Nu se putea să treacă 1 Decembrie fără o cântare a României pe stil nou, fără vehicularea aceloraşi cuvinte goale cu care an de an liderii încearcă să mai arate că mai există o ţară.
Cuvinte goale în loc de fapte. În loc de slujbe pentru tineri care să îi facă să îşi gândească viitorul aici, în loc de şosele, trenuri rapide şi în loc de spitale. În loc de companii româneşti care să iasă în lume şi cu care într-adevăr România să conteze şi nu mână de lucru ieftină în berăriile din Veneţia. Căci ce au ajuns româncele dacă nu filipinezele Europei?
"Ce mă preocupă cel mai mult este că muncitorii din fabrici par că şi-au pierdut orizontul. Nu mai sunt interesaţi să muncească, să câştige mai mult. E doar o stare de supravieţuire şi atât", spunea recent Dan Şucu, preşedintele grupului de mobilă Mobexpert într-o discuţie despre bugetul României în 2012.
Joburi pentru tineri şi locuinţe, scăderi de taxe pentru crearea de locuri de muncă, încurajarea tinerilor absolvenţi de universităţi să se stabilească în ţară prin subvenţionarea chiriilor, o perspectivă de viitor - scrie undeva despre asta în bugetul pe 2012?
Dar cine să se gândească la ce are nevoie ţara asta mâine, Adriean Videanu care îşi scrie iniţialele pe fundul piscinei de lângă palatul de 100 de camere sau câte or fi de la Snagov?
Tagma de absolvenţi de Spiru Haret care a populat birourile ministerelor în frunte cu Elena Udrea sau Traian Igaş, ministrul de interne cu bacalaureat la 24 de ani? Şefii comisiilor din Parlament unde trec bugetele de miliarde de euro ale ministerelor ca prin gară, care nu sunt în stare să pună nicio întrebare?
Nişte farisei cărora nu le pasă nici un milimetru de ceea este în jur, ci numai de exploatarea poziţiilor oficiale. Că doar nu trăiesc din salariul de ministru de 1.000 de euro.
Mai rău ca în urmă cu 20 de ani, cine nu este membru de partid nu are acces în nicio funcţie de "răspundere" a statului român.
Din toată Uniunea Europeană, numai în România, ţările baltice, Ungaria şi Bulgaria a scăzut populaţia între 1990 şi 2010. Dar nicăieri ca la noi, unde ultimul recensământ o să indice probabil 19 milioane de locuitori, adică cu aproape 20% mai puţini ca în 1990.
Irlanda e în criză, Grecia e în criză, Portugalia e în criză, au acumulat datorii, dar fiecare şi-a adăugat la populaţie câte 1-2 milioane în două decenii. Oamenii se înmulţesc dacă trăiesc mai bine. Numai românii fug încotro văd cu ochii, alungaţi pur şi simplu de rău de-acasă. Cine îi alungă?
Pentru că este explicabilă migraţia în masă din Italia, Portugalia sau Irlanda anilor '50, când era vorba de familii cu 7-8 copii, nu ca acum. Cine poate să spună că administrezi eficient, cu grijă faţă de viitor, şi nu la distrugere, o ţară dacă oamenii pur şi simplu fug şi o lasă altora? E acesta un program, o alungare, sau o neputinţă? Ce fac cei plătiti să apere siguranţa dezvoltării? Mai gândesc ei româneşte sau sunt vânduţi?
Cum a fost condusă această ţară dacă a avut prăbuşiri ale economiei ca într-o perioadă de război, inflaţie care a spulberat economiile familiilor şi hemoragii de milioane de slujbe şi totuşi nimeni nu a plătit?
Cum cheltui an de an 3 miliarde de euro pe şosele şi vii să spui râzând că e gata doar o jumătate - în lungime - de 15 kilometri de autostradă? Unde se duc cele 3,5 miliarde de euro buget anual la Agricultură dacă românii dau jumătate din banii lunar pe mâncare, dacă un kilogram de brânză este 28 de lei (7 euro)?
Unde sunt milionarii în euro care au lucrat toată viaţa la stat şi ar trebui să dea socoteală cum au administrat rezervele unei ţări neîndatorate care a trebuit să ia un împrumut de 20 miliarde de euro, cât jumătate din bugetul anual?
Este evident că ţara se va afla în 2012, în al doilea mandat al preşedintelui Traian Băsescu (60 de ani) şi al patrulea an de guvernare al premierului Emil Boc (46 de ani), la răspântia a două generaţii.
Cum poate fi măsurată mai bine decât prin datorii comparate cu active ce lasă o generaţie alteia? Ce lasă României generaţia celor care aveau 40 de ani la Revoluţie şi care au luat puterea, doctorii în economie care au ieşit de sub mantaua lui Ion Iliescu?
Oraşe decimate, dezindustrializate, unde nu mai are serviciu decât 10% din populaţie, sate pierdute pentru dezvoltare, cu o populaţie întoarsă la sapă.
Nimeni din străinătate nu poate înţelege cum să cedezi totul pentru nimic, cum să te alegi cu datorii "la schimb" cu cedări de active. O explicaţie poate fi, dar ar fi dramatic: la fel ca între 1700 şi 1821, în epoca fanarioţilor, ţara să fi căzut pe mâna unor neromâni. Căci altfel ce lideri să fi avut România de a putut să-şi alunge oamenii din ţară, de a lăsat resursele să fie exploatate de străini, de nu a reuşit decât să se îndatoreze şi să se supraîndatoreze şi să nu lase active naţionale viabile care să producă pentru viitor?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
