Triumful lui Cristian Mungiu de la Cannes este un succes personal fantastic, ce trebuie apreciat si laudat. Dincolo de invidia unor colegi de breasla, dincolo de mediatizarea exceptionala la care s-a expus si dincolo de faptul ca, macar pentru o zi, politica a fost inlocuita in paginile ziarelor de cultura, momentul trebuie retinut. In acelasi timp insa, el ne aduce aminte de modul in care romanii se raporteaza la succes si la performanta (indiferent daca aceasta este economica, politica sau culturala). Or, din aceasta perspectiva, ne amintim cat de "exceptional" este un asemenea succes in raport cu restul, cu media, cu normalitatea. Romania s-a obisnuit, nu doar in ultimii ani, sa isi concentreze resursele de motivatie si apreciere in special catre varfuri, catre personajele care ies din peisaj. Catre exceptiile care confirma regula.
Care este insa regula? Din pacate, regula in Romania a ramas aceea ca sistemul este unul care distruge performanta, care o penalizeaza si care doreste sa promoveze mediocritatea la nivelul maselor si la nivelul de mijloc. Sistemul ii recompenseaza doar pe cei de la varful sau, fie si doar pentru ca nu ii poate ignora (din cauza performantelor lor). In consecinta, avem rezultate importante, dar nu avem un sistem suficient de capabil sa difuzeze acele rezultate in forma unei obisnuinte pentru mase. Si putem sa deschidem aici o lunga lista de exemple. Avem un regizor care a castigat marele premiu la Cannes, dar el lucreaza intr-o tara fara o industrie cinematografica reala. Avem olimpici in educatie, dar sistemul de educatie este slabit si produce generatii de tineri tot mai slab pregatiti. Avem campioni la diverse sporturi (gimnastica, handbal, chiar si fotbal), dar nu avem sali de sport si stadioane. Din pacate, enumerarea ajunge usor si la politica. Avem proiecte megalomanice in Bucuresti, dar probleme de baza, precum canalizarea sau drumurile, sunt in continuare nerezolvate. Avem vedete politice, care fac senzatie cand apar la televizor, dar nu avem corespondentul lor la nivel local, in administratie, unde se perpetueaza ineficienta si birocratia.
Etalonul romanesc, cel cu care ne mandrim cel mai tare si pe care il promovam cel mai mult, este succesul individual. Avem un Brancusi, un Enescu, un Hagi, o Ana Aslan, dar nu avem o traditie a arhitecturii urbane, o cultura a sportului de masa sau, respectiv, domenii de cercetare de maxima valoare economica.
Succesul unui varf nu este, in Romania, si succesul celorlalti. Nu este rezultatul unei scoli de gandire, al unui mod de a actiona sau al unei traditii in care s-a investit mult timp. Succesul este individual, iar meritele sunt, din nou, individuale. Un sistem este eficient atunci cand stie sa valorifice succesul punctual al unor varfuri. Si, prin mecanismele sale, sa il transmita catre restul societatii. Atunci cand se realizeaza o inventie, nu este spectaculoasa doar descoperirea in sine, ci mai ales modul in care este transformata intr-un element de care sa beneficieze, treptat, toata societatea. Internetul a devenit mai puternic atunci cand a iesit din uzul strict al armatei americane si a ajuns un bun comun. Succesele de pe pistele de Formula 1 sunt remarcabile mai ales cand inventiile care ii alimenteaza stralucirea se difuzeaza in productia de masa.
In Romania, aceasta stare de fapt, a fost accentuata si de politic. Ani de zile, politica nu a insemnat reforma cu adevarat a statului si a institutiilor sale. Chiar si cei care clameaza acest deziderat (presedintele Basescu, de pilda) o fac doar pentru ca stiu ca da bine, nu pentru ca ar crede cu adevarat in asta. Fiindca, daca ar crede, nu ar submina in mod repetat tocmai institutiile pe care le invoca. Ceea ce s-a valorizat, timp de ani buni, a fost succesul punctual si individual. Acesta este mai usor de definit, fiindca este vorba de prestatia unei persoane, nu a unei idei, a unui proiect sau a unei politici. Pentru evaluarea unei persoane, e mai simplu (si mai ieftin) de folosit imaginea decat instrumentele profesioniste de evaluare a politicilor publice, de exemplu. In consecinta, s-a ajuns pana in situatia in care vocea unei persoane, daca este bine mediatizata, sa poata fi considerata a reprezenta mai mult decat un program, o idee sau un proiect. Investitia in imagine este tocmai consacrarea acestui tip de a gandi succesul in Romania. Fiindca aceasta investitie este una strict personala si nu poate niciodata fi difuzata spre restul societatii.
Teoretic, exista metode prin care succesul politic poate fi orientat spre societate, astfel incat aceasta sa il valorizeze si sa il considere un succes personal. Metoda se cheama democratie reprezentativa si este folosita pe scara larga in lumea civilizata. Este un mecanism care asigura difuzarea catre popor a instrumentelor de decizie politica, astfel incat acesta sa poata participa la gestionarea treburilor cetatii. Indiferent daca il cunoaste sau nu personal pe lider sau daca are sau nu legatura cu acesta. Intr-o societate democratica autentica, victoria cea mai puternica nu este cea in care un lider il invinge pe altul, ci aceea in care, in urma ajungerii la putere, un lider poate determina schimbari efective nu in imaginarul sau mentalul colectiv, ci chiar in stilul de viata al colectivitatii.
Ce se intampla atunci cand varfurile nu isi gasesc corespondenta in jos, spre societate? Ce optiuni are un performer, precum Cristian Mungiu, intr-o societate ca Romania? Din pacate, cata vreme sistemul nu este obisnuit sa ii preia victoria si sa o transpuna la nivelul functionarii sale cotidiene, solutia e una singura: activitatea anti-sistem. Care inseamna fie lupta impotriva sistemului, fie chiar abandonarea acestuia si plecarea. Adica, la fel cum au facut, de-a lungul timpului, majoritatea performerilor romani.
Dan Sultanescu este directorul executiv al Institutului PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
