Opinii

De cine râd zeii

De cine râd zeii

Autor: Adrian Vasilescu

27.02.2013, 00:05 1931

De îndată ce am intrat în 2013, an cu multe probleme economice de rezolvat, criticii Băncii Naţionale a României s-au dovedit a fi extrem de activi. Şi nu e o simplă întâmplare. Deşi la Davos, în acest an, bancherii nu au mai fost primiţi cu aceeaşi ostilitate de care au avut parte în ceilalţi ani de criză, pe planetă băncile continuă să fie puse la zid.

Zilele trecute, un domn care s-a specializat în analize de risc într-o bancă de afaceri din România şi care deţine o rubrică într-un ziar românesc a fost fascinat de ideile unui coleg de linie, analist într-o mare bancă dintr-o mare ţară din vestul Europei. Idei ce au găsit canale care să le confere circulaţie globală. "Cel mai periculos lucru în ceea ce priveşte actuala conjunctură, scrie bancherul european, este convingerea absolută a bancherilor centrali că pot controla evenimentele." Şi adaugă: "Ei (bancherii centrali - n.a.) sunt ultimii apărători ai iluziilor şi ignoră consecinţele negative pe termen mediu şi lung ale acţiunilor prezente". De aici, de la analistul dintr-o bancă de afaceri din vestul Europei, căruia i se pare că bancherii centrali "plutesc fără ţintă într-o lume a lor", analistul financiar dintr-o bancă românească, într-un comentariu publicat luni, face o voltă prin istorie şi-i adună lângă modelul lui pe Keynes, pe Nietzsche, pe Einstein şi pe Lenin, ca să închidă cercul cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Plecând de la o afirmaţie ceva mai generală, făcută de guvernatorul BNR într-o conferinţă susţinută la Universitatea "Transilvania" din Braşov, intitulată: "Ce poate şi ce nu poate face o bancă centrală". Prilej ca să acuze BNR de pervertirea monedei. Cu alte cuvinte, schimbarea în rău a monedei, stricarea ei, chiar depravarea.

Sâmburele răului ar fi inflaţia, "singurul lucru pe care băncile centrale îl fac… bine". Fed-ul a pervertit dolarul, dar Banca Naţională a României - este de părere criticul - "obţine o performanţă şi mai impresionantă". Şi concretizează: "În puţin peste douăzeci de ani (BNR - n.a) a făcut cu mult mai mult decât Federal Reserve într-un secol". Căci "un leu din ianuarie 1991 avea aceeaşi putere de cumpărare cu 2.500 de lei din aceeaşi lună a anului 2013".

De ce anume s-a agăţat autorul comentariului apărut în România? Mai întâi, de definiţia inflaţiei. Care a fost scoasă din configuraţia ei clasică: "De la creşterea masei monetare inflaţia a devenit creşterea preţurilor". În acest punct e citat Keynes, potrivit căruia "procesul inflaţionist antrenează toate forţele ascunse ale legilor economice de partea distrugerii". Iar concluzia e năucitoare: "Keynes îi oferă astfel, după aproape o sută de ani, un răspuns guvernatorului Mugur Isărescu".

Să vedem acum dacă într-adevăr s-a produs un proces de pervertire a monedei. În anul de graţie 1990, după ce România fusese despărţită de etapa de dinainte de 1990 printr-o graniţă istorică, ţara trecea de la o economie complet închisă la o economie deschisă. Pe piaţă erau bani mulţi, fiindcă ani de zile înainte de 1989 consumul fusese puternic strangulat. S-a ajuns astfel, în condiţiile în care s-au reintrodus şi sporurile şi au fost restituite părţile sociale, ca în toamna lui 1990… la un leu în circulaţie pe piaţă să existe mărfuri de numai 9 bani. Un dezechilibru dramatic. În plus, fiindcă preţurile continuau să fie menţinute fixe, iar economia deschisă, unica soluţie raţională era liberalizarea preţurilor. Măsură absolut obligatorie, fiindcă primii noştri capitalişti - "turiştii comerciali" - scoteau din ţară mărfuri ieftine şi le vindeau afară scump. Un caiet, bunăoară, era cumpărat la noi cu 50 de bani şi vândut în străinătate cu 1 dolar. Bună afacere. În toamna lui 1990, când s-au deschis şcolile, să fi tras cu tunul că nu găseai un caiet. Aşa că ordinul Guvernului a fost cât se poate de firesc: "Români, treceţi inflaţia!"…

În faţa noastră s-a deschis un râu, al preţurilor curgătoare în urcare, iar râul a tot crescut, an de an, lucrând continuu la corectarea raportului bani-preţuri. Treptat, preţurile au crescut până la 300 la sută. Apoi au revenit la 150 la sută. Mai departe, de la rata inflaţiei cu trei cifre s-a ajuns la două cifre, apoi la o cifră. Şi, în sfârşit, la stabilizarea preţurilor. Nu e capăt de drum, căci România mai are mult de tras. Criticul BNR, citându-l pe Einstein, mi-a sugerat însă titlul acestui comentariu, fiindcă i se potriveşte: "Oricine caută să se proclame judecător al adevărului e zdrobit de râsul zeilor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO