Oare chiar nu ne dăm seama că suntem cu toţii un produs al culturii? Oare nu ne dăm seama că succesul nostru ca ţară este covârşitor dependent de nivelul nostru de educaţie? Nu este nimeni în ţara asta cu putere de decizie care să observe că nivelul nostru redus de trai este ombilical legat de nivelul nostru redus de pregătire academică? De ce avem atunci statistici, la ce ne folosesc ele?
În ultimii ani, ori de câte ori are loc câte un examen naţional, ţara se împarte în două - prima jumătate hăhăie, cealaltă boceşte. Prima îi dispreţuieşte impertinent pe “tinerii din vremea de azi”, cealaltă deplâge crocodiliceşte degradarea şi “lipsa de valori” a aceleiaşi tinere generaţii. Adunate, cele două părţi dau un înfricoşător 100% a unei populaţii lipsite de structură, amorfe, care îşi reneagă viitorul.
Statistic, suntem cei mai săraci din Uniunea Europeană, cu excepţia vecinilor noştri de la sud, cu un salariu mediu de sub un sfert din media europeană. Nu are acest lucru o legătură directă cu faptul că suntem şi cei mai lipsiţi de pregătire academică, doar 13% din populaţia României având studii superioare, adică la jumătate faţă de media europeana?
Potrivit statisticilor, 46% din populaţia României trăieşte în mediul rural. Tot statistic, la nivelul lui 2012, din cei 221.000 de adolescenţi cu vârsta de 18 ani (la terminarea liceului, deci), 112.000 trăiau în mediul rural, adică 52% din total. În aceeaşi vreme, din numărul celor înscrişi în anul I de facultate în anul universitar 2012/2013, de 130.000, doar 32.000 vin din mediul rural, adică 25% din numărul studenţilor înscrişi. Nu este un accident: din numărul total de studenţi din anul universitar 2012/2013, de 445.000, doar 106.000 vin din mediul rural, adică 24% din total. Ce vrea să spună asta? Că un imens potenţial de inteligenţă se pierde în praful şi în drumurile desfundate ale României rurale, nemaivorbind de cei 40% dintre absolvenţii de liceu care nu depăşesc examenul de bacalaureat.
Unde se decontează toate astea? Uitaţi-vă la salariul mediu din România de sub 400 de euro faţă de media UE de 1.500 de euro, uitaţi-vă la structura investiţiilor străine cu celebrul exemplu Nokia, dacă altul nu vă vine în minte, şi la salariile plătite de această companie, uitaţi-vă la apetitul pentru antreprenoriat. România are doar 24 de IMM-uri la mia de locuitori faţă de media UE de 41. Nu au aceste lucruri de-a face cu educaţia?
De 20 de ani toată lumea deplânge finanţarea proastă a învăţământului, salariile proaste ale profesorilor. Şi? Avem o comisie prezidenţială specială pentru educaţie, un raport faimos al dlui Miclea, doi miniştri care se ocupă de învăţământ, peste 20 de miliarde de lei anual în sistem, fără universităţi şi cercetare, ceea ce înseamnă 1.600 de euro/elev, şi un buget paralel de alte 20 de miliarde care înseamnă contribuţia benevolă sau mai puţin benevolă a părinţilor. Sunt 1.600 de euro alocaţi de buget, anual, pentru un elev, bani puţini? Sau banii sunt cheltuiţi aiurea? Cine face auditul învăţământului românesc?
Lipsa educaţiei face din România o ţară extreme de vulnerabilă pentru că lipsa educaţiei aduce cu ea toate celelalte lipsuri: salarii mici, contribuţii la buget mici, deci bani puţini pentru protecţie socială, pentru sănătate, pentru investiţii. Salariile mici îi gonesc pe oameni în alte zări şi aşa ajung de pomină lustruind peluzele englezilor pentru un salariu de mizerie şi acolo, pentru că, deh, unul din trei englezi are studii superioare faţă de unul din opt în România. Nu norocul ne-a lipsit în istorie, ci educaţia.
