Opinii

Cinteză, BNR: Sunt mai convins ca oricând că DNA ar trebui să analizeze condiţiile în care s-a iniţiat legea "dării în plată"

Cinteză, BNR: Sunt mai convins ca oricând că DNA ar...
03.12.2015, 20:45 7553

Am spus, şi îmi menţin părerea, că „darea în plată“ în forma adoptată de Parlament nu e o lege bună. Am explicat lucrul acesta doar din punctul de vedere al supraveghetorului bancar. De ce? Pentru că asta îmi este meseria, pentru asta sunt plătit.

Am să încerc, deşi nu sunt un spe­cia­list în domeniul protecţiei consu­ma­torilor, să explic şi din punctul de ve­de­re al debitorului. Să presupunem că un de­bi­tor posesor al unui apartament cu do­uă camere îşi dă locuinţa în plată. Ce ur­me­ază? Va părăsi apartamentul şi, aşa cum spunea unul dintre iniţiatorii legii, va închiria altă locuinţă (mai spun al­ţii că va putea să-şi cumpere altă casă. Chiar crede cineva care şi-a dat casa în pla­tă că va mai avea acces la credite? Darea în plată e confirmare a dificul­tă­ţi­lor financiare ale debitorului). E o so­luţie? Eu cred că nu.

Am invocat legea din Spania şi vă spun de ce. Vechea lege din Spania per­mi­tea finanţatorului să vândă la licitaţie lo­cuinţa. Dacă nu se reuşea vân­zarea, ban­ca putea pre­lua casa pentru 60% din va­loarea estimată a acesteia, debi­to­rul fi­ind urmărit în con­tinuare pentru di­fe­ren­ţă. În acest context, la 9 mar­tie 2012 a fost emis „Royal Decree Law 6/2012“ cu rolul de a proteja debitorii ipo­tecari fără resurse prin mecanisme de restructurare care să conducă la de­pă­şirea dificul­tă­ţilor financiare pen­tru cei conside­raţi a fi „at risk of social ex­clusion“. Criteriile în baza cărora un de­bi­tor poate fi clasifi­cat în această cate­go­rie sunt:

- proprietatea să fie singura locuin­ţă a de­bitorului şi creditul să fi fost acor­dat pentru achitarea acesteia;

- creditul a fost acordat fără alte „ga­ran­ţii reale sau personale“;

- toţi membrii familiei sunt şomeri şi nu realizează venituri din alte activităţi;

- familia are venituri mici şi cel pu­ţin 60% din venituri sunt folosite pentru plata creditului ipotecar;

- membrii familiei nu au alte active pe care să le folosească la rambur­sarea creditului.

Şi poate, lucrul cel mai important, RDL 6/2012 încorpora şi un cod de bu­ne practici care prevedea diferite eta­pe pentru a se evita evacuarea - prin re­struc­turarea creditului, diminuarea su­mei datorate şi în final darea în plată a ca­sei. Decretul stabilea că instituţiile fi­nan­ciare acceptă şi respectă acest cod pe ba­ze voluntare (prin înregistrarea într-un registru).

Darea în plată, ca ultimă soluţie, era precedată de măsuri de restruc­tu­ra­re (perioada de graţie de până la 4 ani, extinderea perioadei de acordare până la 40 de ani, dobânda â Euribor Ă 0,25 în perioada de graţie).

Dacă situaţia financiară a debito­ru­lui nu se schimbă, a doua restructurare poate fi acceptată prin reducerea volu­mu­lui datoriei conform unei proceduri stabilite prin lege.

Dacă nici această măsură nu schim­bă situaţia, în final se poate accepta o dare în plată. Dar nu în orice condiţii. De­bitorul poate să solicite să rămână în lo­cuinţă pentru 2 ani plătind o chirie ce ar reprezenta echivalentul a 3% din cre­dit. În perioada de 2 ani pentru în­târ­zieri la plata chiriei se percepe o do­bân­dă penalizatoare de 20%.

Cum s-a ajuns la această lege? În Spa­nia au fost evacuate din locuinţe pes­te 200.000 de familii. Ce protecţie ofe­ră legea română? Niciuna. De fapt şi ini­ţiatorii recunosc că nu este o lege de pro­tecţie socială.

Am spus că este o lege cu dedicaţie. De ce? În absenţa unei protecţii oferite debitorilor legea nu poate avea decât două scopuri posibile:

1. Să le permită celor care nu au pro­ble­me sociale (deşi expunerea de mo­ti­ve spune clar că legea este aprobată pentru această categorie de debitori) să pună în braţele băncilor active a căror valoare a scăzut drama­tic. Mai grav este că (lucrul acesta l-am realizat recitind legea) legea le oferă aceeaşi posibilitate şi celor care au contractat credite fără să folosească banii pentru achiziţie sau con­strucţie de active imobiliare. Con­cret, un credit utilizat pentru mobila­rea/do­tarea cu cele necesare unei vile con­struite din fonduri proprii, garantat cu o garsonieră folosită pentru închi­rie­re, va fi „rambursat“ prin dare în plată de­oarece valoarea garso­nie­rei a scăzut sub 2/3 din valoarea ini­ţia­lă. E corect? Dacă nu protejează so­cial debitorul, ci îi ofe­ră acestuia un in­stru­ment de ne­gociere cu creditorul (aşa cum afirmă ini­ţia­torii legii), atunci legea tre­buia să di­ferenţieze prin criterii clare aces­te si­tuaţii. Mai ales că, prin această lege, se ajun­ge la cea mai stupidă măsură şi, de fapt, cea care va provoca cele mai multe pier­deri sistemului bancar: se in­ter­zice băn­cii să-şi urmă­reas­că un drept de cre­an­ţă rezultat dintr-un contract de îm­pru­mut sau dintr-un contract de fide­je­siu­ne, din garanţii sau aval oferit pen­tru îm­prumutul contrac­to­rului. Dacă nici în acest caz nu se ac­cep­tă că e afectat drep­tul de proprietate, atunci nu mai avem nicio şansă.

Asta face ca la nu­mă­rul de 32,1 mii de debitori cu restanţe la 31.10.2015 comunicat anterior să mai adă­ugăm 39,0 mii restanţieri la credite de natura celor de mai sus.

2. Să scadă preţul locuinţelor şi al te­renului. De ce? Băncile vor sista cre­di­ta­rea iar absenţa surselor va conduce la acest fapt. Vor cumpăra, dar la pre­ţuri mici, cei care au bani (din ţară sau din stră­i­nătate) urmând ca ulterior să vân­dă la un preţ superior. În definitiv, pia­ţa imo­biliară este singurul sector ca­re poate oferi, în perspectivă, un ran­da­ment su­pe­rior celor obţinute astăzi. Şi, ca să probez că nu scopul social a fost avut în vedere, vă pun la dispoziţie indi­ca­torii de „neper­for­manţă“ pe tranşe de cre­dit, în cadrul cre­ditelor ipotecare şi a celor pentru in­ves­tiţii imobiliare. Vedeţi cât reprezintă su­mele restante faţă de ce­le datorate în cazul creditelor sub 150.000 euro? Doar 1,69% respectiv 4,13%.

La celelalte (mai mari de 150.000 euro) se ajunge la peste 40% şi chiar 100%. Şi atunci întreb: cine va beneficia de lege? În nici un caz cei cu credite mai mici de 150.000 euro. Pentru ei legea trebuie să prevadă cam ce a aprobat Spania!!! Ce face legea recent aprobată? Îi împinge pe aceştia din urmă către pierderea locuinţei şi, în mod firesc, evacuarea.

Se tot vorbeşte de rezoluţia aprobată de Parlamentul European în octombrie. Cine a citit-o va avea surpriza să constate că Parlamentul European recomandă statelor şi instituţiilor financiare să adopte măsuri care să evite evacuarea, darea în plată fiind doar soluţia finală. Se recomandă transpunerea Directivei 17, încurajând instituţiile financiare să accepte darea în plată ca ultimă soluţie.

Încercând să mute discuţia de la problemele legii, mulţi „analişti“ îşi dau cu părerea despre abuzurile băncilor când au dat astfel de credite. E crucificată şi Banca Naţională că le-a permis acest lucru. Probabil că nu se cunoaşte faptul că veniturile luate în calcul atunci când se acordă creditul este cel al întregii familii. Că mai există şi codebitori se uită complet!!! Dacă cineva a încălcat legea va răspunde penal.

O simplă privire „ e adevărat nu o poate face oricine „ asupra listei celor care au luat credite mari ar clarifica multe din necunoscute. Sunt oameni de afaceri „ unii din top 100 „ membri (foşti sau actuali) ai Parlamentului, oameni politici, în general oameni cu bani. Şi atunci de ce să mă mai întreb cum poate avea o astfel de susţinere o lege care-i dezavantajează pe cei cu venituri sub medie. Este această lege o reglementare pentru protecţia consumatorului? Nicidecum. O lege bună trebuia făcută cu ajutorul celor care cunosc riscurile din sistemul bancar şi cu cei care se ocupă de protecţia consumatorului. Toate propunerile făcute de aceştia au fost resprinse de Parlament „ Comisia juridică. Şi mai trebuie clarificat un lucru. De ce se califică drept ticăloşie şi aroganţă spusul adevărului?

Şi fiindcă a venit vorba de protecţia consumatorilor, atunci când am vorbit în calitate de supraveghetor, am avut în vedere cei peste 14 milioane de titulari de depozite la bănci. Oare câţi din aceştia ar accepta cote părţi dintr-un apartament sau o suprafaţă de teren?

Sunt mai convins ca oricând că DNA ar trebui să analizeze condiţiile în care s-a iniţiat legea.

 

Nicolae Cinteză este directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO