Opinii

Ce ar putea învăţa Bucureştiul de la Londra în privinţa relaţiei cu UE

Ce ar putea învăţa Bucureştiul de la Londra în privinţa relaţiei cu UE

Autor: Radu Magdin

02.11.2012, 15:14 782

Nu se pot compara mere cu pere şi nici un membru al Uniunii Europene din 1973, fost imperiu global, cu un stat intrat în UE în 2007 şi aflat (înca) în tranziţie. Însă pot fi extrase lecţii valoroase din abordarea naţională diferită a unor politici UE importante. Sunt utile în acest sens, în primul rând, câteva remarci legate de viziunea cu privire la UE, la Londra respectiv Bucureşti. Pe de o parte, se observă o viziune din start pragmatică, realistă: Marea Britanie ştie că e mai bine în interiorul UE, influenţând deciziile blocului, decât în exteriorul ei. Expresia acestei viziuni este politica de a frâna orice proces care e considerat prea rapid/integraţionist, respectiv cerinţa unui "opt-out" în domenii cheie. Pe de altă parte, se poate observa, în cazul Bucureştiului, o viziune idealistă şi optimistă de început, caracteristică primilor ani de la aderare, care devine însa zilnic realisto-pesimistă: România a intrat în UE sperând că acest lucru îi va aduce prosperitate - bani europeni – şi drepturi depline în clubul european. Doar parţial suntem acolo şi cu privire la bani – îngheţaţi şi cu risc de diminuări viitoare – şi cu privire la drepturi - Schengen-ul şi restricţiile la dreptul de muncă în unele din ţările membre.

În analiza propusă, sunt utile poziţiile majore adoptate de Marea Britanie în ultimul an, la nivelul Uniunii Europene, poziţii care pot inspira România. E vorba în primul rând de cele cu caracter economic: reforma sistemului financiar şi bancar; soluţiile la criza eurozonei – fără a fi membru, dar având mereu gândul la "City"; respectiv cerinţele cu privire la bugetul UE pentru urmâtorul exercitiu, 2014-2020. Totodată, actuala putere de la Londra a demarat un "audit" al legislaţiei Uniunii Europene.

Exemplele acestea sunt relevante si pentru Romania, din tripla perspectiva: cum procedezi in caz de interes national fundamental; ce faci cand se iau solutii intr-un cerc restrans la care te poti sau nu alatura in timp (ce faci cand esti viteza a doua in "Europa cu doua viteze"); respectiv ce raport trebuie avut fata de banul contribuabilului. Solutiile britanice tin de interesul national, prin lupa guvernarii conservatoare a lui David Cameron: cu City-ul - si reglementarea europeana in domeniu - nu ne jucam; in discutiile din eurozona actionam preventiv caci poate afecteaza City-ul uniunea bancara si, viitor, fiscala; respectiv banii contribuabilului european sunt importanti, mai ales in perioada de criza, deci ne vom opune cresterii bugetului UE in varianta propusa de Comisia Europeana. Ca pozitie extrema de negociere, se face aluzie la o posibila "rupere", post-referendum, a Marii Britanii de Uniunea Europeana daca nu e "ascultata", pozitie in care viziunea premierului Cameron nu coincide cu cea a liberal democratilor lui Clegg -colegi de guvernare- si a laburistilor lui Miliband, din opozitie.

Care sunt pozitiile sesizabile, in aceleasi dosare, in cazul Romaniei? Reforma sistemului financiar si bancar e "ok", nu am avut o pozitie anume clar conturata, posibil si datorita - sau din cauza, dupa caz - faptului ca sistemul nostru bancar este dominat de capitalul strain; in plus, Bucurestiul nu e Londra ca hub financiar. Apoi, chestiunea uniunii bancare, din nou, e "ok", vom adera, pozitie mentionata atat de guvernatorul BNR cat si de presedintele tarii dupa Consiliul European recent. De ce (in afara argumentului "asa e bine, sa fim si noi"), in ce conditii s.a.m.d., sunt chestiuni care au scapat dezbaterii publice. Daca in multe dosare am mers in tandem cu Polonia - fratele estic cel mai comparabil cu noi ca marime -, de data aceasta nu a fost cazul, polonezii exprimand obiectii vizavi de uniunea bancara, noi nu. Nu in ultimul rand, chestiunea viitorului exercitiu bugetar UE: aici suntem pe buna dreptate, in calitate de stat care are nevoie de fonduri europene ca de aer, in tabara opusa fata de Marea Britanie; ne "batem" pentru fonduri cat mai mari - regionale, agricole, de coeziune.

Mai sunt relevante doua remarci comparative, legate de clasa politica respectiv de ideea de "audit al politicilor UE". In Romania, clasa politica nu are opinii diferite cu privire la Uniunea Europeana; se sesizeaza un oarecare consens cu privire la nevoia de a folosi (toti sau macar cat mai multi din) banii europeni. Exista totodata o tendinta integrationista care favorizeaza o Uniune si o Comisie Europeana puternica (statele influente isi doresc o Comisie mai putin influenta, ca sa aiba o marja de manevra mai mare) si participarea la cat mai multe instrumente europene, chiar fara a avea un cuvant de spus in interior (cazul uniunii bancare). Daca aceasta aplecare integrationista e rodul unei strategii sau a unei tactici momentane de alieniere la consens, nu e intotdeauna clar. De aici si utilitatea unui "audit" pe model britanic: nu ne-ar strica deloc o imagine clara a puterilor UE in plina expansiune si a impactului politicilor europene in Romania, a costurilor si beneficiilor. Poate ca sunt, de exemplu, anumite politici care nu ne avantajeaza deloc, si pe care e bine sa incercam sa le corectam intr-un cadru strategic de negociere, pe mai multe nivele: sa sprijinim, de exemplu, unele state in domeniile lor prioritare, cerand reciprocitate in dosarele noastre cheie. In momentul de fata, sunt deschise multe santiere legislative, deci si paleta de negociere e mai mare. Astfel, cu idei strategice clare si cu actualizarile legislative de rigoare, si contributiile noastre la jocul european pot fi mai consistente, indiferent de agitatia politica interna si de formula de guvernare. Daca ministrul polonez de externe Sikorski isi poate permite sa dea lectii europene la Berlin si Oxford, de ce nu putem -macar incerca- si noi, punand Bucurestiul pe harta capitalelor europene care trebuie consultate? Experienta europeana dovedeste ca am fi mai respectati si mai luati in seama ulterior. In fond, si Europa este un exercitiu de psihologie umana: statele sunt percepute si in functie de importanta pe care si-o dau -dublata de propuneri, desigur-, nu doar din perspectiva cenusii pe care si-o pun, de bunavoie sau nu, in cap.

Radu Magdin locuieşte la Londra şi este CEO al companiei Smartlink Communications

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO