Opinii

Cum au ajuns clienţii să urască băncile?

Cum au ajuns clienţii să urască băncile?

Autor: Cristian Hostiuc

13.06.2011, 19:30 19989

"Dar de ce vrei să dai înapoicreditul mai repede, să-l rambursezi anticipat?", a fost întrebareaunui preşedinte de bancă către un client. Un client bun platnic,conştiincios, fără întârzieri la plată, cu frică să nu ajungă datorvândut. În schimb, el, clientul, a avut doar câteva întrebărilegate de contractul de împrumut. Adică întrebările uzuale aleclienţilor: "De unde a apărut acest comision, pentru că înainte nuera?". "Aşa e, aveţi dreptate, înainte nu era, dar e acum. Ştiţi,banca a adoptat un nou plan de tarife şi comisioane şi aveţi5 lei pe lună sau 2 euro la contul îneuro, comision de administrare!"

Pentru că în contractul de creditîşi rezervă dreptul să facă aceste modificări. Paragraful 100 nuştiu cât. Dar e mult 5 lei pe lună, te întreba din priviri ofiţerulde credit? 60 lei pe an, 600 de lei în zece ani, 1.200 lei în 20 deani, asta dacă nu se mai modifică odată? Nici nu ştii ce să spui.Dacă nu-i plăteşti, poţi să fii sigur că la un moment dat eştitrimis în baza restanţierilor şi îţi trebuie multe luni, multedrumuri şi mulţi nervi să ieşi de acolo!

"De ce nu mi-aţi scăzutdobânda/rata? Că la alte bănci s-a scăzut, că euribor/robor/robid/sau ce alt indicator de referinţă a scăzut, ştiu eu de la alţiclienţi."

"Nu ştim ce să vă spunem, poate aualte condiţii, alte marje, alţi indicatori!"

Dar a luat cineva un credit tot deaici şi are o dobândă mai mică! Şi plăteşte mai puţin!

"Ştiţi, dumneavoastră aţi luatcreditul cu condiţiile de atunci, de acum 2-5 ani, iar acum ealtceva", vine răspunsul ofiţerului.

"Dar când am luat atunci creditul,nu aveam acel comision. De ce l-aţi pus acum?"

"Nu ştiu ce să vă spun. Nustabilim noi. Din centrală. Dacă vreţi, puteţi întrebaacolo."

Suntîntrebările şi discuţiile care macină atât nervii clienţilor, câtşi pe cei ai ofiţerilor de credite, care azi sunt la o bancă, mâinela alta, iar la anul în altă parte, dar care trebuie să aibă sau săgăsească răspunsuri.

Şi clienţii, ce să zică? Iaurăspunsurile aşa cum sunt, unele le înţeleg, altele nu. În finaltot suma aia trebuie să o plăteşti lunar.

Din păcate, în tot acest dialog,monolog al absurdului de multe ori, marea majoritate a clienţilor,persoane fizice, au căpătat o ură puternică faţă de bănci. Şi nucred că există cineva care să nu vrea să dea banii înapoi mairepede, să scape de credit, ca să nu mai aibă de-a face cu băncile.Nu cu creditul în sine! Sau alţii care preferă să stea cu chiriedecât să ia credit de la bancă pentru a-şi cumpăra un apartament,cu toate că ar ieşi mai ieftin. În lipsa creditelor, nicio economienu poate urca susţinut şi să-şi îmbunătăţească nivelul detrai.

Cine poate pune ceva deopartelunar, fie 50 de euro, fie 100 euro, fie 200, fie oricât, nu segândeşte decât să mai ramburseze din credit. Ca să scape. Iarbancherii s-au trezit că nu e bine. Că rambursează anticipatclienţii bun platnici şi că astfel nu mai au de unde lua dobândă dela ei. Adică nu mai au venituri. Plus că nu mai au nici unde săplaseze din nou banii primiţi anticipat. Clienţi buni nu mai sunt,au deja credite, la titluri de stat dobânda este numai 4% - 5,25%la euro, iar ei luau înainte 8%- 12% la euro de la clienţi, lacreditele pentru companii dobânzile cerute sunt mult, mult, maimici. Iar patronii şi directorii negociază la sânge. Şi dacă seenervează, bagă societatea în insolvenţă. Deci adio şi dobânzi, şio bună parte din credit. Alte provizoane, alte întrebări, alţi baniceruţi de la acţionari, adio bonus.

Iar orice rambursare anticipatăînseamnă un minus de bani în consum, în economie. În loc să cumpereun nou televizor, ceva haine, pantofi, adidaşi, poate un nou corpde mobilă, poate încă o sticlă de vin, banii se duc în seifulbăncii, iar de acolo nu au unde să iasă din nou la fel deprofitabil. Iar statul nu ia din acest circuit nici TVA, niciaccize, nici impozit pe profit, nimic. Cum nu sunt venituri, toatălumea trebuie să taie din cheltuieli. Iar creşterea economică selasă aşteptată, salariile nu cresc, lumea e nervoasă că "treaba" numerge.

Iar bancherii îşi întreabăclienţii: "De ce vreţi să rambursaţi anticipat? Haideţi că avem opromoţie mai bună acum, rata e mai mică, poate vă maigândiţi!"

Au venit şi vremurileastea!

Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZiaruluiFinanciar

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO