Opinie Cristian Hostiuc - director editorial ZF

De ce eşuează antreprenorii români? De la confundarea banilor companiei cu propriul card până la căutarea unor directori care să fie clona lor

6 oct 2017 Autor: Cristian Hostiuc

În România sunt peste 600.000 de companii înregistrate, din care 6.000 fac, deţin, controlează 61% din businessul total de 285 mld. euro. Din 6.000 de companii, mai mult de jumătate sunt multinaţionale. Businessurile antreprenoriale româneşti pot fi numărate pe degete, iar antreprenorii români care mai sunt în picioare, fără să fie urmăriţi de bănci, furnizori, Fisc, de scheletele din sertare, sunt şi mai puţini.

Ca o concluzie, businessul românesc este plin de antreprenori români, cu o putere a capitalului slabă, care implică şi o putere financiară redusă, care contează prea puţin sau deloc.

Andrei Cionca, de la CITR Group, cea mai mare firmă de insolvenţă din România, spune că businessul românesc stă în două picioare (n.r. - dacă nu chiar direct în şuruburi, fără picioare) depinzând de cele 6.000 de companii care trag toată economia.

Dacă am avea ghinionul ca o parte dintre ele să închidă sau să sufere din punctul de vedere al businessului, creşterea economică din România, cea mai mare din Europa de un an, s-ar transforma într-o scădere dezastruoasă.

De ce avem atât de puţini antreprenori români puternici? De ce atât de puţini antreprenori români care au ajuns în dificultate reuşesc să revină la suprafaţă? Ce ar trebui făcut şi de către cine ca businessul romînesc să nu fie atât de polarizat şi economia să nu depindă de un grup atât de mic de companii?

1. O explicaţie dată de administratorii judiciari care au văzut tone de bilanţuri este că antreprenorii români confundă compania lor cu propria lor puşculiţă. Adică iau bani din companie pentru a-i folosi personal sau pentru a întreţine familia. Din punct de vedere juridic, compania este o entitate clară, acţionarul este altceva, iar cel care conduce compania alt personaj distinct.
Mulţi antreprenori români nu înţeleg aceste deosebiri din punct de vedere juridic, iar acest lucru s-a văzut în cei 27 de ani de capitalism.

2. O altă explicaţie este legată de faptul că investiţiile pe termen lung, care nu ştii dacă îşi vor scoate banii, sunt finanţate din banii obţinuţi pe termen scurt. În acest fel se pune în pericol şi activitatea de bază din care face bani antreprenorul. Economia românească este plină de astfel de cazuri care au eşuat cu toate că au avut un business de bază ok. De cele mai multe ori investiţiile pe termen lung sunt finanţate din credite bancare care au luat în gaj activele bune în activitate. Pericolul din economia românească este că toţi care sunt sau vor să devină antreprenori cer băncilor să le finanţeze ideile pe termen lung, când rolul băncii este să finanţeze capitalul de lucru după ce investiţia a fost pusă pe picioare din banii acţionarilor.

3. O altă explicaţie este legată de faptul că antreprenorii români se îndrăgostesc de businessul lor mult prea mult şi nu au puterea să-l lase din mână atunci când trebuie, când mai pot să obţină bani pe el sau când îl mai pot restructura. Piaţa românească este plină de exemple de antreprenori români care au avut pe masă oferte de a vinde companiile şi care au ratat tranzacţia pentru câteva milioane de euro când pe masă aveau câteva zeci de milioane de euro.

Exact ca la bursă, un investitor adevărat sau un antreprenor adevărat este cel care are o vânzare la activ - ştie când să vândă -, nu cel care cumpără. Oricine poate cumpăra, dar cei care ştiu cum să vândă pot fi număraţi pe degete.

Fiind atât de îndrăgostiţi de afacerea pe care au creat-o, antreprenorii români nu reuşesc să se desprindă de ea, nu reuşesc să o mărite, fiind mai importantă întrebarea existenţială: dacă vând compania, eu ce mai fac, adică unde să mă mai duc la serviciu sau ce fac cu banii?

4. O altă explicaţie este legată de faptul că antreprenorul în sine este cel care creează şi dezvoltă un business pornind de la o idee. El se scoală în fiecare zi cu ideea de creştere, de expansiune, de vânzări mai mari, de angajări de oameni, de obţinut contracte. Antreprenorul ştie mai puţin despre restructurare, aceasta fiind o noţiune care se bate cap în cap cu crearea şi dezvoltarea unui business.

Nu poţi să ai o idee şi să o restructurezi a doua zi.

Când creşti, toată lumea se uită la vânzări şi nimeni nu se uită la costuri. La bancă te duci cu un plan de dezvoltare, nu cu un plan de restructurare. Banca îţi dă credit pentru creştere, pentru că nu are cum să-ţi dea bani pentru scădere. În aceste condiţii, foarte puţini antreprenori români s-au confruntat cu restructurarea propriilor companii în perioadele de creştere. Nimeni nu a spus ”pauză“ dezvoltării un an pentru a vedea ce este în companie în spatele cifrelor de creştere.

Este extrem de greu să te duci în faţa companiei aflate în plin avânt pentru a ”vinde“ un plan de restructurare, care implică tăieri de costuri, de poziţii, de oameni, de furnizori, de salarii.
În 101% din cazuri, în afacerile antreprenoriale, restructurarea vine atunci când este târziu şi mult prea târziu pentru a mai salva ceva. Buletinele de insolvenţă din România sunt pline de morţi care nu au mai putut fi înviaţi.

5. O altă explicaţie este legată de faptul că antreprenorul român nu apelează la consultanţi care să-i facă un RMN, considerând că atât timp cât au creat businessul nimeni nu poate şi mai mult decât ei. Aşa este, dar consultanţii pot fi câteodată distructivi, să vină cu o privire proaspătă înspre businessul antreprenorului în contextul unei evoluţii a pieţei.

Fiind băgat zi de zi în propriu business, antreprenorul pierde contactul cu realitatea, care se schimbă fără să anunţe în prealabil. Întreaga lume de business este plină de exemple de companii care au apărut de nicăieri şi care au fost înaintea trendurilor. Este adevărat că de foarte multe ori consultanţii vor să vândă idei de creştere şi mai puţin de restructurare, pentru că antreprenorul nu ar putea să accepte această idee şi în consecinţă nu ar cumpăra-o.

6. O altă explicaţie este legată de faptul că la un moment dat antreprenorul nu predă conducerea executivă a companiei unor directori, considerând că aceştia nu ar putea să facă mai mult decât fac ei. Probabil că da, dar nu acesta este rolul directorilor şi al celor care preiau managementul de zi cu zi. Este extrem de greu să găseşti directori buni, mai ales când antreprenorul caută o clonă a lor.

Nu ştiu dacă, ştiind acum aceste lucruri, un antreprenor român ar face altfel decât crede el că este bine. Tocmai aici este diferenţa dintre un antreprenor şi un director.

Indiferent cum sunt antreprenorii români, România are nevoie de ei ca de aer pentru a echilibra puterea în business şi a face ca economia să reziste mai bine atunci când vin crizele.

România are nevoie de investiţii străine pentru ca în jurul lor să se dezvolte afaceri româneşti şi a da de lucru pe orizontală. Dar marea nevoie ca guvernul, indiferent de numele lui, să facă viaţa antreprenorilor români cât mai uşoară pentru a putea creşte, nu să îi biciuiască prin birocraţie administrativă, taxe ascunse sau să fie puşi la zid de Fisc.

Această opinie a fost publicată prima dată în revista Business Magazin

 
Cuvinte cheie:
antreprenori
, romani
, refuz
, business
, companie
, companii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide