Am mai subliniat nevoia de contextualizare a programului de post-aderare ca si cea de intelegere a unor compromisuri (trade-off-uri) inevitabile intre obiective-cheie de politica economica. Contextualizarea trebuie sa tina seama de curenti de profunzime din Uniunea Europeana si, nu mai putin, de ce se intampla in economia globala sub presiunea noilor tehnologii informationale si comunicationale, a ascensiunii formidabile a Chinei (mai ales), Indiei etc. Intelegerea trade-off-urilor este esentiala pentru ca programul postaderare (alte programe) sa nu se rezume la insiruiri de obiective, fie ele inalt mobilizatoare. Un exemplu relevant de trade-off este cel indus de liberalizarea contului de capital (vezi si ZF, 15 ian., a.c).
Programul de convergenta prevede ca tinta strategica adoptarea euro (intrarea in Uniunea Monetara/UM) in perioada 2012-2014. Mihai Tanasescu noteaza ca toate partidele politice trebuie sa sustina acest obiectiv. Sunt opinii - de pilda, Valentin Lazea - care privesc aceasta tinta ca o modalitate de a ordona politica economica in viitor. Si eu cred ca formularea acestui obiectiv cu claritate poate ajuta politica economica sa fie consistenta. Dar nu trebuie sa subestimam dificultatile de a face dintr-un obiectiv infasurat in numeroase tehnicalitati suportul unei platforme in mod inerent ample si care trebuie sa fie comestibila pentru cetateni. De aceea subliniez nevoia de claritate, de "traducere" a conditiilor Tratatului de la Maastricht prin raportare la economia noastra.
Dar nici claritatea nu este indeajuns cand contextualizam convergenta. Exista o experienta a functionarii UM ce trebuie sa alerteze. Sa fiu explicit. Este vorba in primul rand de premise ce pot garanta intrarea optimala in Euroland. Ma refer nu atat la repere de convergenta nominala (inflatie, diferential dobanzi, datorie publica, volatilitate curs de schimb), cat mai ales la cele care permit durabilitatea performantei inauntrul UM. Adica: flexibilitate corespunzatoare pe piata produselor (serviciilor) si a factorilor de productie (inclusiv munca), reforma prealabila a sistemului asistential si de pensii care sa despovareze bugetul public in viitor, o fiscalitate care sa tina seama de mobilitatea factorilor de productie in conditiile pietelor unice (de migratie a fortei de munca) etc. Aceste preconditii nu sunt usor de indeplinit; ele insele reclama o evolutie a economiei romanesti, care, pentru a avea sorti de izbanda, nu trebuie sa fie intamplatoare. Nu trebuie uitat ca dupa intrarea in UM singurul instrument macroeconomic ramas este bugetul public. Iar a-l impovara peste masura poate avea un efect de bumerang (economia poate lancezi in recesiune daca se doreste reducerea deficitelor - ar fi un "echilibru rau", cum arata experienta portugheza).
Mentionam nevoia de intelegere a unor compromisuri inevitabile in politica economica. Asemenea trade-off-uri sunt palid discutate la noi. Schitele de program de postaderare pe care le-am citit (a Guvernului, ale unor partide politice) nu amintesc de ele. Iar neabordarea lor adecvata ar intra in coliziune cu obiectivul de intrare in UM peste 5-7 ani. Am facut aluzie la inceput la conflicte launtrice intre tinte induse de liberalizarea contului de capital. Un alt exemplu merita subliniat. Romania are o "economie emergenta", ce are nevoie de investitii masive pentru a-si pune la punct infrastructura, pentru modernizare generala. Aceste investitii (cu bani publici, fonduri UE, - bani privati) inseamna o crestere masiva a cheltuielilor publice si private in anii ce vin, care daca nu este insotita de o marire pe masura ofertei autohtone competitive, poate crea puseuri inflationiste si cresterea deficitelor externe. Conditiile de la Maastricht par a avea o aplicabilitate mai mica pentru situatia unor economii care vin din urma, pentru care nu numai efectul Balassa-Samuelson are relief. Aici este de mentionat si presiunea pe salarii provocata de migratia puternica, care poate si ea ingreuna ajungerea la o inflatie de cca. 2% (vezi ZF, 8 ian.). Cu timp in urma am vorbit de posibilul conflict intre un buget mai mare (cheltuieli publice ce pot ajunge la 36-37% din PIB in 3-4 ani) si dezinflatia ceruta de aderarea la UM. Se poate gasi o conciliere in timp intre cele doua exigente, dar nu va fi usor. Cu cat o economie este mai complexa (mai mare) cu atat compromisurile sunt mai dificil de rezolvat. Nu intamplator Cehia, Ungaria (dincolo de erorile evidente comise in ultimul deceniu), Polonia si-au prelungit orizonturile de aderare la UM.
Exista o alta categorie de ratiuni care merita sa ne tina treji cand vorbim despre adoptarea euro. Sunt tari in UM care au conduita de "calator fara bilet" (free riders), care mizeaza pe finantarea usoara a deficitelor (vezi marjele la obligatiunile emise de stat sau firme) fara a reusi (uneori poate ca nu pot - nu-mi este clar unde se incadreaza Italia) sa puna in ordine bugetul public. O tema tabu la Bruxelles si Frankfurt este viabilitatea UM, din motive de inteles; euro este si un construct politic, nu numai economic! Oficialii bancilor centrale nu spun public, chiar daca gandesc, ca: daca numarul calatorilor fara bilet creste, UM se poate eroda serios. Se poate ajunge intr-o situatie cand beneficiile apartenentei la zona euro sa fie mai mici decat costurile.
Dezbaterea de la noi trebuie sa aiba in vedere o gama variata de circumstante si sa contextualizeze obiectivul de aderare la UM care, trebuie spus, este impus de Tratatul de Aderare. Contextualizarea trebuie insotita de intelegerea analitica si operationalizarea (in politica economica imaginata pe mai multi ani) unor compromisuri inevitabile intre tinte-cheie. Politica publica trebuie sa gaseasca o cale care sa nu sacrifice repere ale convergentei reale de dragul grabirii unei convergente nominale ce ea insasi s-ar putea dovedi efemera.
Sunt de acord cu colegi de-ai mei care sustin ca tinta euro poate fi un calauzitor printre meandrele unei politici interne ce ar putea deveni prea dezordonata, fie Romania in UE. Dar acest calauzitor poate fi el insusi inselator daca nu reglam intensitatea luminii cum trebuie.
As mai spune ceva: adoptarea euro (admitand ca este bine explicata si motivata) nu trebuie sa fie vazuta ca o tinta ultima in sine, ci ca un mijloc de a realiza obiectivul fundamental al perioadei post-aderare: reducerea decalajelor economice fata de tarile bogate din Uniune. Intrarea in UM nu trebuie fetisizata!
Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
