Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Cea mai dură luptă din economie: companiile au nevoie de 500.000 de noi angajaţi pentru a onora comenzile. De partea cealaltă, România are nevoie de creşterea salariilor pentru 3,3 milioane de angajaţi pentru a readuce încrederea într-o ţară găurită

6 nov 2016 Autor: Cristian Hostiuc

În timp ce clasa politică calculează de zor cine va forma noul guvern după alegerile din 11 decembrie, în economia României se dă una dintre cele mai crunte lupte între companii şi angajaţi.

De trei încoace firmele, atât cele străine cât şi cele româneşti, care lucrează ca furnizori pentru marile grupuri internaţionale, s-au trezit că le vin comenzi din ce în ce mai mari pe care le este greu să le onoreze, pentru că nu mai au şi nu mai găsesc forţă de muncă.

Într-o economie unde lipsa de infrastructură este acută, problema forţei de muncă a devenit şi mai acută. Timp de două decenii, România s-a poziţionat ca o piaţă unde se pot executa comenzi cu oameni bine pregătiţi, dar la preţuri de low-cost. Acesta a fost atuul României, dar care începe să dispară.

Plecarea a peste 3 milioane de români în afară, o forţă de muncă bine calificată, a lăsat un gol care nu poate fi acoperit peste noapte.

Companiile care au venit în România ca furnizori pentru marile branduri au devenit cei mai mari angajatori, cu mii de angajaţi, dar cu salarii la minimul din economie.  Timp de un deceniu, aceste companii au trăit din forţa de muncă low-cost. Dar piaţa s-a aglomerat, salariile au început să se mişte, iar oamenii şi ei. Ceea ce părea o forţă de muncă stabilă la un preţ chiar şi de cinci-şase ori mai mic decât în Occident acum a devenit o problemă. Companiile din vestul ţării dar şi din celelalte regiuni încep să aibă fluctuaţii mari de personal. Firmele din Oradea constată cu stupoare că în ultimul an au majorat de trei ori salariile, iar oamenii pleacă şi pentru “30 de lei în plus” la o altă firmă.

Antreprenorii din Baia Mare, o parte dintre ei furnizori importanţi pentru IKEA, resimt acest lucru şi încearcă să-şi protejeze forţa de muncă.

La polul opus, Liviu Drăgan, şeful TotalSoft, spune că a ajuns să plătească pentru un director de vânzări în România mai mult decât în Austria.  Cei care sunt specialişti într-un sector pot câştiga în România mai mult decât în vest.

Pe lângă necesarul de forţă de muncă low-cost, firmele au şi problema specialiştilor, având în vedere că “bazinul” lor a secat an de an.

România este o ţară a extremelor, iar acest lucru se vede şi în nivelul salariilor.

3,3 milioane de angajaţi câştigă între 1.000 şi 1.700 de lei pe lună (2 milioane câştigă în jur de 1.000 de lei pe lună, iar 1,3 milioane între 1.000 şi 1.700 de lei pe lună). Următorul prag este format din cei care câştigă între 1.700 şi 4.000 de lei pe lună, adică 23% din cei 4,7 milioane de angajaţi.  Peste 4.000 de lei pe lună câştigă numai 250.000 de oameni, adică 5% din angajaţi.

Deci în România 72% dintre angajaţi sunt în pragul de jos, sub salariul mediu pe economie, care a ajuns la 1.900 de lei.

În Bucureşti salariul mediu este de 2.700 de lei, în timp ce în zonele cele mai sărace (Mehedinţi, Teleorman, Vaslui) salariul mediu este de 1.300-1.400 de lei.

Companiile au nevoie de peste 500.000 de noi angajaţi pentru a onora comenzile, dar la un preţ de low-cost, adică sub 2.000 de lei. Pe de altă parte, România are nevoie de salarii mai mari pentru a nu pierde trenul ţărilor din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria). Aceste ţări au salariile mai mari cu 50-100% faţă de România. Mai mult decât atât, salariile sunt mult mai echilibrate decât la noi.

În acest moment, România nu poate furniza cei 500.000 de noi angajaţi din mai multe motive: cei care se apropie de vârsta de pensionare, specialişti, vor să iasă la pensie pentru că nivelul salarial nu este suficient de atractiv pentru a continua activitatea; absolvenţii de facultate şi liceu nu ştiu ce vor şi nu au suficiente cunoştinţe pentru a fi plătiţi mai bine; românii care lucrează în străinătate nu consideră nivelul salarial din ţară suficient de atractiv pentru a se gândi să se întoarcă.

Bogdan Oprea, director de vânzări la Adecco, una din cele mai mari firme de recrutare, spune că există o diferenţă mare între cererea de pe piaţa muncii şi ofertă. Specific, în IT, cererea este aproape dublă faţă de ofertă, iar aici salariile încep de la 1.000 de euro în sus pe lună.

Pentru a acoperi acest gol de câteva sute de miii de salariaţi în întreaga economie, ar trebui ca nivelul salariilor să crească, iar firmele să accepte să plătească acest nou cost.

Care ar fi nivelul la care românii din străinătate s-ar întoarce acasă? Bogdan Oprea crede că de la 3.000-3.500 de lei net pe lună s-ar putea să existe români care să se gândească la varianta unui job în România. Adecco a reuşit să aducă câteva sute de persoane înapoi în ţară, dar încă nu este un fenomen de masă care să mişte toată România.

Pot plăti companiile peste 3.000 de lei net pe lună? Probabil că în acest moment nu, dar cu un plan pentru următorii cinci ani poate piaţa s-ar schimba. Pentru ca firmele să poată plăti acest nivel salarial, cei care sunt la putere trebuie să scadă costurile în altă parte: infrastructură, birocraţie, taxe, impozite, administraţie, uşurinţa de a face business, reducerea numărului de zile pentru eliberarea unor autorizaţii etc.

România se află în acest moment într-o poziţie extraordinară de a recupera din decalajul faţă de Europa Centrală şi de Est: economia creşte cu peste 5% pe an, există comenzi, există necesar de forţă de muncă, există o fereastră de oportunitate de a atrage investiţii din ţările din jur unde există conflicte, dar clasa politică trebuie să facă şi ea ceva.

Pentru ca firmele să plătească un salariu de 3.000 de lei peste patru ani (acum salariul mediu este în jur de 1.900-2.000 de lei), o autoritate locală sau guvernul trebuie să dea ceva la schimb.  Întrebarea este dacă pot face acest lucru, sau administraţia cu 1,1 milioane de oameni  va rămâne în continuare o piatră de moară pentru economie, din care se îndestulează zi de zi. 

 
Cuvinte cheie:
Opinie
, Cristian Hostiuc
, companii
, anagajati
, comenzi
, economie
, salarii
, forta de munca
, infrastructura
, plati
, clasa politica
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide