După dezbaterea de succes de la sfârşitul anului trecut de la Bruxelles, recent am animat la Bucureşti poate cea mai profundă discuţie despre oportunităţile României de eficientizare a sistemului în contextul comunitar. Am considerat că o astfel de initiativă trebuie să fie expusă atât Preşedenţiei României, cât şi Guvernului ţării, mai ales că în 2019 România va deţine Preşedenţia UE. Putem gândi un Masterplan naţional, în care să fie implicat sectorul privat, societatea civilă, mediul academic, eurodeputaţi şi lideri de presă.
Preşedentia UE a României este o oportunitate clară de a consolida administraţia României, mai ales că – în cadrul Agendei 2020 – România s-a angajat să îşi reformeze adminsitraţia până la sfârşitul anului 2016.
În 2019 România trebuie să acopere toate dosarele politicilor europene, să aibă o strategie de “ţară mare în UE”. Desigur, trebuie să prioritizăm anumite dosare, ca strategice pentru România. Imperativ este însă să întărim componentele de reprezentare, promovare şi lobby. Trebuie să gândim un program guvernamental, un plan de acţiune, pentru a sprijini administraţia românească. E nevoie să formăm experţi, şi asta nu doar la ministerele de linie, dar şi la nivel local.
Vrem, nu vrem, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre alimente. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de Stat.
Insuficienta consultare a stakeholder-ilor din România în dezvoltările legislative europene are ca important efect negativ faptul că interesul real de fond, neidentificat sau nefundamentat în amonte, cade victimă alianţelor „tradiţionale” la faţa locului (în realitate, exclusiv conjunctural-politice) realizate de palierul decizional atunci când poziţia de apărat este insuficient motivată sau analizată. Aceste alianţe sunt realizate de regulă la Bruxelles de către oamenii din Reprezentanţa Permanentă, a căror activitate este de tip diplomatic şi tehnic deopotrivă, desfăşurându-se uneori şi cinci zile pe săptămână în grupuri de lucru cu membri din toate statele membre. Poziţionarea conjuncturală sau, altfel spus, cea prin raportare la poziţia altor state membre, le este în mod firesc mai la îndemână atunci când poziţia pe care o primesc de la Bucureşti este una insuficientă în argumentare.
Alt efect negativ poate fi faptul că în plan non-guvernamental, lobby-ul individual necoordonat cu „poziţia naţională”, riscă să piardă din eficacitate.
Avem nevoie să gândim România contemporană. E nevoie să dezvoltăm oferte reale în administraţia românescă pentru a pregăti Preşedenţia UE a Românie din a doua partea a anului 2019.
Din cele enumerate în punctele precedente, este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate.
Este necesară în primul rând crearea unor noi poziţii în adminstraţia românească, pe două nivele (local şi naţional), persoane responsabile în a fluidiza relaţia România - UE. Este nevoie de concursuri în care cei interesaţi pot aplica, indiferent de culoarea politică. Cei care trec concursul devin “Experţi pe afaceri europene”.
La nivelul fiecărei Prefecturi, trebuie angajaţi doi “Experţi pe afaceri europene” (raportează direct Prefectului). Unul dintre aceştia este “Responsabil pentru relaţia cu instituţiile locale” din zona alocată Prefecturii respective (Primării, Consilii Locale, Consiliul Judeţean, etc). Al doilea expert este “Responsabil cu stakeholderii locali” (industria locală, sindicate, societatea civilă organizată, universităţi, firme de consultanţă, etc).
La nivelul fiecărui minister de linie, trebuie găsiţi o serie de experţi, care relaţionează direct cu Cabinetul Ministrului. Unul dintre experţi trebuie să fie “Responsabil cu relaţia cu Prefecturile” (structurile locale instituţionalizate). Al doilea expert este “Responsabil cu relaţia cu stakeholderii naţionali” (structurile naţionale neinstituţionalizate). În plus, pentru o mai bună coordonare a instituţiilor româneşti, este nevoie să existe în fiecare minister un expert pe afaceri europene “Responsabil cu relaţia interministerială”. “Experţii pe afaceri europene” au ca responsabilitate identificarea şi structurarea activităţii de consultare cu stakeholderii români interesaţi de dinamica legislativă alocată ministerului respectiv (baza de date, pagina web de informare, întâlniri periodice, consultări, help desk, etc).
Este foarte important ca aceşti experţi pe afaceri europene (“locali” sau “naţionali”) să interacţioneze cu Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, ajutând în fluidizarea mecanismului şi informând în permanenţă despre poziţia stakeholderilor din România. Din acest motiv, este necesar ca toţi specialişti implicaţi în fluxul decizional asociat problematicilor europene să vorbească ”aceeaşi limbă”, să aibă acces la un corp comun de cunoştinţe şi competenţe şi, prin aceasta, să contribuie la europenizarea societăţii româneşti.
Finanţarea unui astfel de program se poate face fie prin forţe proprii (apelând la bugetul naţional), fie prin activarea unor aplicaţii în cadrul Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, sau chiar a Programul Operaţional Capital Uman. Doar voinţă politică să existe!
Dan LUCA este în prezent Directorul Institutului EurActiv din Bruxelles. Este stabilit la Bruxelles din 1997, fiind de asemenea profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. În 2003 a înfiinţat Clubul ″România-UE″ Bruxelles, iar în 2009 primul think-tank românesc din Bruxelles, GrupRomânia.
