Într-un autobuz, Braşov-Bucureşti, un tânăr domn asiatic cere, aproape rugându-se de şofer, o pauză pentru toaletă. Stăpânul autobuzului care nu ştie o boabă de engleză, ridică din umeri: peste zece minute.
De la zece minute, la o oră şi jumătate, când a fost prima oprire - asta-i diferenţa dintre Rai şi Iad.
Braşov - Bucureşti, pe şosea, cinci ore, pentru 185 de kilometri. Adică 37 de km la oră.
În urmă cu câţiva ani, am făcut 12 ore cu trenul de la Cluj la Bucureşti, - sub 450 de kilometri. 37 de km pe oră, cum ar veni. Am zis atunci că nu mai merg în viaţa mea cu trenul. Dar am mers spre Braşov, săptămâna trecută: Bucureşti- Braşov, două ore şi jumătate – 74 de km la oră. Şi m-am întors cu autocarul: Braşov - Bucureşti, cinci ore – 37 de km la oră.
Simt că sunt într-o capcană. România este într-o capcană. România evoluează bine. Şontâc - şontâc, ţara se schimbă. Peste tot se înalţă case noi, semn că o clasă de mijloc se consolidează în România.
Am parcurs, în urmă cu câteva luni, distanţa Alba Iulia - Bucureşti, pe şosea, în cinci ore, pentru 350 de kilometri. Tot atâta vreme cât am petrecut, săptămâna trecută, pe DN1, de la Braşov la Bucureşti, pentru 185 de kilometri. Diferenţa dintre 70 de km la oră şi 37 de km la oră, este diferenţa dintre Rai şi Iad.
Dar, bună parte din drumul de la Alba la Bucureşti este pe autostradă. Aceasta este diferenţa majoră. Ştim “tehnic” asta, dar noi vorbim despre Iadul care ne mănâncă, dacă nu suntem “familie tradiţională”, în loc să vorbim de Iadul din trafic sau de Iadul relaţiei cetăţean-autoritate.
Societatea creşte, bunăstarea creşte, chiar dacă mai încet decât am vrea. Nimeni nu poate spune că stăm pe loc. În 2007 în România erau 3,5 milioane de maşini. Acum sunt 6 milioane, dar şoselele nu sunt adaptate pentru asta.
Agenda publică este ocupată cu altceva. Cu familia tradiţională, cu statul paralel. Nimeni nu-l întreabă pe Şova, ministrul Transporturilor, ce soluţii sunt pentru trafic. Cu siguranţă, ziariştii îl vor întreba dacă a fost la referendum.
Nimeni nu ştie că, în orice societate democrată, Cetăţeanul este centru societăţii şi nu puterea. Dar noi continuăm să credem că puterea este Dumnezeu şi niciun muritor nu-i poate, fireşte, cere socoteală lui Dumnezeu.
