele, cultura şi economia, sunt subsisteme ale sistemului social, fiind într-o permanentă relaţie de interacţiune şi influenţare reciprocă. Nu se poate vorbi de independenţa culturii faţă de economie, cum nu se poate vorbi nici de independenţa economiei faţă de cultură. J. Collins arată că prin cultură se defineşte o stare a dezvoltării intelectuale a populaţiei; cultura economică reprezintă o stare a dezvoltării economice şi chiar mai mult: atitudinile, valorile, normele pe care se  fundamentează activităţile economice şi care ajută la modelarea comportamentului companiei într-o ţară dată (4).

Istoria dezvoltării economice ne arată că cele mai mari progrese s-au obţinut în teritoriile care s-au bucurat de un înalt nivel cultural, acesta acţionând ca un catalizator al dezvoltării. Această teorie a dezvoltării nu se aplică ţărilor ,,norocoase geologic’’, bogate în petrol, unde guvernele îşi sporesc veniturile doar dând o gaură în pământ (5). În acest sens, un rol important s-a acordat religiei ca parte esenţială a culturii, având ca punct de pornire faptul că etica muncii ocupă un loc central în sistemul valorilor religioase. Dar nu toate religiile existente se poziţionează şi influenţează dezvoltarea economică în acelaşi fel.

Există o suprapunere a zonelor dezvoltate peste anumite tipuri de religie, şi a zonelor nedezvoltate peste alte tipuri de religie, ceea ce ne determină să identificăm o relaţie de cauzalitate. David Lands aduce argumente privind spiritul întreprinzător al minorităţilor emigrante care activând într-un nou mediu, superior cultural, devin mult mai performante. Sunt ţări care, deşi sărace în resurse, înregistrează mari performanţe economice: Japonia, Elveţia. Aceasta denotă că organizarea minuţioasă a muncii, cultura orientată spre pragmatism, atitudinea faţă de muncă sunt mai importante pentru dezvoltarea economică decât totalitatea resurselor de care dispune o ţară.

Sociologul german Max Weber tratează influenţa eticii din cadrul creştinismului protestant asupra mediului economic, ajungând la concluzia că aceasta este definitorie pentru dezvoltarea economică (6). În această lucrare el aduce argumente solide pentru a justifica de ce economia capitalistă s-a dezvoltat prima dată în occident, realizând printr-o analiză istorică exhaustivă, geneza capitalismului.

În concepţia lui Weber etica protestantă care a apărut în Europa occidentală în sec. XVI-XVII a constituit fundamentul pentru apariţia spiritului capitalist şi aceasta, îndeosebi, pentru felul în care promovează munca bine organizată, inventivă, conştiicioasă, chibzuită. În secolul al XVI-lea, în partea de vest a Europei s-au petrecut simultan două fenomene care, aparent, nu aveau nicio legatură între ele: înteţirea activităţilor economice pe de o parte şi, pe de altă parte, înteţirea fenomenului religios. Este unanim recunoscut faptul că aceste fenomene sunt incompatibile, fiind într-o relaţie, chiar, de invers proporţionalitate: creşterea unuia se face în detrimentul celuilait. Iată că protestantismul nu s-a aliniat acestei concepţii făcând o exceptie. El susţine că societatea de tip capitalist s-a dezvoltat în această parte a Europei deoarece protestanţii au adoptat ideea pământeană a muncii sârguincioase drept parte a misiunii lor divine, iar comportamentul economic are un  conţinut etic intrinsec. "Spiritul raţional al capitalismului" promovat de protestantism are la bază munca raţională, care are ca scop obţinerea profitului, dar şi consumul raţional. Trebuie menţionat faptul că Weber recunoaşte că etica protestantă a fost doar unul din multiplele fenomene care au dus la creşterea raţionalismului, în Europa occidentală, în diversele aspecte ale vieţii sociale. Această raţionalitate vizează în primul rând dezvoltarea capitalismului prin reinvestirea profitului obţinut. Foarte important este de precizat faptul că el vede între capitalism şi protestantism mai mult o legatură incidentală şi nu o relaţie de dependenţă totală.

Profesorul Ioan Mihăilescu afirmă că: teoria dezvoltată de Weber în ,,Etica protestantă şi spiritual capitalismului’’ trebuie percepută în dimensiunile pe care i le-a dat  autorul ei - o teorie de explicaţie regională şi istorică. A face din această teorie un model explicativ general şi a o contrapune altor teorii privind geneza capitalismului (cum ar fi teoria marxistă) ar însemna să-i atribuim autorului o exagerare şi chiar o eroare pe care nu le-a comis.

Alte lucrări recente despre rolul eticii protestante în muncă sunt cele scrise de Jorg  Spenkuch (7) şi Andre van Hoorn şi Robert Maseland (8). Sunt şi autori care contestă ipoteza lui Weber, Davide Cantoni a argumentat că etica protestantă nu a îmbunătăţit rezultatele economice din Germania (9).

În contrast cu argumentele ,,procultură’’ prezentate mai sus, cei trei autori: William Baumol, Robert Litan şi Carl Schramm revin şi afirmă: ,,cultura este totul’’ reprezintă o perspectivă profound pesimistă pentru cei care elaborează politici, pentru că lasă să se înţeleagă că nu pot face nimic, în timpul mandatului lor, pentru a influenţa  creşterea economică pe termen lung. Cetăţenii unei ţări pot fi foarte muncitori sau nu. Pot fi creativi, inventivi şi cu spirit antreprenorial sau nu. Şi, în principiu, guvernul nu poate face mare lucru în această privinţă. Tot ei precizează că istoria nu confirmă acest pesimism în ceea ce priveşte politicile. Sunt ţări care au reuşit să-şi dezvolte economiile într-o perioadă destul de scurtă fără ca acel fundament cultural să fie dominant. Pot fi enumerate economiile Chinei, Indiei, unele ţări din Asia de Sud-Est. Succesul acestor ţări nu poate fi argumentat prin factorul cultural.

România nu trebuie să culpabilizeze ortodoxia pentru stadiul deplorabil în care se află economia. Managementul, slaba implicare instituţională, lipsa reformelor reale, pasivitatea, lipsa predictibilităţii legilor, atitudinea faţă de muncă au creat această  stare de lucruri incompatibilă cu o economie performantă.

În  filmul documentar ,,Bonsai people’’, Muhammad Yunus, unul din laureaţii Premiului Nobel pentru pace, din anul 2006, povesteşte despre oamenii săraci ca despre nişte copaci bonsai - ei se nasc tot din seminţe de stejar normal, care poate creşte la dimensiuni foarte mari, dar, în cazul lor, climatul social îi obligă să rămână mici/neajutoraţi.(10) Are România puterea să asigure un climat (cultural, instituţional, de business, etc.) astfel încât bonsaii să devină stejari?