Opinii

Cum de ajung miniştri oameni cu schelete în sertar? Cine plăteşte pentru vulnerabilizarea publică a României?

Cum de ajung miniştri oameni cu schelete în sertar?...

Autor: Iulian Anghel

16.03.2015, 21:50 1833

Dacă eşti bancher, pui osul la treabă, ai ambiţia să ajungi în vârful sistemului în momentul tău de strălucire, dacă ai toate atuurile în mână, dacă astrele sunt de partea ta, mai ai de trecut un singur hop. În momentul în care îţi depui dosarul la BNR, eşti verificat din cel puţin trei surse. Eşti evaluat profesional, ţi se cercetează trecutul inclusiv din surse SRI şi SIE, eşti verificat din punctul de vedere al vulnerabilităţilor trecutului şi prezentului.

Ce se întâmplă cu un organism care nu mai este capabil să se apere?

Demisia ministrului finanţelor Darius Vâlcov, punerea lui sub acuzare pentru fapte pe care le-a comis înainte de  fi numit în această funcţie ridică o problemă care pune în discuţie întreg sistemul. Nu doar că laşi pe mâna unui om cu trecut îndoielnic 214 miliarde de lei (47 de miliarde de euro) bugetul ţării, dar pui într-o poziţie imposibilă întreg montajul de argumente care înveleşte mecanismul de funcţionare a unui stat.

Vâlcov se pregătea să renunţe, de pildă, la acordul cu FMI. Vâlcov vorbea cu FMI, negocia cu FMI. Credibilitatea guvernului de stânga de la Atena este în aceste zile cioburi pentru un lucru mult mai puţin grav. Ministrul finanţelor  Yanis Varoufakis a acceptat să apară într-un pictorial, într-o revistă franţuzească, în casa sa opulentă cu vedere spre Acropole şi tuturor criticilor Greciei le-a venit apa la moară: cum iei tu apărarea săracilor, le susţii cauza, în casa ta de milioane de euro, înconjurat de mobile ta de zeci de mii de euro? Aici poate fi un caz de inadecvare, nimeni nu l-a acuzat pe ministrul grec că ar fi furat vreun ban. Dar cum negociezi tu cu FMI finanţele ţării când tu ai făcut în trecutul tău trafic de influenţă, faptă de care este acuzat Vâlcov?

Un caz de-a dreptul şocant este cel al şefului ANI Horia Georgescu, reţinut ieri. ANI era una dintre instituţiile „filtru“ menite să garanteze pe cât poate că poziţiile publice sunt ocupate de oameni oneşti. Georgescu este însă acuzat de fapte pe care le-a comis în vreme ce îndeplinea funcţia de şef al ANI. În timp ce Vâlcov este acuzat pentru fapte pe care le-a comis în calitate de primar, înainte de a fi ministru. Altfel spus, dacă de Georgescu nu ştiai că va săvârşi o ilegalitate, în privinţa lui Vâlcov ştiai deja, fusesei avertizat că s-ar putea să aibă probleme. Nu este singura situaţie de acest fel. Relu Fenechiu a ajuns ministru al transporturilor, dar este condamnat apoi pentru fapte pe care le-a comis cu mult înainte. Iar despre asta se ştia. Iar omul ăsta a purtat discuţii cu Comisia Europeană în numele României. Unde este credibilitatea României?

Nu urmăresc cumva aceşti oameni să ocupe funcţii pentru că ele oferă, de fapt, protecţie? Nu sunt împărţite oare aceste funcţii pentru că ele oferă protecţie şi imunitate? Din 1990 încoace România a avut 18 miniştri ai transporturilor. Mai mult de 400 - 500 de miniştri de la Revoluţie încoace nu trebuie să fi fost. Cât de greu este pentru un serviciu de informaţii, de pildă, să verifice trecutul a 500 de oameni? Zilnic SRI face rapoarte pentru preşedinte, pentru prim-ministru. Dacă nimeni nu poate şti ce va face mâine un ministru, ce a făcut ieri, în calitatea lui de primar să spunem, se poate afla. Cum de ajung astfel de oameni în funcţie vulnerabilizând întreaga construcţie instituţională? De ce la o instituţie precum BNR se poate verifica trecutul unui om, se pot pune bariere în încercarea de a păstra credibilitatea sistemului, dar în aparatul central, la guvern, nu? Sigur că toată lumea este nevinovată până ce justiţia dă o decizie contrară. Dar pentru „onoarea nereperată“ cine plăteşte? Nu ar trebui să plătească cumva şi cei care i-au cauţionat?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO