Opinii

Cum ajung "rebelii" antreprenori români să se lase pe mâna unui coach

Opinie Rodica Obancea: Cum ajung "rebelii" antreprenori români să se lase pe mâna unui coach

Autor: Rodica Obancea

05.12.2011, 00:03 1328

Nu deleagă nimic şi conduce totul cu o mână de fier, îşi schimbă frecvent ideile, astăzi vrea ceva, mâine vrea cu totul altceva, uită ce a cerut, ţine la bani şi se târguieşte pentru fiecare leuţ, nu are nevoie de experţi, pentru că el le ştie deja pe toate, iar dacă apelează la un specialist, într-un caz rarisim, se uită la el cu sprânceana ridicată şi încearcă să-l controleze cât mai mult. În linii mari, vorbesc despre clişeele şi etichetele atârnate de antreprenorul român de-a lungul timpului şi, din păcate, unele dintre ele sunt chiar meritate.

Acum, uimitor sau nu, în calitatea mea de coach constat că antreprenorul român real din România actuală, frământată de criză şi cu o economie fragilizată şi instabilă, este tot mai deschis la alte soluţii, modalităţi de a face afaceri în mod sustenabil. Mulţi dintre cei care până mai ieri păreau că nu au nevoie de niciun sfat de la nimeni astăzi apelează la "business coaching", concept de care erau total străini.

Cum au ajuns aici? Cu intuiţie şi deschidere şi în ultima vreme lucrez cu antreprenori din industria de panificaţie, din industria laptelui, din confecţii, din online, distribuţie sau transport. Toţi caută alternative.

Ce vrea acum un antreprenor de la un coach? La fel ca orice manager, el îşi doreşte ajutor ca să ducă businessul la un alt nivel, să crească cifra de afaceri în vremuri tulburi, să fie sprijinit în creşterea eficienţei operaţionale, să afle cum poate să obţină rezultate mai bune cu acelaşi număr de oameni sau chiar cu mai puţini. Antreprenorii sunt foarte atenţi la angajaţi şi vor să fie siguri că au echipe de conducere mature şi responsabile, care-şi rezolvă singure obligaţiile contractuale, iar în acelaşi timp, angajaţii săi să fie motivaţi, să vină cu drag la serviciu şi să nu plece după una - două luni de activitate.

Antreprenorii au nevoie de dezvoltarea performanţei lor măsurabile, iar un coach îi ajută să-şi vadă afacerea din afară, dintr-o perspectivă mai largă, să fie conştienţi de ce le lipseşte pentru a avea succes, pentru a produce rezultate ambiţioase. Ca orice om de afaceri, şi pentru antreprenor totul devine mult mai clar în momentul care înţelege care sunt procesele şi care sunt rezultatele palpabile pe care trebuie să le obţină împreună cu echipa sa. În toate proiectele în care am fost implicată până acum am lucrat cu antreprenorul direct pentru atingerea obiectivelor agreate sau cu echipa sa managerială.

Am cunoscut mulţi antreprenori, cu stiluri diferite de conducere, dar am observat şi câteva trăsături comune: muncesc mult, sunt foarte acaparaţi de dimensiunea operaţională, şi, din păcate, deseori nu au viziune şi nu îşi fac timp să vadă afacerea în ansamblu, să adopte strategii noi de atingere a obiectivelor, să inoveze sau să caute metode prin care să se diferenţieze faţă de piaţă. Concentraţi pe ceea ce fac, mulţi uită să vadă "imaginea de ansamblu" şi atunci plătesc, întrucât creşterile nu mai vin de la sine, iar atitudinea lor înseamnă, de fapt, superficialitate la nivel strategic, care se va reflecta în performanţele financiare. Antreprenorul român de azi este mult mai dispus să înveţe, decât cred mulţi, şi aici aş putea da chiar un exemplu recent.

Success Coaching, firma pe care o conduc, a lansat în acest an un proiect prin care am dus împreună antreprenori şi manageri din multinaţionale şi i-am confruntat cu cooperarea şi colaborarea în echipă, combinaţiile fiind mai mult sau mai puţin de genul "răzvrătitul" şi "disciplinatul", "necizelatul" şi "ştie-tot". Să luăm cazul unui antreprenor în industria de servicii, care a fost pus în situaţia de a lucra cot la cot cu un manager de vânzări pentru a creşte vânzările. Ce s-a întâmplat după primele şase luni?

Antreprenorul a învăţat să îşi construiască obiective şi o strategie de vânzări, adică a învăţat să structureze procesele şi să alinieze oamenii pentru a atinge targeturile de vânzări, dar nici managerul nu a plecat cu mâna goală, ci a învăţat să fie mai profund în relaţiile cu clienţii, să se concentreze pe dezvoltarea de relaţii durabile şi productive de ambele părţi. Cine spunea că micul antreprenor şi managerul din multinaţională nu ar fi deloc compatibili şi că vin din lumi şi culturi total diferite?! Sunt complementari ca şi competenţe şi au multe de învăţat unuii de la alţii. Dacă există cineva care încă mai crede asta, îl rugăm să-şi ia eticheta şi să o ducă înapoi acasă.

Rodica Obancea este Executive & Team Coach, Associate Certified Coach (ICF) şi fondator al companiei Success Coaching

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO