Opinii

Devalorizarea în timpul participării la o uniune monetară

Devalorizarea în timpul participării la o uniune monetară
08.01.2017, 13:37 261

În săptămânile recente s-a discutat mai intens şi mai sistematic despre problematica aderării României la zona euro. Dezbaterile au vizat aspectele mai profunde ale adoptării euro şi cele de strategie economică, în discuţii fiind implicat şi mediul academic. În plus, recenta decizie de înfiinţare a Comitetului interministerial pentru trecerea la euro este dătătoare de speranţă pentru o abordare instituţională consecventă a problematicii.

Cel mai recent studiu privind adoptarea monedei euro în Româniaş1ţ şi monitorizările periodice realizate de Banca Naţională a Românieiş2ţ indică faptul că pe parcursul ultimului deceniu s-au realizat progrese notabile în recuperarea decalajelor, în prezent fiind îndeplinite formal criteriile de convergenţă nominală stabilite prin Tratatul de la Maastricht. Totuşi, diferenţele structurale între România şi zona euro rămân semnificative. Încadrarea în valorile criteriilor trebuie însă privită dintr-o perspectivă temporală adecvată, cu scopul sustenabilităţii acesteia pe termen mediu.

În condiţiile în care sunt prezente decalaje structurale între economii, aderarea la o uniune monetară, care implică lipsa unor politici monetare şi de curs de schimb independente la nivel statal, poate conduce la opţiunea devalorizării interne în cazul necesităţii adresării efectelor unor şocuri adverse care afectează diferit economia naţională comparativ cu cea a partenerilor din uniune. Devalorizarea internă, care presupune limitarea creşterii sau chiar reducerea preţurilor şi salariilor interne  în termeni nominali, este însă un proces costisitor în termeni sociali şi economici, cu efecte incerte asupra evoluţiei creşterii economice, cel puţin pe termen scurt. Având în vedere că spaţiul de manevră al politicii monetare comune se restrânge în cazul în care ratele nominale ale dobânzilor sunt foarte reduse, un mijloc complementar de intervenţie l-ar putea constitui implementarea unor pachete de reforme structurale. Acestea sunt menite să flexibilizeze piaţa muncii şi să crească competiţia pe piaţa bunurilor şi serviciilor şi să conducă în final la creşterea competitivităţii interne şi a rezistenţei la şocuri, esenţiale pentru funcţionarea pe termen lung a zonei euro.

Îndeplinirea de către un stat a criteriilor de convergenţă nominală stabilite prin Tratatul de la Maastricht reflectă trăsături ale economiei reale care îi permit o mai bună corelare a ciclurilor de afaceri cu cele ale zonei monetare la care doreşte să adere şi creează un cadru de disciplină la nivelul politicilor economice. Aceste aspecte sunt în particular relevante pentru ţările care doresc să se alăture unei uniuni monetare, dar care au la început structuri diferite ale economiei (cum este situaţia României faţă de zona euro), deoarece ajustarea acestor diferenţe este un proces mai îndelungat. Astfel, alinierea ratelor inflaţiei este dezirabil să indice încheierea în bună măsură a unei perioade de ajustări a economiei care presupune inclusiv eliminarea unor rigidităţi în procesul de formare a preţurilor comparativ cu zona monetară, dar şi parcurgerea unui proces de convergenţă a preţurilor bunurilor comercializabile şi necomercializabile atât între sectoarele economiei naţionale, cât şi între state (efectul Balassa-Samuelson). Evoluţiile preţurilor relative între sectoare şi între state sunt rezultatul unui proces de egalizare a salariilor între acestea determinat de dinamica comparativ mai alertă a productivităţii în ţara care parcurge un proces de recuperare a decalajelor (catching-up). Ritmurile ridicate ale productivităţii sunt transpuse (alături şi de alţi factori) în ratele dobânzilor interne, mai înalte, inclusiv în termeni nominali decât cele ale uniunii monetare (pe seama şi a unor aşteptări mai ridicate privind rata inflaţiei). Evoluţiile fiscale ale unei ţări fac parte din factorii care influenţează prima de risc asociată plasamentelor în moneda naţională.  Diferenţa dintre rata dobânzii interne şi cea a zonei monetare şi percepţia riscului influenţează la rândul lor în mod direct evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu moneda euro, care nu ar trebui să fluctueze semnificativîn situaţia în care un stat intenţionează să adere la o uniune monetară şi, ca urmare, nu mai are la dispoziţie posibilitatea de utilizare a instrumentului respectiv.

Esenţial pentru succesul convergenţei este îndeplinirea în mod sistematic pe perioade suficient de lungi de timp a criteriilor de convergenţă nominală înainte de aderarea la zona monetară. În acest context apare şi necesitateaevaluării în perspectivă a potenţialilor factori perturbatori care ar putea afecta economia în viitor, precum şi a duratei manifestării efectelor acestora. Astfel, îndeplinirea unui criteriu sau unui grup de criterii pe o anumită perioadă trebuie interpretată cu prudenţă. Referindu-ne doar la rata inflaţiei, economia unei ţări poate fi afectată de efectele tranzitorii ale unor şocuri, cum ar fi de exemplu, abaterea temporară a acesteia de la traiectoria pe termen mediu generată de modificarea unor impozite indirecte, aceasta fiind şi situaţia curentă a României. La rândul său, economia zonei euro continuă să fie afectată de anumiţi factori care au condus la situarea ratei inflaţiei la niveluri inferioare ţintei pe termen mediu şi chiar la valori negative. După disiparea efectelor acestor şocuri care afectează economia domestică şi cea a zonei monetare este foarte probabil ca diferenţialul între ratele inflaţiei să scadă doar treptat pe parcursul unei perioade mai lungi de timp tocmai datorită persistenţei diferenţelor structurale dintre acestea.

Gradul ridicat de similitudine între economii creează premisele ca, în eventualitatea aderării la uniunea monetară, economia naţională să fie capabilă să funcţioneze fără acumularea de dezechilibre majore în lipsa unei politici monetare independente şi fără posibilitatea ajustării cursului de schimb faţă de partenerii comerciali. Cu alte cuvinte, în măsura în care structura economiilor este mai apropiată se evită posibilitatea manifestării unor şocuri care să afecteze în mod asimetric uniunea monetară şi, respectiv, economia naţională. În acest fel, pentru a beneficia pe deplin de avantajele participării la zona euro, răspunsul politicii monetare comune de la nivelul zonei euro la un şoc ar trebui să fie adecvat şi pentru economiile naţionale participante.

Opinii BNR, autor Anca Gălăţescu, expert principal Direcţia Modelare şi Prognoze Macroeconomice

Citiţi continuarea AICI

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO