Nu-mi pot defini, exact, starea pe care am avut-o în momentul în care am auzit, în trecere, probabil în maşină, pe un post de radio, ştirea că un student din anul cinci la Arhitectură a fost exmatriculat, pentru că, potrivit motivării conducerii universităţii, “a avut mai multe abateri pentru care a fost sancţionat cu mustrare scrisă, nu a solicitat conducerii universităţii analiza şi rezolvarea solicitărilor prezentate în reclamaţie, a dezinformat, instigat şi înşelat colegii studenţi şi a adus prejudicii grave de imagine” - cum ar fi, de exemplu, îndrăzneala de a „caricaturiza”, într-un afiş de curs, „Anuala de Arhitectură”, care, în viziunea sa, îi părea o toaletă.
Cert este că nu mi-a fost foarte clar ce se-ntâmplase, dar bănuiam că, evident, ceva extrem de grav, din moment ce consecinţa fusese - radicală şi fără drept de apel - exmatricularea.
Abia ulterior, când am aflat “amănunte”, am simţit un gol în stomac, iar măsura, în sine, mi s-a părut a fi, mai degrabă, una “vintage”, scoasă din debaraua comunismul “cinzecist”.
Ei bine - pentru că tot vorbim de câteva săptămâni despre libertatea de exprimare -, n-aş fi crezut că după 25 de ani de când securitatea a împrăştiat creierii câtorva tineri pe zidul Universităţii de Arhitectură, pentru tupeul de a fi scandat “vom muri şi vom fi liberi”, se va mai trezi careva, fie el şi decan al Facultăţii de Arhitectură, să distrugă viaţă unui om, cu atâta uşurinţă. De ce? Pentru că ar fi săvârşit o crimă? Un furt? Vreo tâlhărie? Un plagiat ordinar? Nu! A fost exmatriculat pentru că a spus unor lucruri pe nume, într-un fel sau altul.
Pe scurt, tânărul, pe numele său, Dragoş Alecsandru, a redactat şi postat pe net – site-ul universităţii, facebook, twitter, sau mai ştiu eu ce alte reţele de socializare - o plângere către Ministerul Educaţiei, care a stat acolo, bine mersi, câteva luni fără să cutremure mintea vreunui cadru de “nădejde” din conducerea Arhitecturii sau a Asociaţiei Studenţilor din universitate.
În timpul ăsta, petiţia a fost semnată, spun studenţii, de vreo 700 dintre colegii săi - 18 dintre aceştia, prin “inducere în eroare”, potrivit conducerii instituţiei -, ceea ce denotă, totuşi, o nemulţumire colectivă, veche şi substanţială.
Iată ce spunea scrisoarea, între altele: „Cursurile sunt ţinute în săli subdimensionate. O serie are aproximativ 150 de studenţi, iar ambele au aproximativ 300, în timp ce, în facultate, sălile cu cele mai multe locuri sunt Amfiteatrul (214 locuri) şi “Sala Frescelor” (211 locuri), unde de obiei se fac cursuri cu ambele serii”.
Şi urmează: „Există situaţii la anumite materii, precum Materiale de construcţie, unde se prezintă materiale ce nu se mai fabrică, fiind un curs din anii ’80. Un alt exemplu este cursul de Finisaje, în cadrul căruia înşişi asistenţii de seminar ne indică documentaţia pe Internet”.
Şi mai mult: “Se pot remarca şi anacronisme la unele materii, rămase chiar din anii ’80, în care informaţiile furnizate şi problematicile puse sunt depăşite, acest lucru fiind evident din vechimea cursurilor tipărite (majoritatea sunt mai vechi de 20 de ani, conţinând chiar şi fraze amuzante ca: partidul nostru are grijă de păduri)”.
Ei bine, odată ajunsă prin birourile Ministerului Educaţiei, reclamaţia, în loc să atragă atenţia vreunui birocrat, s-a întors în capul tânărului expeditor, ca un bumerang pe care scrie, pirogravat, “exmatriculare”.
Decanul Marian Moiceanu a justificat, iniţial, măsura – după care a tăcut mormânt, fără a mai binevoi să dezvolte vreo explicaţie -, susţinând că Dragoş Alecsandru este un tip violent cu colegii şi "un student care din punct de vedere al adaptabilităţii, al acceptării unor lucruri care sunt evidente, eu cred că are niste probleme, este un student a căror rezultate sunt submediocre".
