Opinii

Dan Sultanescu: Momentul schimbarii: unde si cum?

01.08.2008, 19:34 25

Dupa ce va fi rezolvat problema sefiei DNA (fiindca este destul de clar ca aceasta se indreapta spre renominalizarea in functie a lui Daniel Morar), presedintele Romaniei se va afla in fata unei decizii dificile: sa se implice sau nu in campania electorala de la toamna? Este o decizie care presupune enorm de multe consecinte, intr-un moment in care forta electorala a lui Traian Basescu este mai mica decat a fost altadata. Sub 50% la nivelul increderii, presedintele si-a demonstrat limitele la alegerile locale, cand implicarea sa a parut ca mai mult strica decat ajuta. Si aici nu ne referim doar la mesajele pe care presedintele le-a dat in sustinerea unora sau altora dintre candidati. Ci luam in calcul intreg aparatul din jurul lui Traian Basescu, folosit cu succes la alegerile prezidentiale, dar care nu a mai dat roade la campania locala. Discursul, imaginea, temele folosite - toate au fost respinse de un electorat mult mai pragmatic. Pana de curand, presedintele Basescu reprezenta un atu important, capabil sa modifice balanta de putere in favoarea
PD-L. Pe baza acestei premise, se considera ca viitoarea axa electorala va fi una foarte simpla, impartita intre cei care sunt de partea lui Basescu si cei care i se opun.
Doar ca alegerile locale au confirmat o imagine mult mai complicata. Nu numai ca Traian Basescu nu este elementul central al axei politice, dar aceasta nu mai este nici macar duala. Si asta reprezinta o premiera pentru scena politica romaneasca. La toate alegerile generale de pana acum, optiunea politica se contura in jurul unei alternative simple: politicienii mai mult sau mai putin conservatori (reuniti, de obicei, in jurul lui Ion Iliescu, Adrian Nastase si celor din zona PSD) vs. cei care se opuneau acestora (reuniti la inceputul anilor '90 in jurul CDR si, in ultimii ani, in jurul tandemului Basescu-Stolojan). Celelalte variante erau nesemnificative si niciodata nu au fost luate in calcul. Singurul an in care polarizarea nu a mai parut la fel de clara a fost 2000, cand presedintele in functie a ales sa nu se mai implice in campanie. Atunci, din cauza acestui "abandon", nu s-a putut contura polarizarea clasica si victoria PSD a fost una aparent facila.
In prezent, exista nu doua, ci trei variante foarte certe. Dar, conform regulilor matematice, cand exista trei forte suficient de solide, niciuna dintre ele nu are capacitatea de a obtine majoritatea. Drept urmare, asistam la un fel de blocaj, cel care a permis ca in ultimii doi ani de zile sa nu se intample practic nimic pe scena politica. Fiecare dintre cei trei actori (PSD, PD-L si PNL, in ordinea rezultatelor de la locale) mizeaza doar pe propria prestatie si pe incapacitatea de dialog si de cooperare a celorlalti pentru a ramane in joc. De altfel, chiar daca doua partide aleg sa faca o alianta, exista pentru fiecare combinatie un discurs capabil sa o negativeze: PSD+PNL este deja definita de Basescu drept alianta celor "322", coalitia transpartinica a oligarhilor; PSD+PDL ar fi sansa PNL de a se raporta negativ la refacerea nefastului FSN, iar combinatia PDL-PNL permite social-democratilor de a critica legitim tot ce a mers prost in ultimii patru ani. Pentru fiecare partid in parte, e greu de atribuit o responsabilitate anume. Dimpotriva, fiecare a reusit, cu actualele sale conduceri, rezultate care pot fi considerate pozitive. In ciuda gafelor strategice, PSD, cu Geoana la conducere, este in carti pentru viitorul guvern si, in ciuda asaltului la care a fost supus, a reusit sa ramana unit. PNL-ul lui Tariceanu este si el un supravietuitor al unei perioade foarte grele si, mai mult, beneficiaza puternic de pe urma prezentei cvasi-singulare la guvernare. Iar PD-L-ul lui Basescu profita de cea mai mare crestere in termeni absoluti a unui partid politic intr-un singur ciclu electoral, depasind chiar si ascensiunea fulminanta a PRM-ului din anii 2000. Teoretic, singurul perdant major al actualei situatii este PSD, care a ratat cu nonsalanta sansa dupa sansa in a se reimpune ca principal partid de opozitie si este acum fortat sa participe la acest joc, cu riscul de a ramane si in continuare departe de guvernare.
In aceasta situatie de echilibru dinamic, cele trei partide ar fi putut fi influentate decisiv de personalitatea lui Traian Basescu. Dar alegerile locale au dat un semnal special: acela ca Traian Basescu nu mai este singurul element fundamental de pe scena politica. Partidul prezidential pe care l-a construit nu a crescut atat de mult pe cat se dorea. Iar ascensiunea PD-L nu a reusit sa sparga trinomul politic actual. Aceasta face ca orice combinatie sa fie posibila. Si, mai mult, face ca decizia privind viitorul guvern sa se ia de facto, nu doar oficial, dupa ce se vor cunoaste rezultatele alegerilor. Cand rolul institutional al presedintelui va conta foarte mult.
Asadar, chiar daca ar vrea, presedintele nu va avea o influenta decisiva asupra acestor alegeri. Electoral, el nu mai are capacitatea de a domina absolut agenda publica. Iar performantele discursului sau sunt foarte serios puse sub semnul intrebarii. Dar lui Traian Basescu ii ramane la dispozitie forta institutionala a functiei sale. Adica invers fata de inceputul mandatului sau, cand dimensiunea sa institutionala nu reusea aproape deloc sa se ridice la nivelul discursului. Aici apare insa principala problema. Un presedinte care are de partea sa doar forta institutionala si isi pierde treptat forta discursului are sanse foarte mici de a fi reales. Or, pentru Traian Basescu aceasta este singura miza care conteaza cu adevarat. Iata dilema: Traian Basescu este fortat sa schimbe ceva, daca vrea sa aiba sanse nu doar sa controleze procesul de numire a viitorului guvern, dar sa-si consolideze inclusiv sansele realegerii in functie. Se contureaza doua intrebari: cand si cum? Inainte sau dupa alegeri? Folosind acelasi stil de pana acum sau apeland la alte instrumente? Raspunsul la aceste intrebari este esential pentru aspectul toamnei politice care va urma.

Dan Sultanescu este coordonator al proiectului infopolitic.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO