Opinii

Cu ce s-a ales România de la summitul UE?

Cu ce s-a ales România de la summitul UE?

Autor: Sorin Pâslaru

11.12.2011, 19:28 2130

Nici eurobonduri comune, nici minister european al finanţelor, nici "bazooka" de 2.000 de miliarde de euro pentru Fondul European de Intervenţie Specială (EFSF).

Nimic din ceea ce se spunea înainte că este absolut necesar să se hotărască la Bruxelles la summitul de la sfârşitul săptămânii trecute astfel încât zona euro să nu explodeze nu a fost pus pe masă.

Şi totuşi, pieţele financiare nu au subapreciat, cel puţin într-o primă fază, ceea ce au adus liderii Uniunii Europene. Cele mai importante decizii: deficit bugetar structural - adică ajustat cu creşterea/scăderea economică - aproape de zero, suplimentarea contribuţiilor la FMI cu 200 mld. euro şi intrarea în funcţie a Mecanismului de Stabilitate mai devreme cu un an.

Însă este posibil ca noutatea cea mai importantă a acestui summit să fie despărţirea apelor.

"Europa are pur şi simplu o problemă tehnică: nu are un lider de la care să se aştepte răspunsuri când pieţele intră în derivă. În plus, nu are un ziar care să îi reprezinte interesele, un Wall Street Journal al Europei, în condiţiile în care Financial Times este, după model britanic, în două luntri", scriam în 19 august 2011, imediat după ce se declarase "deschisă" criza datoriilor suverane prin retrogradarea ratingului SUA.

Liderii ies la suprafaţă de obicei într-un conflict. Iar summitul de vineri a scos la suprafaţă, prin conflictul făţiş între Franţa şi Germania, pe de o parte, şi Marea Britanie, pe de altă parte, un lider: preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, secondat de cancelarul Germaniei Angela Merkel.

Faptul că Marea Britanie nu a reuşit să îşi facă niciun aliat până la urmă din zona noneuro face ca, într-o primă fază măcar, Franţa şi Germania să îşi asume statutul de lider al "noii Uniuni Europene", de 26 de state. Aceasta este noutatea cea mai importantă a summitului de vineri.

Astfel, întâlnirea a adus mai puţin pe plan financiar şi mai mult pe plan politic: a despărţit apele. Ţările euro au ieşit şi au spus: noi apărăm euro, este al nostru, dacă Marea Britanie, care nu are euro, nu vrea să fie parteneră cu noi, să îi fie de bine.

Prin excluderea Marii Britanii din înţelegere, indiferent de cine a provocat-o, măcar se limpezeşte situaţia.

O ţară, o monedă, un spaţiu comercial comun, un guvern, o trezorerie comună. Nu sunt îndeplinite toate aceste elemente, dar acordul de vineri este un pas înainte spre un astfel de spaţiu.

Este posibil ca pieţele să fi apreciat acest semnal, mai ales în condiţiile în care Marea Britanie şi Statele Unite şi-au apărat spaţiul economic, companiile naţionale, băncile, moneda şi capacitatea de împrumut cu orice mijloace din 2008 încoace, prin politici proprii şi deseori neortodoxe. Şi, cel mai important, prin intervenţia directă a băncii centrale în economie, mult aşteptată şi în cazul euro.

Însă din poziţia Londrei se desprinde o lecţie de diplomaţie pentru România: să îşi joace cartea după cum crede că îi este mai bine în contextul regional.

Londra nu a fost deranjată de pactul fiscal, ci pur şi simplu a cerut ceva în schimbul semnării sale: să fie protejate interesele City-ului londonez, ale băncilor de investiţii în ultimă instanţă, care au sediul la Londra. Germania are industrie, Londra are banii. Franţa are politica: adică în prezent pe Nicolas Sarkozy, care a ieşit la înaintare.

Lecţia Londrei este că trebuie să îţi asumi orice risc (chiar şi cel al ieşirii din UE, despre care deja se comentează pe malurile Tamisei), ca să îţi protejezi activitatea de bază

Care pentru România ar putea fi energia - pe locul patru în Europa la rezervele de gaz şi petrol, excepţie în Europa de Est, şi agricultura - avem o treime din fermele europene.

Cu orice risc, protejează interesul strategic. Pentru că înţelgerile se fac şi se desfac. În curând, este posibil să apară surprize mari în ceea ce priveşte summitul de vineri. Cu puţin ajutor de la media anglo-saxonă, pieţele financiare ar putea să considere rapid măsurile ca insuficiente.

Astfel, asumarea în orb a unor restricţii fără nimic la schimb nu e o afacere. România are nevoie de dezvoltare, are un PIB per capita de 6.000 de euro şi salariu mediu net de 330 de euro pe lună, are alte priorităţi decât Germania şi Franţa, unde PIB per capita este 30.000 de euro şi salariul mediu net 2.000 de euro pe lună. Asumarea restricţiilor celor mari şi bogaţi nu e un drum uşor. În echivalent, dacă îi pui mâine Vasluiului deficit zero, desfiinţezi judeţul şi trimiţi oamenii peregrini. Este acesta scopul? În niciun caz.

Dintr-un alt punct de vedere, al zonelor de putere care se reaşază în Europa, trebuie subliniat că, cel puţin pentru moment, Nicolas Sarkozy joacă şi câştigă. A cerut intervenţia în Libia, a obţinut-o. Acum a cerut pactul fiscal, l-a obţinut. Din acest punct de vedere, este posibil ca axa Bucureşti - Londra - Washington să fie nevoită să o ia şi pe la sud, prin Paris.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO