Nu, nu va impacientati, nu anticipez un rezultat al alegerilor din Romania, ci va vorbesc strict despre alegerile locale din Anglia si Tara Galilor. Victoria conservatorilor din Marea Britanie s-ar putea sa anunte inceputul unei noi ere politice. Fiindca, odata cu acest rezultat, constatam incheierea totala a capitolului Tony Blair. Ziarele din insula au descris in tonuri foarte colorate aceste alegeri si rezultatul lor. Daca ne uitam sumar si incercam sa ne dam seama ce s-a intamplat, vedem un tablou oarecum similar cu cel romanesc, pe cateva coordonate: alegerile locale sunt un important barometru pentru politica nationala; alegerile din Capitala sunt foarte vizibile si reprezinta un element fundamental al intregii campanii; disputa pare una foarte personalizata si axata pe elemente de marketing politic. Dar comparatiile se opresc aici si ele permit o discutie doar la nivel superficial. De ce? Fiindca distanta dintre ce se intampla in Romania si ce se intampla in Anglia este inca una greu de masurat. Intrand in mai multe detalii, incercand sa te informezi mai des si mai amplu cu privire la modul in care se desfasoara campania electorala in Regat, dar si despre cum se deruleaza viata politica in sine, poti avea mari surprize.
De exemplu, disputa dintre Ken Livingstone si Boris Johnson pentru Primaria Londrei a parut una foarte personalizata si foarte dominata de caracterul si caracteristicile personale ale celor doi protagonisti. Am vazut chiar, in ziua votului, ceva ce nu cred ca voi vedea curand in Romania fara sa mi se para artificial si pus cu mana: cei doi candidati stateau de vorba cu presa la usa casei lor, fiecare parand ca este extras cateva minute dintr-o viata extrem de normala. Boris Johnson, cu claia lui albinoasa de par valvoi, tocmai venea acasa dupa ce alergase putin prin parc (singur, fara SPP-isti), iar Livingstone iesea in oras cu autobuzul. Si nu, nu o faceau doar pentru ca era campanie. Primarul Londrei merge prin orasul sau cu mijloacele de transport in comun, nu cu masini cu girofar care blocheaza si mai mult traficul si insulta inteligenta oamenilor care nu au norocul de a avea spate politic. Da, s-ar putea spune ca este vorba de gesturi de imagine sugerate de consilieri de marketing politic inspirati. Dar aceste gesturi se potrivesc pe un profil de personalitate care deja exista. Nu poti forta pe cineva sa devina popular si sa se poarte carismatic, daca nu exista o baza deja conturata. Spre exemplu, premierul in functie, Gordon Brown, acum aflat intr-o situatie politica foarte complicata din cauza rezultatelor care divizeaza Partidul Laburist, nu a fost si nu va fi niciodata la fel de carismatic precum predecesorul sau, Tony Blair. Imaginea sa este bazata pe competenta economica, pe profilul de tehnocrat, de om muncitor si foarte inteligent. Ghinionul lui este ca a preluat un partid care fusese deja erodat major de un Tony Blair care a amanat prea mult momentul retragerii si ca a preluat un guvern afectat tot mai mult de diverse crize economice. Astfel, din cauza contextului, s-a vazut fara cele doua atribute fundamentale care i-au asigurat ascensiunea: sprijinul unui partid puternic si competenta economica. Probabil ca intr-un climat economic mai linistit si avand in spate un partid unit si dinamic, Gordon Brown ar fi putut sa impresioneze si sa isi scoata in evidenta calitatile. Asa, alegand sa preia aceasta mostenire si fiind fortat sa faca politica intr-un mediu instabil, isi asuma un rol ingrat, care nu ii va aduce prea multe beneficii. Merita de mentionat, in aceasta enumerare, ca rolul marketingului politic este unul minimal. De altfel, marketingul politic adevarat doar rafineaza, nu inventeaza brutal. Iar daca inventeaza brutal, este nevoie de timp pentru a da rezultate.
Dezbaterea foarte personalizata din campania pentru Primaria Londrei a plecat de la optiuni care nu se refereau la tipul de personalitate al celor aflati in cursa. Ci de la optiuni foarte personale cu privire la dezbaterea pe fond: despre traficul din Londra, despre sistemul de impozitare, despre autobuzele cu burduf, despre nivelul de poluare si multe, multe altele. Or, in legatura cu acestea optiunile au fost radicale, fie pro, fie contra. Spre deosebire, in dezbaterile din Romania, optiunile concrete sunt aproape intotdeauna aceleasi: in Bucuresti, avem nevoie de parcari si avem nevoie de extinderea metroului; avem nevoie de puteri mai mari pentru primar si avem nevoie de sistem integrat de semaforizare. Nu avem optiuni reale decat in legatura cu felul de a fi al omului care va fi primar. Prin urmare, ne concentram sa dezbatem la nesfarsit daca Blaga, Diaconescu, Oprescu sau Orban sunt puternici, sunt simpatici, sunt muncitori, au partid in spate, au experienta sau au curat acasa. Fara proiecte, fara alternative de politici publice, alegerile sunt doar un concurs de frumusete si de simpatie. Din care va castiga cel care va zambi mai frumos si mai mult. Nu doar in Bucuresti este asa, ci in tot restul tarii. Ba, mai rau, in localitatile mai mici, candidatii nici macar nu au programe scrise de forma, fiindca ele chiar nu intereseaza pe nimeni.
Suntem in continuare, dupa 18 ani, tot in primii ani de scoala ai politicii democratice. Si acesta este un pacat si al societatii civile si al cetatenilor, nu doar al politicienilor (fiindca acestia din urma lucreaza, aproape mereu, la limita minimei rezistente). Cata vreme ne va interesa la fel de putin ce ne ofera (in materie de solutii, nu de pomeni) un candidat atunci cand il alegem, vom primi in continuare baroni, candidati penali, oameni fara scoala, fara idei si fara programe. Succes in alegeri.
Dan Sultanescu este coordonator al proiectului www.infopolitic.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
