Cum racordezi o ţară la structurile europene şi internaţionale? Ai grijă să fie bine reprezentată de cei care vin în "shuttle diplomacy", că vorbim de miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii etc, respectiv te asiguri că ai experţi excelenţi în grupurile de lucru şi între funcţionarii instituţiei cu pricina. România a stat din 1989 încoace slăbuţ comparativ cu potenţialul său din această perspectivă, cu excepţii însă, observându-se totuşi în ultimii ani un reviriment, în special la capitolul Bruxelles-Luxemburg-Strasbourg, pe axa instituţiilor europene.
Ce se poate face cu "shuttle diplomacy"? Se pot face multe, în contextul în care factorul politic - căci el vine în general în delegaţii - înţelege ideea de consiliere şi se lasă consiliat în definirea unei viziune coerente de ţară. Restul e abilitate de networking şi negociere, în combinarea apărării interesului naţional cu necesarul compromis pentru obţinerea unei majorităţi într-o adunare cu geometrie complexă a intereselor. Aici este necesar un progres mult mai mare, iar progresul nu poate veni decât din presiunea publică pentru o prestaţie calitativă mai bună la nivelul aleşilor.
Ce se poate face la nivelul grupurilor de experţi, veniţi în vizită la nivelul grupurilor de lucru? În primul rând, antrenarea lor în "de-ale instituţiei", de către românii care sunt deja la faţa locului, şi le pot oferi informaţii preţioase cu privire la cutumele instituţionale, dar şi limitele în care se poate negocia: de multe ori vezi, în funcţie de naţiune, delegaţii fie prea curajoase fie prea pasive, şi mai tot timpul extremele nu sunt apreciate în aparatele birocratice internaţionale.
Dacă în primele două cazuri se poate vorbi de delegaţii "naţionale", din ce în ce mai mult în cadrul instituţiilor internaţionale ajung români pe bază efortului personal, pe baza unor proceduri dure de selecţie. Sunt mândri pe bună dreptate de munca lor, mulţi nu ajung acolo pe baza unor referinţe naţionale, şi aşadar e important ca în cazul acestora instituţiile româneşti, prin reprezentanţele de la faţa locului, să întindă primele mâna, pentru a stimula crearea unei veritabile reţele româneşti în organizaţia internaţională cu pricina, cu un flux inteligent al informaţiei. Nimeni nu are de pierdut din această deschidere, toţi au de câştigat: dacă ne uităm la alte naţiuni, care fac tot posibilul de a-şi promova oamenii în instituţiile internaţionale (iar pentru poziţii mai înalte, mai mereu e nevoie de recomandare naţională, indiferent cât de bun ai fi ca tehnocrat), înţelegem de ce este un joc win-win. Între timp, pentru România şi români, a bon entendeur salut!
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997 şi este preşedintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
