Opinii primite la redacţie

De fapt, cui îi este frică de revoluţia fiscală propusă de Guvernanţi?

11 nov 2017 Autor: Dragos Damian

Nu e nici o indoiala ca cel putin in teorie pachetul de masuri fiscale anuntat de guvern, care a inceput cu split TVA la 1 octombrie si continua cu modificarile propuse pentru anul viitor (cresterea salariului minim, reasezarea contributiilor, cresterea plafonului de impozitare la microintreprinderi, modificari in fiscalitatea PFA, etc.) contine masuri  pro-business si anti-evaziune – propuse din nou de “astia de stanga”, creatorii pachetului din 2015, care a lansat Romania spre cea mai mare crestere economica din UE.

Lasand la o parte mobilul pentru care unele dintre masuri au fost propuse (de exemplu reasezarea contributiilor – explicatii eventuale ar fi neplata in trecut de catre angajator a obligatiilor sale; angajatorul nu beneficiaza de fondul de pensii si de cel de sanatate; creste fondul de pensii; creste netul la aceleasi cheltuieli ale angajatorului; etc.), viteza cu care actioneaza guvernantii si deranjul / costurile legate de mecanismele de implementare, specialistii pot confirma ca masurile sunt aplicate in tot mai multe tari din  UE care sunt pur si simplu disperate sa gaseasca bani ca sa indeplineasca promisunile sociale cu care castiga alegerile. Iar cautarea suprema a politicienilor, plata impozitul in tara in care se inregistreaza veniturile, a devenit directiva europeana in 2016, asa ca probabil din 2019 acest tip de impozitare va fi pus in practica si in Romania.

Si atunci de ce aceasta panica legata de revolutia fiscala? Exista cateva explicatii, care tin mai mult de modul in care s-a comunicat public si mai putin de masuri in sine.

Guvernantii sunt de stanga si au comunicat cum era de asteptat, de stanga.

Cei care au declansat in februarie #rezist si mai recent deranjul cu impozitul pe cifra de afaceri ar fi trebuit sa fi invatat din greseli si sa puna accentul pe o comunicare de concept. Locutiunile din prime time de tipul “creste salariul minim de la 1450 la 1900”, “creste netul”, “scade impozitul pe venit de la 16 la 10%”, etc. - au insultat inteligenta celor care inteleg sau au vrut sa inteleaga ceva din masurile propuse dar le-au perceput ca masuri de asisteta sociala. Iar asa-zisele negocieri cu reprezentantii mediului de afaceri – in multe cazuri organizatii obscure, pseudo-reprezentative sau suprapopulate cu evazionisti – nu au adus rezultatele scontate, ci dimpotriva, au decredibilizat un proiect care trebuie prezentat cu totul altfel spre a fi inteles si acceptat.

 

Analistii si consultantii au comunicat abstract

Formularile gen non zero sum game sau forumurile si opiniile pline de terminologie savanta au actionat invers si nu au ajutat la cresterea nivelului de anticipare a ce urmeaza dupa 1 ianuarie.

Mult mai mult a ajutat prezentarea simularilor pentru 2018: 1) acelasi brut pentru angajat; 2) acelasi net pentru angajat; 3) aceeasi cheltuiala pentru angajator – pentru brutul din prezent de 3000, 4000 sau 5000 lei – care ironic, au demonstrat in ultima varianta ca intr-adevar netul creste – nesemnificativ, ce-i drept -  cu circa 36, 48 respectiv 60 lei pe an. Dar nu ne puteam astepta ca sectorul de consultanta sa comunice in numele guvernantilor.

Evazionistii sunt cei mai buni comunicatori.

Indiferent de provenienta capitalului, evazionistii sunt infiltrati in patronate, sindicate, coalitii, camere de comert, asociatii profesionale, au consilieri, consultanti, avocati, lobisti straluciti, au pe statul de plata politicieni, autoritati, inspectori fiscali – asa ca au resurse si metode de a comunica incat sa se opuna eficient oricarei incercari de a fi demascati. Ca tot suntem aici, ati facut un calcul imaginar a ceea ce se poate face cu 30 miliarde lei evazionati din TVA in 2016? Daca ne luam dupa standardele de cost stabilite de guvernanti rezulta cu aproximatie 4 spitale regionale noi  (4 miliarde lei) Ă 600 scoli noi (1 miliard lei) Ă 1400 km autostrazi noi (25 miliarde lei). Ajungea si colectarea a numai un sfert din acei bani...

Micellaneous.

Comunicarea de la sindicate de exemplu, este corecta, vor fi angajori care nu vor creste brutul – dar aceia sunt oricum in marea lor majoritate evazionisti de cariera asa ca vor gasi undeva niste cash sa plateasca la negru diferenta de net.

Altfel, celelalte abordari in comunicare: “nimeni in UE nu face asa ceva (corect, cu nuanta ca nu sunt facute toate deodata, dar sunt facute); “sa nu ne grabim, sa ne calmam” (corect, e prea mult stres in societate); “statul pierde 5 miliarde in 2018 “ (corect probabil, dar statul a pierdut 30 miliarde in 2016, asa ca nimanui nu-i pasa ) – au avut ca intentie / efect supra-politizarea si supra-mediatizarea subiectului,  departand dezbaterea de nevoia ca societatea sa inteleaga ce se pregateste, si mai ales de ce.

Nu ajuta foarte mult ca politicienii, oamenii de afaceri si analistii comunica in acord dar fara acord in solutii ca economia romaneasca este neproductiva (acceleram puternic dar ineficient, pentru ca nu vin mai multe incasari la buget), greoaie (e dificil sa faci afaceri in Romania), dezechilibrata (capitalul romanesc vs capitalul strain) si nesustenabila (suntem exportatori de angajati si materii prime si importatori de consum cu sau fara valoare adaugata). Dar atunci, daca nu ne place modul in care evoluam, de ce nu schimbam directia, de ce ne e frica de o revolutie fiscala?

 

 

 

 
Cuvinte cheie:
frica
, revolutie
, refuz
, romania
, plati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide